Carantină emoțională. Așa sună titlul uneia din poeziile Tatianei Ernuțeanu, care descrie întocmai unde suntem și ce simțim acum. În această izolare impusă, dar necesară, o întrebare se încâlcește în gânduri: ce să faci închis în casă? Câteva săptămâni în urmă, nu le numărăm ca să nu dăm cu nasul în depresie, aveam o mie și una de răspunsuri. Acum, chiar dacă arată epuizate toate, tot cam atâtea avem, nu și dorință. Însă există ceva (am scrie cu litere mari, dar nu vrem să părem patetici) care e mereu o idee bună: poezia. Despre ea vorbim cu Tatiana Ernuțeanu, cândva profesoară de limba franceză, editor de carte, om de comunicare, PR specialist la TVR. În 2012 și-a deschis un boutique de PR. Iar în aceste zile trebuia să-și lanseze primul său volum de versuri. Și l-a lansat, într-un fel. În librării este. Dar cine să-l citească?!
În continuare, un interviu cu Tatiana Ernuțeanu, care în această perioadă scrie mult. Bea cafea. Multă. Plânge des. Și se parfumează în fiecare zi.
Nu prea am putut paria pe mine, nici acum și nici măcar în copilărie. Sunt o tipă destul de inconsecventă, iar fidelitatea s-ar putea număra în doar câteva aspecte... Mă las foarte mult purtată de feeling-ul de moment, iar de-a lungul vârstelor mele am tot glisat cu privire la ce mi-aș dori să devin. Nu am trăit din țeluri, nu m-a stimulat vreodată competiția, nu m-am străduit vreodată să fiu bună într-o chestie. Copil fiind, pot spune că am fost un bun exponent al categoriei acelora care, dacă nu excelau la o materie, în loc să nutrească dorința de a demonstra că pot, se orientau spre alta, spre cea unde ar fi foarte buni. Aș putea să numesc asta un soi de onestitate vis-à-vis de tine și, implicit, de ceilalți. Așa am trăit, așa trăiesc. Am un orgoliu tâmpit, care nu-mi dă voie să mă automistific. Sunt ceea ce sunt, bună, rea, așa mă prezint.
