RO-Wine | The International Wine Festival of Romania

RO-Wine | The International Wine Festival of Romania

Începe RO-Wine!

Singurul festival dedicat vinurilor premium şi superpremium revine cu o ediţie aniversară! Fratelli va găzdui, pe 18 şi 19 septembrie, festivalul RO-Wine, locul în care antreprenorii HoReCa şi profesioniştii din domeniu, dar şi iubitorii şi colecţionarii de vin pot interacţiona direct cu proprietarii cramelor participante.

La cinci ani de la prima ediţie, RO-Wine va reuni 92 de producători, 7 importatori şi standul unuia dintre cei mai mari jucători de pe piaţa vinului online, FineStore.ro. Aceştia vor prezenta publicului peste 500 de etichete dintr-un total de 12 ţări, cărora li se vor adăuga delicatesele autohtone sau internaţionale din zona gourmet. Toate vinurile disponibile pentru degustare vor putea fi, de asemenea, achiziţionate la magazinul festivalului.

Ca și la edițiile precedente, accesul profesioniștilor din piața horeca şi – proprietari, sommelieri, barmani, reprezentanţi - este gratuit în ambele zile, cu condiţia înregistrării prealabile pe site-ul festivalului.

Cei care doresc să aprofundeze tainele vinului vor primi răspunsuri la întrebări vechi în cadrul masterclass-urilor găzduite sâmbătă şi duminică. Robert Joseph, fondatorul revistei Wine International şi al concursurilor International Wine Challenge, va discuta despre motivele pentru care ai putea plăti mai mult pentru un vin, în timp ce educatorul WSET3, Imre Szakacs-Ohra va desluşi tainele “ghicitului” soiului, vechimii şi provenienţei vinurilor.

Programul Deschidem Vinul Românesc, inițiat de Carrefour România, va aduce în prim plan, prin vocea Marinelei Ardelean, soiurile româneşti de struguri de vin şi potenţialul lor de a produce vinuri de mare calitate. Totodată, standul oferă o privire de ansamblu asupra etichetelor “Exclusiv la Carrefour”, produse în colaborare cu crame reputate din România.

De asemenea, în cadrul RO-Wine vor fi prezente 26 de crame din portofoliul Wine of Moldova, cu o selecţie riguroasă de vinuri premium, precum Gitana Winery, Castel Mimi, Cricova, Gogu Winery, Equinox, dar şi multe altele. Toate acestea pot fi degustate în lounge-ul dedicat Wine of Moldova.

“RO-Wine este un proiect de suflet care, după cinci ani, incepe să aiba propria viață. Am încercat, la fiecare ediție, să inventăm lucruri noi, să aducem noi provocări, să aducem în compania vinului anexe surprinzătoare… Iar despre această ediție, care vine după o lunga pauză, am crezut că va fi mai dificil de organizat. Spre marea surpindere a multora dintre noi, lucrurile s-au așezat în matcă mult mai ușor decât ne așteptam. Producătorii, partenerii, chiar și oaspeții pe care îi așteptăm cu nerăbdare, toți ne-au hrănit cu entuziasmul lor, cu nerăbdarea de a ne revedea, cu încrederea în revenirea unei perioade mai bune pentru toată lumea vinului. Și pentru asta vreau să le mulțumesc, au făcut ca toate eforturile noastre de a avea o ediție specială să vină mai ușor, ne-au dat energie și încredere” spune Marinela Ardelean, co-organizator al festivalului.

„Apreciez interesul si entuziasmul producatorilor de a participa la această editie aniversara.
Totodata imi exprim bucuria de a fi gazda tuturor vizitatorilor, (fie ca sunt din domeniul Horeca sau prieteni, pasionati de vinuri bune), cat si placerea de a socializa la un pahar de vin!
Ne vedem la RO-Wine!“, a declarat Liviu Popescu, co-organizator RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

RO-Wine, un festival sustenabil!

Pentru această ediție, împreună cu Reciclad`OR, organizăm o serie de activări de responsabilizare în rândul participanților, spre a-i încuraja să acorde și o mai mare atenție asupra protejării mediului, reciclând, reducând deșeurile și îndrumarea spre alternative eco.

Marinela Ardelean este expert in vinuri si spirtoase, degustător profesionist în concursuri internaționale de vinuri, Global Brand Ambasador Brâncoveanu Vinars, consultant Carrefour şi autoare a cinci volume dedicate vinurilor românești. Marinela este și inițiatoarea proiectului „The Wine Book of Romania” primul ghid bilingv care cuprinde cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova.

Liviu şi Mihai Popescu, co-proprietari Fratelli Grup, sunt recunoscuți de mai bine de 20 de ani pentru dezvoltarea celor mai prestigioase proiecte din domeniul HoReCa.

Liviu Popescu, co-proprietar Fratelli  Grup, este un promotor al standardelor înalte în domeniul ospitalităţii. În 2016, a pus bazele companiei LP Hospitality Consulting, prin intermediul căreia împărtăşeşte experienţa sa în domeniul ospitalităţii celor pasionaţi de acest domeniu.

Mihai Popescu, câştigator a numeroase premii internaţionale în materie de design, este şi autorul conceptelor locaţiilor din Grupul Fratelli. Prin intermediul atelierului său, Twins Studio, participă la înfrumuseţarea pieţei Horeca din Romania şi de peste hotare, având un portofoliu vast de lucrări care-i poartă semnătura. 

Multumim partenerilor!
Carrefour Romania, Banca Transilvania, Mastercard, Alexandrion Group, CEZ Romania, Reciclad’OR, Aqua Carpatica, Chef & Sommelier, Courtyard by Marriott, BlackCab
Radio Guerrilla, Phoenix Media, Cariere, Horeca Insight, IQads, Calatoria Perfecta, BIZ, Trends HRB

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related