Taxify se numește acum Bolt

Taxify se numește acum Bolt

Începând de astăzi, Taxify, cea mai mare platformă europeană de transport la cerere, are o nouă identitate vizuală, în linie cu promisiunea brandului de a face transportul urban mai ușor, rapid și convenabil – caracteristici susținute și de noul nume al aplicației: Bolt. Platforma are ca scop dezvoltarea conceptului de mobilitate și vine în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor săi cu acces la o varietate de mijloace de transport - de la mașini și motociclete, la scutere.

Noul brand va fi lansat treptat în piețele globale în următoarele săptămâni. Utilizatorii nu trebuie să facă nimic având în vedere că aplicația se va actualiza automat, nefiind necesari pași suplimentari.

Markus Villig, CEO și cofondator Bolt:

“Taxify s-a lansat acum cinci ani cu misiunea de a face transportul urban accesibil și confortabil. Primul nostru produs a fost o aplicație pentru taxiuri, de unde vine și numele original.

Pe măsură ce am progresat în ceea ce privește misiunea noastră, am depășit și părți ale brandului, inclusiv numele. Având în vedere dorința noastră de a oferi o soluție problemelor din domeniul transportului la scară largă, ne dorim ca brandul să reflecte viitorul companiei, și nu trecutul.

Noul nume ‘Bolt’ provine de la mișcarea rapidă, fără efort, exact cum trebuie să fie o călătorie prin oraș, cu mașina, scuterul sau cu transportul în comun. Subliniază de asemenea viziunea noastră cu privire la viitorul transportului, care va fi electric”.

 

Compania estoniană are în prezent 25 de milioane de utilizatori în peste 30 de țări în lume și este lider în Europa și Africa. Este, de asemenea, prima companie care a adus serviciile de tip ride-hailing și închirierea de scutere în aceeași aplicație. În prezent aceasta lucrează la extinderea serviciilor de închiriere a scuterelor electrice în mai multe orașe europene. 

Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, este cea mai mare platformă europeană de transport, care are drept scop să facă transportul urban mai ușor, rapid și convenabil.

Înființată de Markus Villig, Bolt a fost lansată în 2013. Este una dintre platformele de transport care cresc cel mai repede în Europa și Africa, având printre investitori companii precum Daimler, Didi Chuxing, Korelya Capital, dar și pe Taavet Hinrikus, co-fondator al TransferWise.

Bolt are 25 de milioane de utilizatori înregistrați în peste 30 de țări din lume. 

Markus Villig este fondatorul și CEO-ul Bolt (numită anterior Taxify). A înființat compania în 2013, când avea numai 19 ani, alături de fratele lui, Martin, care a lucrat la Skype. Markus a fost prezentat drept cel mai tânăr CEO al unei companii de tehnologie în topul Forbes ‘Europe 30 under 30’ și este cel mai tânăr fondator al unei companii care valorează peste 1 miliard de dolari din Europa.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Sectiune



Branded


Related