Hei, salutari, cititorilor! Ne urmariti? Daca raspunsul e "da", stiti deja ca ne-am indreptat atentia catre vlogging si comunitatile care roiesc in jurul celor care il fac. Pe tema asta vorbim de ceva zile si aflam despre cat de spontane le-au fost cararile pana la pragurile de sute de mii de abonati. Iar publicitatea e o tema uneori delicata in tara lui YouTube, cum am aflat de pilda de la Tequila sau Levi Elekes. Dar, va spunem de pe acum, n-o s-o ocolim in cadrul evenimentului Brands & Communities 2015, parte din seria SMARK KnowHow.
Dar exista multi youtuberi care desfasoara cu succes proiecte de branded content pentru a-si intregi veniturile provenite din YouTube. Si, vesti bune, am aflat de la Florin Pravai (Agency Lead, Google Romania) ca platforma urmeaza sa lanseze noi modele de monetizare, iar creatorii de content vor putea fi finantati cu sprijinul abonatilor.
In materie de romani pe YouTube, Florin ne-a spus ca aproximativ 7 milioane de useri acceseaza lunar site-ul doar de pe desktop. Varietatea de continut - fie el local sau international - atrage fara doar si poate - pe primele locuri in preferintele romanilor stau clipurile muzicale, apoi content-ul umoristic, acestuia urmandu-i tutorialele.
In contextul asta, cum mai arata advertising-ul pe YouTube?
Audienta YouTube in Romania: evolutie
In concordanta cu datele de audienta masurate de Gemius pentru cele mai mari site-uri din Romania, YouTube are lunar peste 6.9 milioane de utilizatori unici peste 14 ani, care intra pe site de pe desktop. Daca ii adaugam si pe cei de mobile, cu siguranta numarul acestora depaseste 7 milioane.
Potrivit studiului "Internetul in viata de zi cu zi", realizat la inceputul anului 2014 de IIBR, 46% dintre utilizatorii de internet din Romania petrec mai mult timp vizionand materiale video online decat la TV. Studiul a cuprins 1.000 de respondenti in varsta de cel putin 15 ani, care folosesc internetul in mod regulat (cel putin o data pe saptamana).
La nivel mondial, in octombrie 2014 utilizatorii care intra pe YouTube de mobil au depasit vizitatorii de pe desktop. Userii intra atat direct, pentru a vedea continutul nou, incarcat de canalele la care s-au abonat, cat si indirect din Google Search, diverse site-uri care folosesc video-uri embedded sau retelele sociale.
Nu comentam modificarile algoritmului Facebook, dar conform datelor de audienta publicate de Gemius, traficul YouTube a crescut constant de la luna la luna.
Concurenta YouTube?
Piata de video online este inca la inceput, iar orice platforma contribuie la dezvoltarea acestui mediu si la cresterea calitatii. In acest moment, majoritatea statiilor TV au atat canale dedicate de YouTube, dar si platforme independente de video online.
Despre continut & consumul de video al romanilor
Continutul de pe YouTube este extrem de divers, si variaza de la canale de cooking sau ingrijire personala, la canale de gaming sau gadget reviews. Nu lipsesc canalele de sport, entertainment si comedie, muzica si film.
In cele peste 150 milioane de canale de YouTube, poti gasi in acest moment aproape orice. Romanii se uita la continut produs in Romania, dar urmaresc in egala masura continut international, de la canale de stiinta sau entertainment, la stiri, muzica sau sport.
Potrivit studiul "Internetul in viata de zi cu zi", romanii se uita cel mai frecvent pe YouTube la muzica (79%), comedie/umor (64%), video-uri “how-to” (36%), clipuri scurte, pe diferite teme (29%), filme (24%), retete de gatit (23%), stiri (18%), sport (17%), programe TV (15%), seriale (15%), make-up (14%), fitness (14%), fashion (10%).
Creatorii de continut & monetizare
Partenerii YouTube au la dispozitie un intreg hub online, care cuprinde toate detaliile legate de crearea si dezvoltarea unui canal de YouTube.
Aproximativ jumatate din veniturile din reclama incasate de YouTube sunt directionate catre creatorii de continut. Noi modele de monetizare sunt asteptate in perioada urmatoare, prin care partenerii vor putea monetiza direct pe baza de abonamente lunare platite de utilizatori.
In acest moment, orice canal care are asociat un cont de AdSense poate deveni partener YouTube.
YouTube lucreaza indeaproape si cu parteneri premium din diferite categorii. Printre ei se numara: Cat Music, Eventures, Antena Group, Roton, TVR, Prima TV, CinePub, HaHaHa Production, Media Pro Music.
Advertising-ul pe YouTube. Evolutie
Investitia advertiserilor romani in online video creste de la luna la luna. Incepand din mai 2013, cand s-a lansat versiunea YouTube pentru Romania, producatorii de continut video din Romania au posibilitatea sa monetizeze clipurile incarcate pe YouTube, iar companiile sa deruleze campanii care vizeaza consumatorii din Romania.
De atunci, aproape toti advertiserii de top deruleaza campanii pe YouTube, in completarea campaniilor TV.
O campanie derulata pe YouTube asigura access direct catre asa numitii "light TV users" care urmaresc ocazional posturile TV. Sunt si branduri care au ales sa comunice mesajul video doar pe YouTube, in conditiile in care YouTube asigura reach de aproape 100% pe audienta tanara, iar posibilitatile de targetare sunt extrem de avansate - demografice, geografice, pe cuvinte, pe canale, pe categorii de interese sau remarketing.
Modelul de vanzare al publicitatii video pe YouTube
TrueView este modelul de reclama patentat de YouTube, prin care advertiser-ul plateste doar in situatia in care clipul a fost vazut pana la sfarsit, sau cel putin pe durata a 30 de secunde, in situatia in care reclama depaseste aceast interval de timp. Astfel, daca userul a intrerupt reclama inainte de terminarea ei (pentru reclame mai scurte de 30 secunde), advertiserul nu plateste nimic.
Advertiseri
Pe YouTube sunt prezente cam toate categoriile de advertiseri, cu accent pe FMCG, banking, auto, retail si e-commerce, telecom, IT&C si turism.
YouTube & TV
Conform unui studiu realizat anul trecut de Google, Mindshare si Millward Brown pentru Unilever, o campanie derulata in paralel pe TV si YouTube este de doua mari mai eficienta in termeni de cost si reach decat o campanie derulata doar pe TV.
Campania folosita ca exemplu viza sapunul Dove si avea ca public tina femei cu varsta cuprinsa intre 20 si 50 ani, cu obiectivul atingerii unui reach de 75%.
Fara sa aiba restrictii de buget, YouTube ofera insa acces direct si advertiserilor mici si medii, oferindu-le posibilitatea de a targeta segmente foarte bine definite de potentiali clienti.