Liderii de categorie în Auto, Bănci, Retail, Telecom, Farmacii, Clinici, DYI și Soft Drinks pentru luna iulie 2021

Liderii de categorie în Auto, Bănci, Retail, Telecom, Farmacii, Clinici, DYI și Soft Drinks pentru luna iulie 2021

Topurile sunt generate de Digital Health Index.

Iulie 2021 continuă în digital realitatea idilică de la începutul verii. Peisajul creat de branduri s-a menținut relaxat și în această lună, perioada prin excelență a festivalurilor și a petrecerilor în aer liber. Oamenii aveau nevoie de aceasta libertate, de revenirea la “normal”, de puțină normalitate înainte de amenințarea valului 4 COVID-19.

 

“În iulie s-a confirmat relaxarea pe care am simțit-o cu toții începând cu iunie, lucru confirmat și de rezultatele brandurilor din DHI. Oamenii s-au bucurat de diversele oportunități, iar brandurile au continuat să abordeze zona parteneriatelor și a colaborarilor cu influencerii. Ne pregătim, însă, pentru o perioadă mai sensibilă, mai ales în contextul unui nou val pandemic, pentru că simțim deja această „amenințare”, Mădălina Tătaru, Data & Analysis Manager – Digitas România.

 

În ceea ce privește categoria Auto, observăm că cel mai mare % de viewership vine din Facebook (52%) și presă (39%). Categoriile Auto și Telecom acordă o mare importanță forumurilor, acestea fiind locul în care utilizatorii își povestesc experiența avută cu brandul. DYI este un sector în care presa a avut o importanță mare în generarea de vizibilitate pentru brand (50% viewership raportat la 35% mențiuni). În categoria Pharma, Instagramul a fost mediul care a asigurat mai mult de 50% din vizibilitatea brandurilor în luna iulie, în timp ce în Retail se observă o comunicare mult mai variată decât în lunile precedente - produse, concursuri, CSR, evenimente culturale. La nivelul categoriei Soft Drinks s-a observat o scădere la majoritatea brandurilor față de iunie, trei dintre ele având scăderi de peste 30%.

Legat de canalele de comunicare folosite, se remarcă o diversificare din ce în ce mai mare, iar constantele pozitive rămân: prezența influencerilor, creșterea numărului de parteneriate de conținut și creșterea, pe anumite categorii, a conținutului audio (ex. podcasts).

Recomandarea Digitas pentru branduri este să fie în continuare atente la comportamentele consumatorilor, să țină aproape de comunitățile lor, să se adapteze la realitatea lor adevărată, mixtă, dar, în același timp, să nu uite de anxietatea acumulată recent, pentru a nu-și pierde conexiunea.

Digital Health Index oferă la nivel lunar, începând cu octombrie 2021:

  • Optimizarea mixului de canale digitale
  • Determinarea celor mai bune mesaje pentru brand, luând în considerare și teritoriile ocupate de competiție
  • Indentificarea celui mai potrivit unui mix de formate testate și optimizate pentru fiecare canal în parte
  • Identificarea topicurilor pentru a construi o comunicare contextuală
  • Strategiile câștigătoare și instrumentele necesare pentru a fi la paritate sau chiar pentru a depăși brandurile competitoare și pentru a diminua lipsa de comunicare dintre brand și consumator

 

Publicis și Digitas România, cu sprijinul DATA INTELLIGENCE TEAM din Publicis Groupe România, au dezvoltat Digital Health Index, un instrument propriu de măsurare a sănătății brandurilor în digital. DHI este creat special pentru a pune la dispoziția clienților, în timp real, informații relevante despre starea brandurilor acestora - de la radiografierea brandurilor și a concurenței până la diverse predicții în scopul luării celor mai bune decizii in comunicare si business.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Digitas

Digitas este agentia de Connected Marketing, construita pe principiul ca exista modalitati mai bune pentru ca brandurile sa se conecteze cu oamenii. Valorificam capabilitati complete de date, tehnologie,... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related