Diversitatea frumusetii feminine, inca nereprezentata in peisajul media. Dove lanseaza un apel pe plan local prin campania #ShowUs

Diversitatea frumusetii feminine, inca nereprezentata in peisajul media. Dove lanseaza un apel pe plan local prin campania #ShowUs

Frumusetea feminina nu tine de o varsta anume, uneori vine cu pistrui sau cicatrici, alteori e mai abrupta sau, dimpotriva, are forme bine conturate. Diversitatea ei e un atu, nu un defect. Totusi, imaginile din media si advertising prezinta un peisaj mai degraba uniform, un standard nerealist la care femeile ajung sa aspire. In realitate, marea lor majoritate (70%) nu se simt reprezentate in imaginile intalnite pe strada, la TV sau in online, iar 67% dintre ele isi doresc o responsabilitate mai mare din partea brandurilor asupra imaginilor pe care le promoveaza (*).

Un brand cu un istoric bogat in reprezentarea frumusetii naturale li s-a alaturat pentru a potenta acest apel, din luna iulie implementat si pe plan local. Primul val al campaniei Dove #ShowUs ajuns in Romania a adus cu sine o platforma dedicata, prin care romancele pot atrage atentia reprezentantilor locali din media, convingandu-i sa foloseasca imagini nealterate, reprezentand frumusetea feminina in forma ei reala. 

 

#ShowUs este o initiativa Dove realizata in parteneriat cu Getty Images si Girlgaze, comunitate globala ce isi propune sa reduca inegalitatea de gen in fotografie ca meserie si ca output. Premiata la Cannes Lions 2019 cu un Silver Lion la categoria Glass: The Lion For Change, campania a rulat inclusiv pe durata festivalului, adresandu-se profesionistilor din media si comunicare cu apelul "aratati femeile asa cum sunt ele".

Chiar si asa, poate ar fi fost insuficient. Insa istoricul brandului Dove in zona schimbarii stereotipurilor frumusetii feminine, de circa 60 de ani, a condus comunicarea spre o abordare pragmatica - nu doar un indemn, nu doar constientizare, ci resurse concrete pentru a sustine o schimbare ampla a imaginii femeilor la nivel global. A rezultat cea mai mare banca globala de imagini comerciale, create de femei, infatisand femei reale: peste 5.000 de imagini cu femei din 39 de tari, printre care si 3 din Romania. 

Agentii si companii globale mari s-au alaturat miscarii si au declarat ca vor folosi imagini din #ShowUs - The New York Times, Spotify, Danone, Colgate, Mastercard, IPG, Wunderman Thompson si altii. Pana in prezent, imaginile au fost descarcate de peste 7.000 de ori de catre 938 de companii din peste 40 de tari.

Pe plan local, campania Dove #ShowUs invita femeile din Romania pe platforma dedicata, pentru a-si exprima cu cate-un click pe zi dorinta de a se simti reprezentate in  imaginile aparute in outleturi media, reviste, panouri publicitare sau orice alta forma de continut online sau offline.

Peste 3.000 de voturi au fost stranse intr-o luna de la campanie, in care s-au implicat o serie de influenceri romani. Sanziana NegruSandra Bendre si Patricia Luiza Blaj s-au alaturat campaniei inca din etapa lansarii globale:

Ulterior, campaniei s-au alaturat si bloggeri, make-up artists, oameni de media si de continut; printre ei, Alina Sorescu, Adela Manolache, Oana Trifu, Adina Arustei, Codrina Apostol si altii. 

In perioada toamnei, urmeaza un al doilea val de comunicare adresat in principal profesionistilor din marketing si comunicare. Votul ramane deschis, insa, pe intreaga perioada a campaniei, fiind vorba despre un efort pe termen lung pentru atragerea unui numar cat mai mare de voturi.

Asta pentru ca, la final, voturile acumulate vor fi directionate catre mass-media si industriile de comunicare si creative, cele care pot contribui la o schimbare ampla asupra modului in care este utilizata imaginea femeii peste tot in jurul nostru, totodata influentand pozitiv si noile generatii de fete aflate in procesul de formare a imaginii de sine.

Miscarea Dove a surprins prin abordarea directa a profesionistilor din media si a creatorilor de continut, cu solutii. Acelasi lucru este valabil si pentru Romania. Cu fiecare vot, ne apropiem de o reprezentare mai realista a frumusetii feminine si ne amintim cum ea nu are nevoie de filtre, retusuri si omogenizare.

Votati in fiecare zi pentru ca mediul audio-vizual local sa arate femeile asa cum sunt ele!

 

*Sursa date: Edelman Intelligence, Impact of Beauty Stereotypes Quant Study: Dec 2018 – Feb 2019; 9,027 de femei, cu varste intre 18–64: UK, SUA, Canada, Franta, Africa de Sud, Brazilia, Argentina, China, Japonia, India, Rusia.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Festivaluri

Sectiune



Related