IAB Europe: Jumătate din veniturile din publicitatea online de tip display sunt tranzacționate programatic

IAB Europe: Jumătate din veniturile din publicitatea online de tip display sunt tranzacționate programatic

IAB Europe, în colaborare cu IHS Markit, a anunțat astăzi, în cadrul DMEXCO, faptul că piața de programatic din Europa a crescut cu 42,7%, de la 5,7 miliarde de euro in 2015 până la 8,1 miliarde de euro în 2016.

Raportul arată că 50,1% din volumele de publicitate online de tip display sunt tranzacționate programatic. În plus, publicitatea video tranzacționată programatic a crescut cu 155% si reprezintă peste 45% din volumele de publicitate online de tip video. Mobile rămâne cel mai automatizat format cu 65% din volume tranzacționate programatic.

Deși Europa Centrală și de Est este încă mică din punct de vedere al volumelor tranzacționate și ca maturitate, a arătat totuși o rată de creștere de 52% în 2016, comparativ cu 42% în Europa de Vest. Ca volume, există în continuare o discrepanță majoră între cele două regiuni, Europa de Vest tranzacționând programatic volume de publicitate online de 7.5 miliarde de euro, în timp ce în Europa Centrală și de Est acestea au fost de abia 0.6 miliarde de euro.

Raportul despre piața de programatic din Europa este realizat de către IAB Europe în colaborare cu IHS Markit și are o abordare holistică a agregării datelor pentru a se asigura că toate perspectivele jucătorilor din piața de programatic au fost incluse. Cifrele raportate se bazează pe cifrele furnizate de către organizațiile IAB naționale dar și pe o modelare statistică și econometrică pentru a da o dimensiune a pieței în acord cu opiniile experților.

IAB Europe depune eforturi pentru a ajuta la dezvoltarea pieței de publicitate online tranzacționată programatic prin intermediul proiectelor sale ce se focusează pe o mai mare transparență a pieței și pe educația necesară în acest domeniu.

„Putem spune că Europa este deja o piață în care publicitatea online se tranzacționează în principal in mod programatic.”, a declarat Daniel Knapp, Directorul Executiv al IHS Markit.

 

„Principalul lucru pe care clienții de publicitate ar trebui să îl rețină din acest raport este faptul că adopția tranzacționării de tip programatic, în special pe canale cum ar fi video sau mobil, pavează drumul spre un mod mai sofisticat de achiziționare a spațiului media digital.”, a menționat Gustav Mellentin, Co-Fondator și CEO al AdForm.

 

Raportul pieței de programatic vine în completarea raportului AdEx al IAB Europe, acesta fiind ghidul principal al statusului pieței de publicitate online din Europa.

 

IAB Europe este principala asociație a industriei de publicitate online din Europa. Misiunea IAB Europe este de a promova dezvoltarea acestui sector inovativ și de a asigura sustenabilitatea acestuia prin definirea mediului legal, demonstrând valoarea pe care publicitatea digitală o aduce economiei Europene, consumatorilor și pieței în general, dezvoltând și facilitând adoptarea unor principii și practici armonizate de business care țin cont de schimbările așteptărilor consumatorilor și permit promovarea digitală a brandurilor să crească la nivel european.

 

IAB Romania este asociația industriei de marketing și publicitate interactiva din Romania si membru fondator, în 2008, al rețelei IAB Europe. Prezentă în România din 2006, reunește cele mai importante agenții de publicitate (media și digitale), regii de media, publisheri autohtoni și companii prestatoare de servicii dedicate industriei de publicitate interactivă – online, mobile și alte canale interactive. IAB România derulează încă din 2008 studiul local ROADS, în colaborare cu PWC, studiu care ilustrează atât în valoare absoluta cât și în indicatori de evoluție semestriali valoare pieței de publicitate online din România. Raportul integral este disponibil EXCLUSIV membrilor IAB România.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Related