Umorul și publicitatea intrau într-un laborator

Umorul și publicitatea intrau într-un laborator

Era o vreme când publicitatea din România era amuzantă. Brandurile mai lăsau câte o glumă de la ele, creativii nu se luau așa de în serios, în fine, mediul era propice pentru reclame care te făceau să râzi. Nu știm ce s-a întâmplat între timp, dar pare că distracția s-a retras din spoturile românești, lăsând în urmă doar umorul involuntar. Ei bine, trei comedianți au zis că e cazul să schimbe lucrurile și să aducă gluma înapoi în publicitate. Dan Frinculescu, Sergiu Floroaia și Toma Alexandru au fondat Comedy Lab pentru că umorul vinde mai bine decât sexul.

Funny sells. Iar pentru clienții care vor ceva amuzant, e mai eficient să se îndrepte spre comedianți care au ani întregi de publicitate înainte decât spre publicitari care au sau nu experiență în comedie.

Cei trei fondatori Comedy Lab povestesc mai jos cum au pornit această agenție de publicitate și umor, care sunt planurile și speranțele și fac și un ocol micuț în care vorbesc despre umorul pierdut al reclamelor din România:

 

Dan: Funny sells. Iar pentru clienții care vor ceva amuzant, e mai eficient să se îndrepte spre comedianți care au ani întregi de publicitate înainte decât spre publicitari care au sau nu experiență în comedie.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related