Instagram este pe drumul cel bun

Instagram este pe drumul cel bun

Având în vedere că la momentul actual este rețeaua socială cu cel mai mare engagement dintre toate cele existente, putem spune cu mâna pe inimă că Instagram este pe drumul cel bun. Conform unui studiu facut de Pew Research Center, Instagram este a doua cea mai populară platformă online după Youtube, la nivel mondial, în rândul adolescenților.

În rândul tinerilor cu vârsta medie de 16 ani, Instagram era a doua cea mai populară rețea socială după Snapchat, la nivel mondial, conform unui studiu făcut de Piper Jaffray. În ultimul an, timpul de vizionare a videoclipurilor de pe Instagram a crescut cu 80%, conform Instagram, ducând astfel la o creștere a numărului de business-uri care creează advertising pe Instagram.

 

Ce face Instagram în prezent?

Odată cu introducerea Story-urilor și Live2-urilor, Instagram a permis utilizatorilor să își pună în valoare mai bine povestea. Aceștia pot acum interacționa mai ușor cu comunitatea lor, iar lucrurile devin astfel mai transparente. Instagram nu mai este de mult o rețea înclinată doar spre content 2D. Acum ai ocazia să transmiți mai mult din ceea ce ești și să te faci înțeles mai bine.

Denumirea contului tău de business poate apărea acum în Bio-ul contului tău personal.

Hashtag-ul tău reprezentativ își poate găsi locul în Bio-ul contului tău. Poți permite celorlalți utilizatori cu care conversezi să vadă când ai fost activ ultima dată. Story-urile tale de pe contul personal de Instagram pot fi share-uite automat drept Story-uri pe contul tău de Facebook.

Sondajul de pe Story îți permite să îți cunoști mai bine audiența, dacă le adresezi întrebările potrivite.

 

Așa numitul Slide Emoji permite utilizatorilor să exprime mai exact cât de mult le place sau cât de mult le displace un anumit Story, sau o anume idee exprimată, în funcție de Emoji-ul folosit.

 

Iți poți activa Blitz-ul direct de pe Story, atât pentru poze cât și pentru video.

 

Acum ai posibilitatea să dai share pe Story-ul tău, unui Story al unei alte persoane, dacă ai fost tăguit.

Poți intra în conversații video cu prietenii tăi, datorită opțiunii de video chat din mesagerie.

Toate cele de mai sus, fac din Instagram o rețea socială accesibilă oricărei persoane, fie că dorește să fie prezentă ca și persoană privată, sau că intenționează să-și crească business-ul cu ajutorul platformei. Conform Statista.com, adolescenții cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani reprezintă procentul cel mai predominant atunci când vine vorba de utilizatorii de Instagram.

Se știe faptul că tinerii din ziua de azi sunt mari consumatori de content video. De aceea, Instagram a lansat opțiunea IG TV, prin care utilizatorii vor putea share-uii clipuri video cu o durată de până la o oră. Nu în ultimul rând, pe data de 20 Iunie cei de la Instagram au anunțat că au atins numarul de 1 miliard de utilizatori. Acest milestone demonstrează cât de iubită și cât de îndragită este în continuare această platformă socială.

Instagram tinde să aibă un cuvânt din ce în ce mai mare asupra felului în care creatorii de conținut își duc la îndeplinire ideile. Faptul că și-a îndreptat atenția asupra posibilităților de creare și de distribuire a contentului video ne arată, încă odată, faptul că aceasta este direcția spre care ne îndreptăm. Totodată Instagram este locul în care partea de creare de conținut și partea de platformă de socializare pare că se îmbină mai bine decât la oricare altă rețea socială.

Indiferent care vor mai fi opțiunile implemetate, în perioada urmatoare, este clar că peisajul digital se va bucura mult timp de acum înainte de această platformă. Acest lucru îl spunem, bucurându-ne de faptul că astfel, avem posibilitatea să fim mai aproape de tine, care ne urmărești zi de zi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Subiecte

Sectiune



Related