Când se lasă seara peste Romania sărbătorim 10 ani de Recolamp

Când se lasă seara peste Romania sărbătorim 10 ani de Recolamp

Se împlinesc 10 ani de când în povestea iluminatului în România a apărut Recolamp, persoanj responsabil care vorbește despre norme și reciclare într-o Românie al cărei spirit balcanic o face atât de greu de disciplinat.

Asociația Recolamp, organizație non-profit fondată de General Electric Hungary Kft., Ledvance GMBH şi Philips Lighting România, a aniversat 10 ani de activitate și de reciclare a deșeurilor de echipamente de iluminat, printr-o expoziție de fotografie organizată la Galateca.

Cei peste 100 de invitați au descoperit fotografii ce suprind viața românilor în relație cu iluminatul, într-o țară plină de contraste.

 

Realizatorii proiectului sunt fotograful Petruț Călinescu și jurnalista Ioana Călinescu, co-fondatori ai Centrului de Fotografie Documentară, care au călătorit de la începutul lui 2017 prin țară pentru a surprinde diversitatea și contrastele care se observă cel mai bine la lumina becului. Cei doi au fost prin sate fără electricitate, în săli de bal scăldate de lumină, pe drumuri înfundate slab luminate sau la evenimente impresionante cu lasere și jocuri de lumini, la munte și la mare, la petreceri în spații neconvenționale și la priveghiuri ținute la lumina telefoanelor mobile.

 

“Când am primit provocarea de a face un album despre iluminat în România, experiența noastră jurnalistică ne-a spus că nu vom găsi firul poveștii pe spirala becurilor economice și nici în țintele de colectare selectivă impuse de Uniunea Europeană. Normele de reciclare sunt niște valori abstracte, calculate în condiții ideale în birourile de la Bruxelles. Ce se întâmplă, însă, când încerci să le impui într-o țară ca România? Intervine forța de frecare a vieții reale. Iar noi asta am încercat să arătăm în acest album - viața României la lumina becului. Când se lasă seara, România se transformă într-o scenă uriașă cu milioane de reflectoare, care ne arată cât de diversă, inegală și plină de contraste este viața în țara noastră”, explică fotograful Petruț Călinescu.

 

Albumul va fi disponibil pe site-ul asociației, dar și în expoziții itinerante în țară, în spații neconvenționale, pentru a le vorbi oamenilor despre iluminat și necesitatea colectării selective a deșeurilor de echipamente de iluminat, în vederea asigurării reciclării lor din respect pentru mediu și sănătatea oamenilor.

 

“Ne-am propus să marcăm primul deceniu de existență și activitate printr-un proiect neobișnuit, care să ne ajute să spunem povestea becului ars. Pornind dinspre lumină. Cel mai adesea, discuțiile tehnice despre reciclarea deșeurilor par de neînțeles pentru oameni, care au cu totul alte urgențe pe agendă. Iar noi știm foarte bine acest lucru. De 10 ani colaborăm cu autoritățile de mediu, instituții publice și private, cetățeni, iar cele peste 3.650 de tone deșeuri pe care le-am gestionat, au fost colectate cu mult efort din România", a declarat Roxana Șunică, directorul de marketing al Recolamp.

 

Echipa Recolamp a fost formată din Roxana Șunica  (Marketing Manager).

Din echipa RAN Events au făcut parte Raluca Zamfir (Managing Partner) şi Claudia Miler (PR Manager).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

RAN EVENTS Communication

RAN Events Communication este o agentie on the go. Atunci si acolo unde clientul are nevoie, aproape 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana. RAN Events inseamna o cultura dinamica si pozitiva, avand o echipa de... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related