Nu întârzia la primul tău interviu. Un lucru simplu în teorie, dar pe care Adriana Necula, Creative Director Oxygen&Frank, îl dă în continuare ca prim (și al doilea) sfat pentru cei care se gândesc să-și facă curaj pentru interviu.
Fiecare departament la care ai putea aplica în cadrul agenției vine cu specificul său, deci cu nevoile sale specifice dar, ceva ce le e comun tuturor în ochii Adrianei, e nevoia de oameni care își păstrează curajul de a rămâne ei însuși și care își cultivă răbdarea pentru a crește, în loc să pice pradă unor generalități de tipul „Nu am experiență în domeniu, așa că nici nu se vor uita la mine.”
Un gând liniștitor: toate se învață în timp.
Căutăm atitudine pozitivă, gândire orientată către soluții, entuziasm şi dorința de a învăța. La calitățile astea adăugăm curiozitate, seriozitate, responsabilitate şi determinare. Şi flexibilitate. Toate astea sunt comune, as zice eu, indiferent de departament. Sigur că apoi fiecare departament are ceva specific.
Ca de exemplu, la Creație, dincolo de o înclinare spre scris sau vizual, căutăm oameni fascinați şi fascinanți. Fascinați de idei, de publicitate, de ceva din publicitate, de oameni. Fascinanți prin felul lor de a fi: o persoană mi-a spus odată că nu are un supererou anume preferat şi că, pentru el, fiecare e special în felul lui. Ori pentru mine ăsta a fost un indicator bun că omul ar fi exact ce trebuie în echipă. Şi mai las aici ceva: e important ca oamenii care vin să aibă curajul de a fi ei indiferent de context.























