Mancatul în vremuri pandemice. Ana Naie, food coach: Oamenii au invatat sa faca mai bine diferenta dintre nevoi si dorinte

Mancatul în vremuri pandemice. Ana Naie, food coach: Oamenii au invatat sa faca mai bine diferenta dintre nevoi si dorinte

Niciodata lumea nu a copt mai mult si mai des. Niciodata painea facuta in casa nu a fost la mai mare cautare si nici maiaua nu a mai prezentat atat de mult interes pentru oameni ca in pandemie. Cum putem explica aceasta inclinatie a oamenilor de a coace paine si a se intrece in concursuri online de banana bread in timp de pandemie? Sigur exista o conexiune cu psihicul nostru si ca gasesc o explicatie pentru toate starile prin care am trecut am apelat la un food coach care sa  ne explice mai bine what just happened.

Toti am putut observa cum in timpul pandemiei s-au conturat mai multe programe de nutritie mai mult sau mai putin sanatoase. Am vazut oameni care au tinut cure drastice, esuate in cele mai multe cazuri. La polul opus au fost cei care si-au petrecut pandemia pe canapea, rupti de ritmul lor si care clameaza si acum ca nu vor iesi deloc fit din izolarea asta, mai degraba se vor rostogoli.

Cum ne-a fost influentat modul de hranire in timpul pandemiei, de ce ne-am refugiat in mancare si mai ce am gasit acolo printre ciocolata, multe fainoase si asocieri dubioase o lasam pe Ana Naie sa va povesteasca.

 

Mancatul in vremuri pandemice 

Sunt identificate corect cele doua extreme. Cea a celor care au tinut cure drastice si cea a celor care se vor rostogoli efectiv la finalul starii de alerta,  as adauga doar ca pe parcursul acestor luni ele au coexistat adesea in acelasi cetatean.

Inceputul carantinei ne-a gasit cu adrenalina sus, pana la urma se dadea acolo o lupta pentru supravietuire nu doar fizica, ci mai cu seama a sinelui. In incercarea de a controla ceva, orice, unii dintre noi si-au ales din vitrina cu produse treaba cu mancatul “sanatos”, ce-o fi insemnat asta pentru fiecare, un refugiu, cum bine zici. De unde nu gateam niciodata, am inceput sa gatim zilnic. Cosul de cumparaturi, o aventura in sine, a inceput sa contina ce, vorba aia, neam de neamul lui.

Un om care nu manca un mar pe luna a ajuns a manca un mar pe zi. Și-apoi a obosit. Pentru mine, ca observator, a fost aproape palpabil si la secunda momentul trecerii de la control absolut la lipsa lui totala. L-am simtit la clienți, prieteni, oameni cu care interactionez in general. L-am simtit si la mine, pe alte spete decat cele alimentare. Sa fi fost imediat dupa Paste, cert e ca luna doi de pandemie nu a fost ca prima, iar rostogolirea de care zici are mai putin de-a face cu o cifra pe cantar si mai mult cu sentimentul autoinfrangerii.

 

Oamenii asteapta

Remarc o lipsa de pasare de moment. Dupa inceputul fulminant in care toata lumea se reinventa, am trecut in extrema pasiva. Nu ne mai pasa si e de inteles. Tara arde si baba se piaptana, sa te preocupi de cum mananci e un lux, anul asta nu-i cu plaja, asa ca ce rost are...

Traim in pijamale cu marje de eroare mari. Intrebarea e Tu cine vrei sa te trezesti cand se termina chestia asta. Eu voi continua sa fiu aici pentru cei carora le pasa, dar si pentru cei care, intepandu-se in varf de fus ca in basmul cu frumoasa din padurea adormita, si-au implinit “destinul” si-s gata sa deschida ochii. Meritam mai mult decat intoarcerea spatelui nostru catre chiar noi. 

 

Mindful eating in timp de pandemie

Avem nevoie de mai mult timp sa internalizam o schimbare, dar e un inceput bun ce-am trait lunile astea. Nu ai cum sa fortezi schimbarea, oricat de mult ti-ai dori. Stii caricaturile din The NewYorker? E una veche, cu un cuplu pe plaja cu palmieri, zen, frumos. Si caption-ul e “Da, dar suntem tot noi...”.

Asa si cu pandemia, tot noi, aceleasi provocari, indiferent de circumstante. Avem nevoie poate si de o revelație pentru cei care si-au justificat in trecut comportamentele alimentare prin lipsa de timp. Ni s-a dat timp, e interesant de vazut ce-am facut cu el. Daca in continuare nu reusim sa fim prezenti noi cu noi la masa, inseamna ca nu circumstantele ne-au impiedicat pana acum. Si acolo, in stratul profund, e de cercetat si de lucrat.

 

O shaworma cu de toate

Call-urile cu clientii mei iau mai nou o turnura personala, umana, de conectare si empatie pe un fond de angoasa colectiva. “Dar tu ce mai faci, Naie? Esti bine?”, ma intreaba adesea. Au cel putin la fel de multa grija de mine cata am eu de ei.

Exista fel si fel de frici legate de ce va urma. Cei care chiar s-au “aplecat” asupra unei schimbari profunde si de fond a obiceiurilor alimentare in perioada asta, avand rezultate bune, traiesc teama ca, odata reluat ritmul vietii de dinainte si in absenta conditiilor de laborator (una e sa lucrezi de acasa si alta e sa imparti biroul cu colegi care stivuiesc zilnic merdenele de la metrou), vor reveni la ce faceau inainte. Rolul meu e sa-i aduc inapoi in momentul prezent, unde ne desfasuram activitatea.

Am mai observat si o oarecare letargie, lipsa de energie vitala. O gasesc normala in context. Nu ma ingrijoreaza. Incerc sa le transmit si celor cu care lucrez aceasta liniste, dupa cum si standardul meu “de aur” in viata, si anume “good enough”. Ce fac ei acum, cei care fac, este necesar si suficient.

Am avut noroc sa am de lucru si in perioada asta. Mai putin decat de obicei, dar suficient cat sa ma simt utila. Nu s-a schimbat nimic major in logica planurilor alimentare pe care eu le fac. Ca si inainte de pandemie, obiectivul meu e sa-i ofer omului o solutie echilibrata si all inclusive, fiind nerealist sa ne imaginam ca cineva n-o sa mai vrea sa manance niciodata o pizza, de exemplu.

In fiecare saptamana aduc impreuna ce e bine sa manance omul, cu ce vrea sa manance (pofte in timp real) si cu ceea ce e uzual descris ca guilty pleasure si deci complet absent dintr-o dieta drastica. Planurile mele se vor un reper de firesc alimentar si da, slabesti daca te tii de ele. Ce s-a schimbat fata de perioada de dinainte de izolare e ca am lucrat mai mult pornind de la ce avea omul in casa, aprovizionarea fiind mai dificila zilele astea.

 

“Credeam ca nu pot trai fara asta, dar uite ca pot”

In timpul pandemiei oamenii au invatat sa-si depaseasca limitele. E fain sa vezi ca poti, ca faci, ca iti iese. E fain sa vezi cum corpul tau raspunde bine atunci cand e bine ingrijit. E fain sa colectezi si recompensa emotionala care vine cu aceasta auto-ingrijire. Nu in ultimul rand, cred ca au invatat sa faca mai bine diferenta dintre nevoi si dorinte. Cred ca e valabil pentru noi toti.

 

Regim de  food coach in stare de alerta

Nu am trait pandemia intr-o stare de indignare, nu stiu daca trebuia. Resursele fiind limitate, incerc a nu le risipi in spete pe care nu le pot controla. Stau mult cu mine, cu propriile frici legate de viitor, procesez emotii in timp ce amestec in cratita.

Gatitul e ceva foarte terapeutic. Nu o sa-ti vina sa crezi, dar mancarea nu e un refugiu pentru mine ;)) Regimul meu alimentar e acelasi ca si înainte. Lipseste grav din viata mea Simbio, locul unde uneori mancam si trei mese pe zi. In rest, business as usual. Am incercat sa comand mici de 1 mai, dar erau sold out.

 

Nu va anesteziati cu mancare

Alimente de baza, real food. Carne, peste, fructe de mare, oua, legume, leguminoase, un fruct pe zi, cereale si ce e facut din ele, lactate, nuci crude de orice fel. Decat paine proasta, mai bine deloc. Decat paine multa si fara rost, mai bine doua felii dimineata. Ritualuri bune, cum ar fi desert doar duminica sau o pizza/pasta day pe saptamana, mai degraba la pranz, decat seara. Supe, ciorbe, salate. O porcarie din cand in cand, stati linistiti ca un crenvurst nu a omorat pe nimeni.

Relaxarea nu se obtine mancand, dar e drept ca atunci cand te tratezi bine tu pe tine, mai tace vocea aia interioara de ciocanitoare, care-ti zice ca vesnic faci ceva gresit. Iar asta poate fi relaxant. In rest vorbim de anesteziere cu mancare, o treaba foarte paguboasa mai ales acum, cand avem nevoie sa simtim ceea ce simtim poate mai mult ca oricand.

 

Virtual Pub in loc de mese cu prietenii

Am “iesit” la bere cu prietenele pe internet si n-a fost rau deloc. Avem doua posibilitati momentan – sa ne plangem de mila sau sa fim recunoscatori pentru tot ce aduce 2020 in viata noastra. A trai pandemia cu atatea resurse tehnologice la dispozitie e un dar extraordinar, nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost situatia in 1984.

Reprimarea emotiilor necesita mult alcool, dar daca mimosa de la 11 era parte din obiceiul tau de brunch, nu vad niciun motiv pentru a renunta la ea

Ca si in cazul mancarii, treaba cu alcoolul trebuie analizata prin prisma intentiei. Daca beau ca sa ma anesteziez, risc un derapaj, cum zici. Reprimarea emotiilor necesita mult alcool, mai cu seama zilele astea, cand se inghesuie in noi parca mai multe emotii decat norma. Altfel, un pahar de bere, un vinut langa o cina mai speciala, un shot de tequila in amintirea vremurilor de nu demult nu cred ca ne faulteaza dramatic. Daca mimosa aia la 11 era parte din ritualul tau de brunch inainte de Covid, nu vad o problema in a o pastra. Sa vina langa o farfurie cu oua benedict si salata. Ca la Simbio, ce sa zic :-)

Obiceiurile alimentare nu se dau de trei ori peste cap si devin Fat-Frumos, e un proces de durata pe care nicio pandemie, iata, nu l-a putut scurta. Ceva ceva vom lua cu noi din aceste doua luni de carantina. Normalul se schimba. Mai mult gatit acasa si mai putin mancat din oras, posibil bugete mai bine controlate si o mai buna organizare a resurselor. Cei mai norocosi dintre noi vor reusi sa gasească un mijloc intre cele doua porniri despre care vorbeam mai devreme.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related