LEVEL-UP. Construim idei noi. Creăm un design sustenabil

LEVEL-UP. Construim idei noi. Creăm un design sustenabil

Nod makerspace și Babele anunță lansarea primului accelerator pentru makerii antreprenori din Europa.

LEVEL-UP este un program de accelerare care reușește să conecteze participantii, mentorii, experții, clienții și partenerii, în timp ce pune la dispoziție echipamente, know-how, dar și resursele fizice necesare lansării unui produs de succes.

Prin LEVEL-UP, participanții vor fi familiarizați cu metodele necesare dezvoltării unui design de produs inovativ, validării modelului de business și creării unei strategii sustenabile de creștere a afacerii. O echipă multidisciplinară de experți în product design, comunicare, publicitate &PR, consultanță electronică & printare 3D, arhitectură, drept, finanțe vor oferi peste 100 de ore de mentorat. Printre ei se numără Monica Jitariuc - managing partner MSL Group The Practice, Ruxandra Creoșteanu – CEO Nod makerspace,  Alex Moise – Director Industrii Creativa Banca Transilvania, Carla Szabo – designer de produs, Dragoș Nicolaescu și Matei Dumitrescu – business angels, Emanuele Musa – CEO Babele, Victor Draghicescu – avocat Right House, Mihnea Ghilduș – Dizainar, Jasseem Allybokus - CTO Visiperf și mulți alții.

Toate proiectele vor fi lansate prin Indiegogo - platformă de crowdfunding cu peste 12 milioane de vizitatori lunar si 6 milioane de abonați din peste 100 de țări.

Nu numai că programul este gratuit, dar LEVEL-UP îți asigură și spațiul, uneltele, echipamentele și materialele necesare pentru a-ți dezvolta prototipul la cea mai bună calitate. Comparând cu alte programe similare, LEVEL-UP nu primește acțiuni din compania ta,  și nici nu-ți cere parte din profituri.

Perioada de înscriere este 10.12.2018-31.01.2019, iar toți cei interesați vor avea ocazia să afle totul despre LEVEL-UP printr-un eveniment de prezentare și Q&A pe 19 Decembrie la MATER @ Nod makerspace.

Level-UP este un program dezvolat de asociația Nod makerspace si Babele cu sprijinul Bancii Transilvania si Bosch.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Pozitii

Sectiune



Related