Balamuc, după 10 ani și-o pandemie

Am mai fost pe la Balamuc, dar multe s-au întâmplat de atunci. Cum a supraviețuit atelierul de artă timișorean pandemiei? Cu bine. Pustiul din lockdown este acum compensat cu evenimente săptămânale și doi tineri artiști în rezidență, povestește Ana Kun.

Pentru Lucian Barbu, Balamuc înseamnă spațiu de creație, resurse și prietenii într-un oraș nou. Și-a finalizat lucrarea de licență în pandemie și a simțit din plin izolarea. Acum tinde spre comunitate și găsește inspirație în vise, copilărie și povești.

Maculatura, reziliența oamenilor și ciclurile naturale sunt inspirație pentru Gavril Pop, cel de-al doilea artist găzduit de Balamuc în această perioadă. Gavril a învățat că trebuie să aibă încredere în proces, că învățarea nu se oprește și că e încă greu să vorbească despre efectele ultilor ani. Ne auzim peste încă 10, spune el.

Așa să facem. Până atunci, vă lăsăm cu Ana, Lucian și Gavril și gândurile lor despre artă și Balamuc.

Update la Balamuc

În ianuarie 2015, la ultima discuție cu IQads, Balamuc avea un an și ceva, și multe dorințe. Între timp unele s-au împlinit, iar pe altele le împărtășim cu artiștii în rezidență din această primăvară: Lucian Barbu și Gavril Pop. Programului de rezidență i-am spus Pune-ți o dorință tocmai pentru că sunt deja 10 ani de Balamuc. Ce nu s-a schimbat: atelierul din Pța Libertății, configurația cu Livia Coloji, Răzvan Cornici și Ana Kun, mentalitatea că la Balamuc se poate orice. Ce s-a schimbat: am făcut o groază de lucruri, individual și colectiv, mai ales dacă ne gândim că suntem un grup mic, într-un atelier mic care nu e galerie, pentru care nu aplicăm la finanțări.

Ce înseamnă acest spațiu pentru artiști?

Programul de rezidență practic extinde prietenia noastră tripartită către Lucian și Gavril. Ne-a plăcut de ei și am construit acest program specific pentru ei doi. Atunci când am fost invitați să participăm cu un proiect în cadrul Platformei complementare a bienalei Art Encounters din Timișoara, ne-am dat seama că e ocazia perfectă să ne mai vedem un vis cu ochii. Îi ajutăm cu ce au nevoie: materiale, sfaturi, dar îi și asistăm dacă vor. Există și un sprijin financiar și din partea noastră și din partea bienalei.

Cum alegeți artiștii din rezidență?

Pe Lucian și Gavril i-am ales pentru că au câteva preocupări similare cu ale noastre și, în același timp, sunt foarte diferiți în practica lor. Am mai colaborat cu ei individual și i-am apreciat imediat atât profesional cât și personal. Și, poate cel mai important, ni s-a părut că pe ei îi putem ajuta.

Cum v-a afectat pandemia

Pandemia ne-a afectat simțitor, atelierul a fost mai mult pustiu, fără evenimente publice. Ne-am întors parțial la munca acasă, ca toată lumea. Apoi Livia și Răzvan și-au deschis un atelier de ceramică, Gruni. Acum compensăm masiv, cu o serie de 9 evenimente săptămânale (în fiecare sâmbătă, de la ora 15), care a început pe 20 mai și se termină pe 15 iulie. Ultimele evenimente ne arată că avem încă public (Lucian și Gavril au și ei publicul lor), iar la deschiderea expoziției abia dacă mai era loc.

Despre tine

Lucian Barbu: Desenez de când eram mic, ca să umplu timpul sau să imortalizez jocuri inventate de mine și de copiii de pe strada satului în care am crescut, Vinerea (AB). Am licența în grafică și masterul în bandă desenată și animație la Cluj, timp în care am făcut mult voluntariat. Printre proiectele în care m-am implicat s-a numărat și Gen, Revistă, unde am întâlnit-o pe Ana, care m-a invitat să fac parte din rezidența de la Balamuc lunile astea.

Inspirație și stil

Lucian Barbu: Pentru subiectele pe care le abordez, îmi găsesc inspirația în vise, în copilărie și în povești. La nivel de abordare, observ că am tendința să mă îndrept spre serii, publicații independente și lucrări narative. Folosesc desenul (sub orice formă a lui) ca să comunic stări, povești sau idei. Când mă gândesc la obiecte finale, încerc să creez un dialog între conținutul lucrărilor și forma acestora, cel mai clar exemplu fiind în cazul cărților mele de bandă desenată cu formă neregulată. Mă fascinează cultura underground a publicațiilor independente, în care am avut și eu ocazia să mă infiltrez de ceva timp.

Cum se nasc proiectele

Lucian Barbu: Cred că învățăm de oriunde, mintea caută însemnătate oriunde ar privi. Proiectele mele personale se nasc din convorbiri, din plimbări, playlist-uri, scroll-uri pe instagram si așa mai departe. Îmi place să fac conexiuni din mai multe domenii ca să găsesc sensul unei idei. Spre exemplu, momentul în care am văzut o postare pe instagram a lui Paul Lemaître, în care lansase o fanzină colaborativa în formă de casă, parte dintr-o publicație mai mare numită Dioramaxi, mi-am schimbat modul în care tratez publicațiile mele la nivel formal.

La nivel profesional, în timpul studenției am intrat și în ArtiViStory Collective, unde am început să fac cercetare artistică prin bandă desenată în parteneriat cu ONG-uri și instituții din Cluj, dar și din afară, alături de restul colegilor din grup, unde încă mă implic. Fiind workaholic, tot încerc să mai reglez echilibrul dintre muncă și viața personală.

Influența pandemiei

Lucian Barbu: A fost o ocazie, deși nefericită și stresantă, prin care am învățat mai bine și mediul digital. Pandemia a reprezentat și contextul lucrării mele de licență, care e o animație de 9 minute extrasă din conversațiile video pe care le aveam cu familia, de la distanță. Fiind activ și în zona de freelancing, am resimtit o prelungire a izolării din lockdown în timpul în care lucram de acasă la comenzi, care se mai întâmpla din când în când. Pe măsură ce lucram, simțeam nevoia din ce în ce mai mare de un spațiu dedicat muncii, separat de camera în care dorm. Un alt lucru pe care îl tot resimt este o tânjire spre colectiv, spre o comunitate de oameni care lucrează în același spațiu. Observ că lucrez cu mult mai mult spor atunci când nu sunt singurul care desenează în încăpere. Așa că rezidența la Balamuc, unde împărțim același spațiu, face minuni pentru entuziasmul cu care lucrez.

Schimbările socio-politice din ultimii ani

Lucian Barbu: Cred că ne influențează pe toți, până la urmă. Totuși, foarte rar decid să le reflect în practica mea artistică. Chiar și când eram mic, munca mea creativă era un mod prin care evadam din situații externe, stresante sau amenințătoare, așa că încerc să las orice e rău din lume la ușă atunci când desenez pentru mine.

Lucrări reprezentative

Lucian Barbu: Încerc să includ autenticitate și preocupări personale în orice lucrez, așa că, probabil, toate lucrările mele însumate m-ar reprezenta cel mai bine. Dintre acestea, cred că cele mai autentice și mai reprezentative ar fi proiectele personale. În prezent încerc să fac mai multe proiecte colective, ori între artiști, ori între oameni din câmpuri de activitate diferite. Aici, din nou rezidența de la Balamuc vine mănușă.

Artiști preferați

Lucian Barbu: Sunt anxios să încep să enumăr, pentru că sigur după alte 3 zile îmi vor veni alți artiști în minte pe care i-aș fi inclus în recomandări. Totuși, aș folosi ocazia asta ca să îndemn mai mulți oameni să citească seria de BD cu Moomin a lui Tove Jansson, sau să vadă desenul animat Adventures from Moominvalley (1990), care e bazat pe cărți. Mi-ar plăcea să se mărească fanbase-ul Moomins și în România.

La Balamuc

Lucian Barbu: E mereu super plăcut să ai un spațiu de creație, deci accesul la atelierul în sine, pe perioada rezidenței e un mega ajutor. Util este și că, fiind nou în oraș, e un loc în care ajung să cunosc vizitatorii și prietenii Balamucului, așa că nu mă simt singur sau străin. Prietenia dezvoltată pe parcurs cu Ana, Livia si Răzvan ajută extrem de mult, îmi place mult latura ei colaborativă. Pe parcursul rezidenței vreau să profit la maxim de resursele la care acum am acces și să reușesc să las și ceva în schimb, oricare ar fi natura acestui lucru.

Despre tine

Gavril Pop: Am studiat pictură, apoi istoria artei, am mai învățat și alte lucruri pe parcurs, cred mai mult într-o formare continuă, nu știu cum să spun. Nu cred că m-am oprit nici acum dintr-un soi de școlarizare; și job-ul pe care îl am acum îl văd ca pe o școală. M-am mai plimbat mult, cred că unele întâlniri au fost importante pe traseul ăsta al formării dar nu aș detalia. Am ajuns la Balamuc pentru prima dată, fără să plănuiesc asta, acum mulți ani, prima dată cu bună știință în 2017 la o expoziție și acum la invitația Anei.

Inspirație și stil

Gavril Pop: Maculatura, tot ce adună praf, reziliența oamenilor, ciclurile naturale, lucrurile astea cred că mă inspiră, nu neapărat în a desena ceva, dar în a fi cumva, altcumva.

Ce și cum ai învățat

Gavril Pop: Am învățat că trebuie să am încredere în proces și apoi lucrurile se cam leagă unele de altele. Apoi că lucrările nu mai sunt neapărat ale mele după ce sunt gata, atât doar să am grijă de ele să nu se strice; să mai am și grijă de mine între timp. E un echilibru între seriozitate și neseriozitate. Mă preocupă bătrânețea, cel puțin tangențial. De unde am învățat? De peste tot, multe întâlniri, contexte, poate sunt și foarte sensibil la lucrurile astea și atunci le tot rumeg - cred că aici mai am de învățat, să nu mai rumeg atât.

Influența pandemiei

Gavril Pop: Am terminat Licența în primul lockdown, nu a fost cel mai fericit context din multe puncte de vedere. Că mediul cultural e precar știam oricum, în sensul ăsta nu mi se pare că s-a schimbat ceva, cel puțin la suprafață, probabil am mintea încă destul de fragedă și nu percep toate subtilitățile. Lucrez acum în domeniu, sunt un soi de operator cultural cum s-ar zice, cred că o să mă reprofilez însă curând (?) Deși mi se spune că asta-i o fantezie, că odată ce intri în jocul ăsta mai greu ieși. Vorbim în 10 ani, situațiile astea în care mă aflu sunt încă super noi și nu aș vrea să mă pripesc. Mi-e greu acum să mă raportez la ceva în afara unui colectiv, cred că am nevoie de plasa asta de suport.

Schimbările socio-politice din ultimii ani

Gavril Pop: M-aș feri de a mă pronunța negru pe alb vizavi de așa ceva, am trăit niște vremuri excepționale, cu siguranță ceva s-a schimbat și la mine, pentru că multe s-au schimbat în jurul meu. Arta s-a schimbat și ea, dar nu într-un fel programatic, ci pur și simplu. Nu cred că arta asta se schimbă după cum vrei tu, cel puțin așa operez eu.

Lucrări reprezentative

Gavril Pop: Ultima sau penultima îmi mai stă pe creier până când trec la chestia următoare, dar cred că e vorba mai mult de a duce la capăt o frază până să ajung la următoarea. Cu toate astea, văd că toate se continuă organic. Poate lucrările mele formează în totalitatea lor un soi de text.

Artiști preferați

Gavril Pop: E complicat, aș zice că mă atrag oamenii care au obsesii (non-violente, clar).

La Balamuc

Gavril Pop: Am intrat cu toate gândurile și pe parcurs m-am mai relaxat. Cum zicea și Ana, nu credeam că putem să ne și distrăm când desenăm. Am mai descoperit tot felul de mici lucruri, o să vedem mai încolo unde or să ducă.