Se intampla de obicei in diminetile aglomerate. Incepe in momentul in care taximetristul, exasperat ca ignori orice tentativa de conversatie, trece de la o frecventa de radio la alta ca sa gaseasca o emisiune, o melodie, ceva care sa umple tacerea. Intra in scena unul dintre hit-urile J. Yolo: "Gargarita-rita, te rog fa-mi pe plac/ Vreau in poienita, lasa-ma s-o fac". Chiar si dupa ce melodia se termina, versurile persista. Pana la finalul zile. Chit ca ai trecut printr-o sesiune intensa de gospel alternata cu thrash metal, "Te pup, pa, pa" persista. Poate pe asta mizeaza publicitarii care concep, de la zero, linia melodica si versurile care insotesc o reclama. Si de multe ori fenomenul asta poate sa ne aduca la capatul rabdarii. Dar sa incepem cu cateva cazuri fericite, in care melodiile care ne bantuie ne si plac.
Poate pentru ca vorbeste despre ura, pe care toti o simtim cel putin o data pe zi, dar pe care e sanatos sa o inabusim. Poate pentru ca scenariul reclamei arata animale dragalase facand rautati. Sau poate pentru ca spune un adevar atat de profund: "Daca urasti ceva, fa o schimbare". Oricare ar fi raspunsul, reclama Honda "Grrr" a avut un succes fantastic.
La fel ca cea pentru Metro Trains – "Dumb ways to die", care arata diferite personaje murind in circumstante stupide. Si toate astea se intampla pe ritmurile unei melodii calde, relaxante. Care poate foarte bine sa fie soundtrack-ul pentru venirea primaverii, atat timp cat facem abstractie de versuri.
