The Alternative School for Creative Thinking: începem înscrierile pentru competiția Eurobest Young Integrated

The Alternative School for Creative Thinking: începem înscrierile pentru competiția Eurobest Young Integrated

Pentru al 17-lea an consecutiv, The Alternative School este în căutarea celor mai strălucitori, talentați, muncitori și pasionați tineri creativi care să reprezinte România la Eurobest Young Integrated Competition, desfășurat online, în luna noiembrie.

Dedicat persoanelor sub 30 de ani din toate domeniile creativității (marketing, branding, film și discipline legate de comunicare), acest training intensiv format din 6 întâlniri se concentrează pe designul creativ, digital, tendințele de dezvoltare a afacerilor, VR, tehnologie și new media, perspective culturale/internaționale și conținut premiat care merită vizionat.

Întâlnirile sunt structurate pe modelul seminar+atelier, unde speakeri reputați vor împărtăși cele mai recente sfaturi și trucuri.

Participanții vor lucra pe brief-uri creative pentru a-și antrena creierul pentru viitorul festival internațional, găsind noi modalități de abordare a problemelor, utile în proiectele lor zilnice. Taxa de participare este de 100 E / persoană și 150 E/echipă. Participanții vor lucra în echipe de câte două persoane.

În cadrul semestrului actual, vor avea loc două competiții: una pentru selectarea a două echipe care să reprezinte România la Eurobest Young Integrated din noiembrie și cealaltă, pentru selectarea a trei studenți români (23 de ani sau mai tineri) pentru Academia Roger Hatchuel , care are loc în cadrul Cannes Lions Creativity Festival, la finalul lunii iunie 2021.

Trainingul începe pe 20 octombrie, iar cursurile se țin în fiecare marți(20.10, 27.10, 3.11) & joi, (22.10, 29.10, 5.11) între intervalul 19:00-21:00, și sâmbătă (24.10, 31.10), de la 10:30 la 13:00. Pe 9 noiembrie, vom afla echipele ce vor reprezenta România la Eurobest.
Pentru siguranța tuturor, cursurile noastre vor avea loc online, făcându-ne confortabili la birou, cu niște cafea și chef de a ajunge pe culmile creativitătii europene. Vom anunța lista de speakeri locali și internaționali săptămâna viitoare, așa că stai pe aproape!

Între timp, asigură-te că ne trimiți CV-ul și portofoliul la win@canneslions.ro!

Urmând tradiția noastră de 17 ani, vom oferi 4 burse pentru semestrul Eurobest, prin selectarea celor mai bune portofolii și CV-uri.
Înscrierile sunt deschise până pe 19 octombrie. Pentru cei interesați să aplice doar printr-o bursă, înscrierea este disponibilă numai până pe 16 octombrie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related