S-a lansat AcademIAA - primul program transversal de parteneriat între mediul de afaceri din MarCom și mediul universitar

S-a lansat AcademIAA - primul program transversal de parteneriat între mediul de afaceri din MarCom și mediul universitar

Pornind de la nevoia creșterii nivelului de angajabilitate al absolvenților de învățământ superior din domeniul marketingului și comunicării, IAA România, asociația reprezentativă a mediului de afaceri  din MarCom, în colaborare cu principalele instituții de învățământ superior din MarCom au lansat AcademIAA - primul parteneriat transversal dintre mediul de afaceri și mediul academic din România.

Instituțiile de învățământ superior partenere în AcademIAA sunt Facultatea de Marketing din ASE, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București și Facultățile de Comunicare și Relații Publice respectiv Facultatea de Management din SNSPA București.

 

Lansat în Aula Magna a ASE București, în prezența reprezentanților studentilor, a cadrelor didactice universitare din facultățile partenere și a reprezentanților mediului de afaceri, AcademIAA cuprinde 3 linii de proiecte menite să crească nivelul de angajabilitate în MarCom:

  1. Intervenții sistemice: cercetare și adaptare de curiculă universitară. În acest sens, la eveniment au fost prezentate concluziile studiului “Motivația Millennials” coordonat de D&D Research. Studiul și-a propus să evidențieze așteptările tinerilor atât de la mediul universitar, cât și de la viitorii angajatori și a adus în prim plan ce funcționează și ce nu funcționează în practică – ca inspirație pentru profesori, angajatori sau studenți.
  2. Program pentru formatori. Aici se încadrează programul “Porți deschise pentru profesori în companii”, prin care profesori din cele 4 Facultăți participă lunar la sesiuni organizate de companiile din MarCom și intră în contact direct cu mediul de afaceri, cu practicieni și cu modul de gândire al acestora. În cadrul sesiunilor se abordează teme de marketing/ comunicare, de HR și de soft skills pentru profesori. Până acum, 6 companii au fost gazdele programului “Porți deschise”: Procter & Gamble, McCann, ProTV, Publicis, Telekom și Kubis Interactive.
  3. Program pentru studenți. În cadrul evenimentului a fost lansat MentorIAA - program destinat studenților, care presupune mentorat individual pentru carieră sub coordonarea unor mentori recrutați din companiile membre IAA. MentorIAA debutează cu un număr de peste 40 de mentori, fiecare asumându-și coordonarea a 1-3 studenți. Programul constă într-o serie de 6 întâlniri individuale de aproximativ o oră, pe o durată de 3 luni.

 

Pentru viitor sunt avute în vedere, printre altele, un program de internshipuri pentru studenți și masteranzi în companiile membre IAA, un program de actualizare a curriculei universitare în domeniile de specialitate, programe de devoltare de "soft skills", precum și studii privind nevoile companiilor în materie de resurse umane și nevoile și motivațiile profesorilor.

Din echipa de proiect AcademIAA fac parte: Prof. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu –Prodecan Fac. de Marketing, ASE, Conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru – Prodecan FCRP, SNSPA, Conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea – Prodecan Fac de Management, SNSPA, Conf. univ dr. Mădălina Moraru –FJSC, UB, Conf. univ. dr. Dan Petre – SNSPA si D&D Research – Cercetare AcademIAA, Mona Opran – COO Centrade Cheil – Coordonator Proiect MentorIAA, Laura Tampa – Director Programe Educationale IAA România, Victor Dobre – Director Executiv IAA România și Maria Predoiu – Președinte IAA România.

Proiectul AcademIAA se bucură de susținerea: Prof. Univ. Dr. Dorel Paraschiv – Prorector ASE – Relații cu mediul economico-social și viața studențească, Prof. univ. dr. Călin Vegheș – Decan Facultatea de Marketing, ASE, Prof. univ. dr. Alina Bărgăoanu – Decan FCRP, SNSPA, Conf. univ. dr. Florina Pânzaru – Decan Fac. de Management SNSPA, Prof. univ. dr. Mihai Coman – Decan FJSC, Universitatea București, Boardul IAA România și a Mentorilor voluntari înscriși în programul MentorIAA.

În cadrul proiectelor de educație, pe lângă AcademIAA, IAA România organizează de 10 ani și programul Școala IAA, un program de traininguri intensive pe 6 direcții de specializare și 3 nivele de studiu destinat profesioniștilor în MarCom. Școala IAA are peste 400 de absolvenți.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Cheil Centrade

Centrade | Cheil este una dintre cele mai mari companii de comunicare din Romania si HUB regional Sud Estul Europei (10 piete). Ca agentie integrata, Centrade | Cheil are capabilitati de coordonare la nivel de... vezi detalii »

Kubis

KUBIS is a creative agency led by curiosity. Vigilant and open-minded, we feed our minds with science and our hearts with fiction. We like to go bold, we want to go big, and we like to go first. Our ideas are... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related