[De la prietenie la business] Triptic Studio – arhitectură futuristă cu accente creative

[De la prietenie la business] Triptic Studio – arhitectură futuristă cu accente creative

Aurel Basuc, Adrian Tuţuianu şi Cristian Danciu au proiectat multe lucruri împreună. Însă, primul lucru pe care l-au făcut a fost să-și proiecteze prietenia într-un business. Comunicarea, respectul și prioritizarea acțiunilor în firmă au venit de la sine, ceea ce a făcut ca investiția lor inițială să fie amortizată mai repede decât se așteptau. La această formulă s-au adaugat încrederea în sine și multă imaginație.

Motivația noastră nu a fost una punctuală, ci mai degrabă o stare în continuă creștere prin care am putut să realizăm ceva de calitate și pe termen lung.

Focusul lor este atât pe proiectare & creație, cât și pe business. Astazi, echipa lor extinsă reunește 20 de specialiști. Au transformat creativitatea într-o valoare pe care și-o asumă în fiecare proiect pe care îl implementează - unul dintre acestea este Green Spots, un proiect cu încărcătoare solare urbane.

2019 înseamnă pentru ei extinderea în Germania și discuții cu parteneri din Franța, dar planurile lor nu se opresc aici. Între ele însă, își acordă timpul să conștientizeze lucrurile pe care le-au realizat până în prezent și să le celebreze cum știu ei mai bine - prin trecerea la next level și prin căutarea de idei noi, cum au făcut, de altfel, de la început.

Adevărul e că ideile bune se discută la o bere, iar momentele cool între prieteni pot naște business-uri creative, pe termen lung. Continuăm seria editorială alături de Ursus, dedicată business-urilor deschise de prieteni. Așa cum e Triptic Studio.


U-Talks

 

Background

Cristian: Aurel și Adrian sunt absolvenți ai Facultății de Arhitectură Ion Mincu și au fost implicați activ în Asociația Română a Tinerilor Arhitecți prin care au dezvoltat revista Atelierul de Proiectare, cu un tiraj de 5000 de exemplare, de 6 ori pe an. În plus, ARTA organiza evenimente pentru studenții arhitecți ce voiau să descopere și să învețe mai mult decât se oferea în facultate. 

Cristian: Eu am un background de finance și investments, fiind absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE. Ulterior am fost implicat în activități de business development în mai multe domenii precum resurse naturale, agricultură, consultanță finaciară, construcții.

 

Mai întâi prieteni 

Cristian: Aurel și Adrian s-au cunoscut în București în cadrul meditațiilor pentru admiterea la Facultate. Pe Aurel l-am cunoscut de la 6 ani, în Brăila - eram prieteni foarte buni înainte să începem business-ul și împărtășeam aceleași principii și valori. A contat foarte mult din punct de vedere al comunicării, respectului și prioritizării activităților în firmă.

 

Ideea de business

Fiind în managementul Asociației ARTA, am rezonat foarte bine ca și organizare, dezvoltare și comunicare. Acela a fost punctul când am decis să trecem de la ONG la SRL și să ne unim forțele și energia. Ne-am motivat, încurajat și sustinut reciproc, și am intrat pe piața serviciilor de proiectare de arhitectură din România.

Am trecut la treabă, fiind toți trei puși pe fapte și pe acțiune. Am găsit numele, am fondat firma și am început să căutăm clienți. Am pus la punct și partea administrativă și logistică, pentru a ne permite să derulam activitatea într-un mod natural și eficient.

 

Motivații personale

Entuziasmul, spiritul de antreprenori și experiența anterioară din cadrul asociației au contat foarte mult pentru coagularea și catalizarea business-ului nostru. Motivația nu a fost una punctuală, ci mai degrabă o stare în continuă creștere, prin care am putut să realizăm ceva de calitate și pe termen lung.

 

Formula de start

Aceeași în care ne aflăm și acum – noi trei, membrii fondatori. Cu timpul, am crescut echipa de la 3 la 10, și am format un hub de 20 de persoane cu servicii complementare în domeniul proiectării.

 

Așteptări

Principala așteptare a fost că totul se poate realiza prin muncă multă și respect, atât față de sine, cât și față de clienți și parteneri. Ne așteptam ca și clienții să ne respecte pe noi, dar nu a fost cazul de fiecare dată. Astfel, am învățat că pentru a face business ai nevoie, pe lângă curaj, și de încredere în sine, multă energie și imaginație.

 

Riscuri

Singurul risc a fost ca investiția inițială să nu poată fi recuperată, în cazul în care business-ul nu mergea. Nu a fost deloc cazul, timpul de recuperare al investiției inițiale fiind mai scurt decât ne așteptam.

 

Dificultăți

A fost dificil să semnăm primele contracte, întrucât experiența noastră se baza doar pe ceea ce am realizat în facultate și joburile din timpul facultății. Partea de business development ne-a ajutat să accelerăm procesul de vânzare și astfel am câștigat încrederea oamenilor.

Structura inedită a unui start-up în proiecte de arhitectură, în care focusul merge atât pe proiectare & creație, cât și pe business, ne-a propulsat într-un mod neașteptat de plăcut.

 

Rolul de antreprenor

Calitatea serviciilor, respectarea deadline-urilor, creativitatea in arhitectura unor soluții sunt doar câteva din valorile noastre care s-au proiectat automat și în personalitatea și modul nostru de a fi. Am învățat că înseamnă extraordinar de mult să fii o persoană de cuvânt și să respecți oamenii de lângă tine, atât la nivel personal, cât și profesional.

 

Parteneri de afaceri

Ne-am apropiat din ce în ce mai mult, mai ales că ne vedeam zilnic și împărțeam aceleași bucurii, frici, provocări, victorii și eșecuri. În plus, acordăm o atenție sporită și lucrăm continuu la îmbunătățirea noastră ca parteneri în firmă. Ne sprijinim, ne dăm feedback constant și încurajăm și echipa noastră să crească în aceleași direcții.

 

Entuziasmul pe parcurs

Din punctul nostru de vedere, entuziasmul are mai multe faze și este menținut doar datorită mindset-ului pe care ți-l impui. Astfel, entuziasmul de a începe o afacere se tranformă rapid în entuziasmul de a avea vânzări de 300.000 EUR, care apoi devine entuziasmul de a începe un business conex sau de a intra pe noi piețe în Europa.

 

Inspirația

Primul layer de inspirație constă în relația dintre noi trei. Dinamismul și energia care ne leagă, ne si inspiră, și ne propulsează spre următorul nivel. În paralel, familia ne motivează, inspiră și încurajează.

 

Momente de respiro

Sigur, înainte de antreprenori suntem oameni care avem nevoie de pauza și de conștientizare. Ne prețuim timpul liber. Pe de altă parte, sărbătorim ce am realizat până acum cu planurile noastre și provocările pe care ne propunem să le depășim în viitor.

 

Creativitatea

Procesul de investiție în creativitate este unul continuu și nu este delimitat temporal și modal. Astfel, pe lângă activități de genul târgurilor, expozițiilor, conferințelor, creativitatea poate fi alimentată și de o simplă discuție între noi sau o plimbare în parc. Ține de noi să fim într-un process continuu de căutare al surselor de inspirație în mediul înconjurător.

 

 

Dacă ar fi să o luați de la capăt

Poate un pic mai mult curaj, în rest, absolut nimic.

 

Echipa

În birou există departamentul de business development și departamentul de creație. Suntem cu toții colegi și ne respectăm reciproc când vine vorba de ce avem de făcut pentru a evolua împreună din toate punctele de vedere.

 

Proiectul Green Spots

Este datoria noastră ca echipă de arhitecți să analizăm elementele de design, atât în spațiul interior, cât și exterior. Astfel, nevoia continuă de energie și mobilitate este ceva evident în societatea actuală. Green Spots reprezintă o soluție multifuncțională pentru această nevoie în spațiul public.

 

 

Implementarea de la Untold

Feedback-ul de la Untold a fost neașteptat de bun, atât datorită echipei Untold, Primăriei Cluj, cât și a participanților la festival. Chargerele sunt pentru al 2-lea an consecutiv utilizate în cadrul festivalului și apoi rămân în spațiul public al orașului Cluj Napoca, fiind utilizate intensiv.

 

Promovarea

Principalul canal este cel online, dar și prin chargerele deja existente. Fiind un business conex business-ului Triptic, ne putem promova automat. Astfel, un client Triptic Studio se poate transforma ușor într-un client Green Spots. Spre exemplu, un dezvoltator de birouri ce are nevoie de servicii complete de proiectare de arhitectură are nevoie și de soluții de încărcare cu energie regenerabilă, așa cum este Green Spots.

 

Provocări

Conștientizarea nevoii, deschiderea față de nou, seriozitatea potențialilor clienți sunt doar câteva din provocările pe care le depășim pas cu pas.

 

Profitul

Costurile diferă de la un charger la altul. Estimăm profitul pe 2019 undeva la 20.000 EUR.

 

Planuri

Anul 2019 va reprezenta intrarea pe piața din Germania, fiind deja în negociere cu doi parteneri din două zone diferite. În plus, am început discuțiile cu mai mulți parteneri din Franța, cu care ne propunem să semnăm în primul trimestru din 2020. Pe lângă extindere, avem ca focus diversificarea produselor și serviciilor oferite și creșterea echipei.

Așa cum au menționat mai sus, societatea actuală are o nevoie continuă de energie și mobilitate. Însă uneori, avem cu toții nevoie de momente de respiro, ca să valorizam mai bine viteza cu care se schimbă lucrurile în jurul nostru. Poate la o bere, poate cu prietenii.

Alături de Ursus, surprindem asemenea momente și spunem poveștile celor care pun lumea în mișcare.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related