De la Daedalus Consulting la Kantar România  – 25 ani de pasiune și excelență în cercetarea de marketing

De la Daedalus Consulting la Kantar România  – 25 ani de pasiune și excelență în cercetarea de marketing
Daniel Enescu & Carmen Patrascu // Kantar Romania

A fost odată, și nu ca niciodată, a fost o agenție de cercetare de marketing numită Daedalus Consulting. S-a născut sub un semn bun, acum mulți ani, în 1996, adusă pe lume de doi frați – Dragoș și Daniel Enescu. Unul mai tăcut, așezat, dar și glumet și simpatic, care a gestionat zona financiară, celălalt cu viziunea de ansamblu (poate nu întamplător absolvent al Școlii de aeronave), intuiție și pasiune pentru marketing și cercetare – care a fost și vocea Daedalus.

Daedalus Consulting s-a înălțat frumos an dupa an, devenind un nume din ce în ce mai important în industria de marketing și fiind, totodată, pe buzele tuturor studenților pentru proiectele în care foloseau date din studiile publice. Timpul a trecut, iar Daedalus Consulting a străbătut multe etape, Daniel având înțelepciunea să îl ducă din etapa antreprenorială în care lua toate deciziile, într-una cu management profesionist, capabil să gestioneze o companie din ce în ce mai mare și cu un business din ce în ce mai complex, și să ii ofere toate șansele să crească frumos.

În anul în care l-am cunoscut pe Daniel, în calitate de proaspăt angajat Daedalus Consulting, tocmai achiziționase licențe pentru soluții de pre-testare de reclame și evaluare de brand equity de la Millward Brown – una dintre cele mai mari companii de cercetare de branding și comunicare la nivel global. Erau multe lucruri de învățat, lucruri despre care Daniel vorbea cu pasiune, cărora poate nu le prindeam cu totul sensul la vremea respectivă, dar pentru care știai că ai de ce să te străduiesti.

Ne-am descurcat bine cu noile solutii și, câțiva ani mai târziu, în semn de recunoaștere, am obținut dreptul de a ne numi Daedalus Millward Brown. Iar, când am împlinit 18 ani și Daniel a simțit că este momentul să se retragă, am devenit Millward Brown – parte a familiei Kantar, ca apoi – pentru că și Kantar a trecut prin transformări – să ne mai schimbăm o dată numele pană la a ne așeza, simplu, la Kantar.

Am cunoscut, așadar, atât Daedalus Consulting în etapa să de firmă locală, cât și în ipostaza sa de astăzi – parte a unei rețele globale extinse. Și, pentru că anul acesta sărbătorim 25 de ani pe piață, i-am adus laolaltă pe fondatorul-vizionar – Daniel Enescu – și pe Directorul General, Carmen Patrascu– pe care Daniel a lăsat-o la cârmă odată cu predarea ștafetei și care gestionează cu succes în ultimii 4 ani un business de peste 150 de angajați. Ne povestesc, pe rând, despre ce a stat la baza Daedalus Consulting, ce s-a păstrat din esența Daedalus și ce suflu a adus Kantar.  

 

Daniel, cum a luat naștere Daedalus Consulting?

Daniel: În 1995 terminasem de puțină vreme MBA-ul Româno Canadian în prima generație și aveam vise mari legate de aplicarea a ceea ce învățasem la școală. Din păcate România anilor 90 era din cu totul altă poveste decât mediul la care am fost expus și de studiile de caz de la școală . Deși lucram la o firmă privată de succes, toate ideile mele de a aduce mai mulți bani erau privite cu scepticism și/sau indiferență.  Asta a creat o frustrare suficient de mare ca în primăvara anului 1996 să fondez firma Daedalus Consulting, în ideea de a-mi controla singur destinul și de a crea o organizație în care împreună să ne simțim bine și să facem performanță în acelasi timp.

 

Ce ți-ai mai propus, ce valori ai încercat să transmiți mai departe?

Daniel: Daedalus a fost gândit ca un spațiu în care oamenii pasionați să poată munci cu plăcere și să facă excelență - să fie mândri de rezultatele lor. Fiind pornită de la zero, fără restricțiile unor procese și proceduri corporatiste, Daedalus a fost pentru multă vreme un laborator de inovație, de încercare și eroare, de frământare și găsire a unor soluții uneori bizare, alteori excentrice pentru industrie, dar întotdeauna utile și eficiente. Mediul de lucru a fost unul în care angajații și-au definit cultura organizațională din mers și unde au pus multă pasiune și mult suflet. Succesul firmei a fost de fapt un succes al angajaților care au contribuit esențial la performanța acesteia.

 

Cum a venit decizia de a te afilia la rețeaua internațională Millward Brown?

Daniel: După aproape zece ani de creștere susținută, Daedalus ajunsese cel mai mare furnizor independent de cercetare de piață din România. Acest lucru a atras atenția mai multor firme care doreau să intre pe piață și care au început să ne curteze. Din 3 firme cu care am purtat discuții, Millward Brown a fost firma cu valorile cele mai apropiate de ale noastre. Ne-am regăsit în poziționarea premium, în dorința de a genera excelență, în abordările oneste și fără compromisuri. Am decis așadar să preluăm licența produselor Millward Brown pentru România - ceea ce a dus la un "mariaj" reușit și plin de satisfacții - zic eu - de ambele părți.

 

Ce schimbări a adus această afiliere?

Daniel: Din afară cred ca s-a vazut o diversificare a ofertei prin adăugarea unor produse de research sofisticate și eficiente. Pentru organizație a fost o oportunitate să ne "așezăm", să vedem business-ul din mai multe perspective, să înțelegem că suntem parte dintr-o lume interconectată și să gândim strategia locală într-un context global. 

 

Ce te-a determinat să vinzi business-ul în care ai investit timp, energie și care a fost foarte mult asociat cu numele tău?

Lucrurile au ajuns natural către un astfel de deznodământ: pentru Kantar, biroul din România (adică Daedalus) era una din "perlele coroanei" atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al satisfacției clienților. Era așadar natural să dorească să integreze mai bine firma în organizația globală. Pentru mine, Daedalus ajunsese deja la o dimensiune și la o fază în ciclul vieții unei firme în care competențele mele antreprenoriale nu mai erau perfect optimizate. 

 

Unii dintre clienți mai întreabă de tine, pentru că chiar dacă ți-ai propus și ai și reușit (zic eu) să cultivi încrederea altor oameni de a iesi în față, ai acea combinație extraordinară de inteligență, corectitudine, arta de a povesti și pasiune care te fac greu de uitat.

Cât de implicat mai ești în momentul actual în activitatea Kantar?
Și ce crezi că a adus companiei integrarea în familia Kantar, din câte ai observat?

În momentul de față sunt relativ puțin implicat în activitatea Kantar – îmi folosesc experiența ca să ajut atunci când apar proiecte complexe. Ceea ce observ acum la Kantar este o variantă reușită a ideii:  "gândește global, acționează local". Accesul la know how-ul global împletit cu oamenii bine pregătiți local este și va fi în continuare o rețetă de succes. Din această perspectivă, Kantar este o continuă sursă de inspirație pentru clienți.

 

Bănuiesc că te-ai gândit și tu la aspectul ‘moștenirii’ lăsate, mai ales că știu că le vorbeai clienților mult despre brand heritage.

Așadar, ce moștenire ai spune că ai lăsat?

Îmi place să cred că am lăsat moștenire o organizație în care oamenii au o înclinație puternică către a face lucrurile bine, o năzuință către excelență și către satisfacția clienților. Evident că acest lucru nu poate fi confirmat decât de clienți - ei sunt cei care dau întotdeauna verdictul final atunci când vorbim de calitatea produselor sau a serviciilor.

 

Carmen, și tu ești în companie de multă vreme și ai avut șansa să o observi oarecum ‘lateral’ într-o anumită perioadă. Ai condus compania care se ocupa de business intelligence în cadrul Grupului Daedalus timp de mai mulți ani, în paralel ai fost Talent Manager într-o anumită perioadă pentru Daedalus Consulting, înainte de a prelua funcția de Managing Director.

Cum ai descrie spiritul Daedalus Consulting?
Ce anume consideri că s-a pastrat din acest spirit?

Carmen: Aș începe prin a menționa pasiunea pentru lucrul bine făcut, care se traduce atât în calitate, dar și în ce trebuie, când trebuie. Cred că asta este și partea care îmi place și care s-a transmis – dorința de a fi sigur că faci un lucru de calitate, că faci ceea ce trebuie, fără compromisuri.

Aș mai puncta sharing-ul, una dintre valorile pe care nu le-am văzut în foarte multe organizații. Vorbesc de sharing în adevăratul sens al cuvântului, în care oamenii sunt foarte deschiși spre a împărtăși ceea ce știu. Nu este o gândire de tipul “știu doar eu, deci sunt valoros pentru că informația este doar la mine”, ci una în care suntem valoroși împreună și prin faptul că împărtășim foarte mult.

Am regăsit acest lucru în Daedalus; acest spirit a fost cultivat ani de zile și s-a datorat felului de-a fi al lui Daniel și modului în care a văzut el lucrurile. A fost o valoare bine împământenită și asumată de managementul din diversele perioade ale companiei și de către oameni și este o parte din cultura formală și informală a organizației. Ne-a ajutat și faptul că în Millward Brown și acum, în Kantar – organizațiile în care ne-am integrat treptat – am regăsit aceeasi valoare - deschidere către împărtășirea de cunoștințe și experiențe.

Carmen Pătrașcu, Managing Director Kantar România:
‘Spiritul de sharing este o parte din cultura formală și informală a organizației’

 

Dacă ar fi să faci o corespondență între profilul angajatului Kantar România și cel al angajatului Daedalus Consulting, ce similarități și ce diferențe remarci?

Carmen: Se păstrează încă un spirit antreprenorial foarte dezvoltat în foarte mulți dintre angajații Kantar care au trecut și prin experiența Daedalus, cu o asumare a succesului prin tot ce presupune el: implicare, muncă, riscuri pe care ți le asumi atunci când abordezi diverse lucruri. Sunt elemente care, chiar dacă acum suntem într-o corporație – sunt din zona care ajută cel mai mult: să ai inițiative, să te angajezi să le preiei frâiele și să le duci până la capăt. Din această perspectivă, regăsesc încă în profilul angajatului Kantar sâmburele unui mic antreprenor.

Carmen Pătrașcu, Managing Director Kantar România:
‘Regăsesc încă în profilul angajatului Kantar sâmburele unui mic antreprenor’.

Faptul ca avem un core de management și de seniori care au fost aici și în era Daedalus, care au fost încurajați de Daniel să aibă initiațivă, duce la transmiterea acestei culturi și în restul organizatiei. Și, cum întotdeauna a existat transparență în comunicare – atât în cadrul Daedalus, cât și în cadrul Kantar -  seniorii au avut de unde să învețe.

Dacă este să punctăm și diferențe între felul în care se creionează profilul angajatului Kantar, este clar un mult mai mare focus asupra creșterii pe diverse zone de expertiză. Am ieșit din zona de generaliști și regăsim o mai mare specializare, care se traduce în oameni foarte buni în anumite domenii. Această dezvoltare pe arii de expertiză vine în spiritul strategiei Kantar, dar este și un element de diferențiere a profilului actual față de Daedalus.

 

Ce consideri că ne caracterizează astăzi, ca organizație?

Carmen: Fără să fie o diferență aici față de trecut, ne caracterizează faptul că suntem o organizație de oameni. Cred sincer că, dincolo de dorința noastră, chiar reușim să avem o atenție deosebită față de oameni și că punem în valoare calitățile lor.

Suntem totodată și o organizație care folosește mult tehnologia – în sprijinul vitezei, al eficienței, dar și pentru a putea concentra efortul/dezvoltarea pe zona de valoare adaugată.

 

În perioada în care Daniel făcea parte din organizație, mulți clienți îl priveau drept o sursă de inspirație – prin modul de a pune problema, gândirea laterală, know-how-ul de marketing, experiența cu diverse industrii.

Care este modul în care Kantar Romania oferă inspirație clientilor?

Carmen: Faptul că suntem parte dintr-o organizație globală cu o valoare atât de importantă cum este cea de knowledge sharing îți permite să ai la îndemână foarte multe surse de inspirație: de la oameni, la modele, la studii de caz. Pe de o parte, ele te ajută să cresti și să devii un foarte bun specialist, dar și să oferi consecvent inspirație clientilor. Avem experți la nivel global, iar tehnologia actuală face conectarea cu ei foarte ușoară; avem acces la resurse cu valoare adaugată; ne putem dezvolta noi și astfel să oferim inspirație clientilor.

 

Ce diferențiază Kantar de competitori?

Carmen: Ce ne dorim să ne diferențieze față de competitori este, pe de o parte, pasiunea pentru lucrul bine făcut și dorința de a aduce valoare partenerilor noștri. Dincolo de aceasta, ne propunem să ne diferențiem printr-o imagine de companie inovatoare prin adoptarea celor mai noi tehnologii și  platforme și a soluților din zona modernă a research-ului. Ieșim tot mai mult din research-ul tradițional și suntem tot mai orientați către a oferi inspirație clientilor noștri, tradusă prin: consultanță, date cu valoare adaugată, prin flexibilitate în adaptarea soluțiilor și rapiditate.

 

Ce nevoi actuale ai remarcat la clientii care activează pe piata din România?
Cum le raspunde Kantar România?

Cred că una dintre cele mai pregnante nevoi sesizate în ultimul timp este rapiditatea: nevoia de a avea date ieri mai degrabă decât peste câteva luni. Atât Kantar global, cât și noi în România încercăm să răspundem acestei cerințe prin platforme: prin Kantar Marketplace, prin soluțiile-expert care pot oferi rezultate de la 6 ore, la 48h, la 72h pe nevoi concrete și complexe de foarte multe ori ale clientului.

De asemenea, am remarcat nevoia de a face lumină în multitudinea de date pe care clienții le detin. Avem aici soluții de Analytics, care pun toate sursele de date cap la cap pentru a răspunde la întrebările esențiale de business.

Aș puncta și nevoia de flexibilitate, mai ales în cazul studiilor continue, care de multe ori urmăresc mulți indicatori și tind să aibă un design rigid. Avem aici varianta de a lua pulsul brandului prin câțiva indicatori-cheie, la care oricând putem adăuga un modul dedicat câte unei intrebări de marketing: cât de puternic este brandul, care sunt punctele de interacțiune cu consumatorii care contează cel mai mult, cum performează reclamele, cum performează o campanie s.a.m.d.

Dincolo de aceste aspecte, a trecut demult vremea în care researchul reprezenta date. A trecut chiar și vremea în care researchul reprezenta insight-uri. Ceea ce clientii au nevoie tot mai mult este de a avea un partener care să îi ghideze în activarea insight-urilor.  Răspundem acestei nevoi prin workshop-uri de activare prin care îi susținem pe clienți să își găsească pârghiile de a le pune în practică.

 

Care este plusul adus de apartenența la rețeaua globală Kantar? Cum ai concluziona?

În încheiere, aș spune ca regăsesc în organizația de astăzi multe dintre valorile consecvente ale Daedalus în lunga lui istorie pe piață – valori de care Daniel a avut grijă să se intersecteze cu cele ale organizației la care ne-am afiliat și în care ne-am integrat.

Faptul că suntem parte din Kantar astăzi ne permite să menținem multe dintre valorile solide care au pus bazele organizației de astăzi. Totodată, apartenența la organizația globală Kantar ne garantează accelerarea accesului la research-ul modern bazat pe tehnologie, viteză, valoare adaugată și consultanță prin activarea insight-urilor – aspecte asimilate mult mai rapid decât ar fi fost posibil pentru o companie locală.

----
Interviu realizat de Andra Constantinescu – Account Director, Kantar România

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Kantar

Kantar is the world’s leading data, insights and consulting company. We help clients understand people and inspire growth. Kantar is a data and evidence-based agency providing insights and actionable... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related