Zilele trecute, Andrei Leonte a lansat un nou single, „Disco Introvert”. Inițial, s-a gândit să facă o piesă de party, dar scrierea versurilor l-a dus în altă direcție. A ieșit o piesă despre cum este cool și să stai acasă pe canapea, în loc să mergi la petreceri de care nu ai chef, doar pentru a le face altora pe plac. Sau pentru a avea senzația că, fiind un petrecăreț, ești mult mai plăcut de cei din jur.
"Am crescut uitându-mă la filme și la videoclipuri muzicale gândindu-mă "Wow, cum se distrează ăștia! Vreau și eu!". Și aveam o frustrare din ce în ce mai mare, mai ales la liceu și la facultate, că weekend-urile mele nu arătau ca în clipurile lu' Guetta".
Intrăm în tabăra introvertiților cu Andrei Leonte și povestim despre ultimul lui single, „Disco Introvert”, dar și despre cum îi place să își petreacă serile de weekend. Sper că vom cădea de acord asupra faptului că și introvertiții știu să se distreze. Suntem diferiți, fiecare are plăcerile lui, ideile lui de petrecere a serilor de weekend și tot ce contează la final de săptămână este să rămânem cu amintirile unei distracții pe cinste. Sau măcar a timpului neirosit.
Cum arată, până acum, 2023 pentru tine
După ce am terminat 2022 și-am început 2023 într-un burnout aproape perfect, am zis că ar fi cazul să mă mai concentrez nițel și pe mine, atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Pentru cel din urmă plan a fost necesară de fapt o îngrădire a primului plan. Și pentru primul plan (cel profesional) am luat decizia de a aloca mai multe resurse proiectelor personale. Cel puțin ăsta a fost planul pentru cele două planuri. :)) Dar având în vedere că, vorbind despre viața profesională și cea personală, le-am pus fix în ordinea asta, e clar că mai am până ajung la starea de relaxare pe care mi-am propus-o. Asta și pentru ca, din câte se pare, lucrez intens cu noțiunea de plan.
Creația piesei „Disco Introvert”
Procesul de creație a început prin 2013. Vă explic: în iarna am găsit un fișier audio cu o idee veche (aparent din 2013) care mi s-a părut că are ceva. Am păstrat de acolo ce mi-a plăcut (linia melodică de la bridge și niște bucățele din refren) și m-am apucat de treabă.
Inițial am crezut c-o să facem o piesă de party, în sensul clasic, cu dărâmat baraca, cu dureri de cap a doua zi și tot așa. Ba chiar am crezut c-o sa fie și sexy pe ici-colo. Dar, când am început să mă gândesc la versuri, îmi veneau în minte niște idei și situații care nu erau chiar potrivite vibe-ului de party. Și în niciun caz nu erau glamorous sau măcar instagramabile. Dar în același timp simțeam că e potrivit ce scriu, că are sens... cel puțin pentru mine. Și deși se transforma piesa, am tot mers înainte și mi-am dat seama că eu cântam despre cum e mișto să dai skip la party și să stai acasă pe o piesă care de la distanță pare a fi de party.
Am făcut o parodie fără să ne dăm seama că facem o parodie. Am realizat asta când abia când trăgeam vocea. Pur și simplu am tot luat aspectele care sunt specifice pieselor de club/de petrecere și le-am exagerat sau le-am întors cu capul în jos și am tot ținut-o așa 3 minute și ceva. Unele chestii sunt mai subtile, altele mai puțin subtile - de la chitara ușor detuned de la începutul piesei, care îți sugerează ca lucrurile nu-s neapărat la locul lor și până la "Toată lumea, mâinile în picioare!"
Cum a fost primit acest „imn” al introvertiților
Cred că încă e devreme să-mi dau seama. Dar dacă piesele mele aveau în general un public relativ restrâns, acum când eu cânt în plină vară că e ok să rămânem pe canapea, la un film... nu știu ce să zic. :))
Dar important e să ajungă la cei care se regăsesc.
Să știe că le este cântată și povestea lor, nu doar a petrecăreților.
Felul în care face muzică un introvertit
La el acasă face muzică! :)) Încă nu-mi dau seama dacă e din cauza faptului că sunt introvertit sau pur și simplu în felul asta am mai mult timp de gândire, dar clar e că prefer să lucrez mai întâi acasă și apoi să mă duc la studio cu tema făcută. Am avut norocul de a lucra de vreo 6-7 ani în studio cu prieteni foarte buni, într-un mediu safe deci. Cu toate astea eu, în continuare, aleg să construiesc cât de mult pot acasă și apoi să mai lucrez un pic împreună cu colegul meu la studio (dar nu prea mult, nu mă pune să iau prea multe decizii). Apoi ma duc acasă și ascult de 3 milioane de ori ce am făcut și apoi iar ne mai vedem un pic la studio, apoi iar acasă. Nu simt că pot fi (foarte) creativ de față cu alți oameni. Tre' să stau să mă gândesc în liniște, în elementul meu.
Distracțiile de weekend: atunci și acum. Ce e diferit
Așa e, normal ar fi fost să existe o diferență între distracțiile de alta dată și astea de acum, de la 34 de ani. Dar nu prea!
N-am îmbătrânit! Asa am fost tot timpul! Diferența cred că a apărut la modul în care văd eu acest fenomen. Am crescut uitându-mă la filme și la videoclipuri muzicale gândindu-mă "Wow, cum se distrează ăștia! Vreau și eu!". Și aveam o frustrare din ce în ce mai mare, mai ales la liceu și la facultate, că weekend-urile mele nu arătau ca în clipurile lu' Guetta. Pentru că așa aveam senzația că tre' sa se întâmple lucrurile și dacă nu eram la nivelul ăla, însemna că făceam ceva greșit.
Acum sunt ok cu asta. :)) Sigur, dacă se întâmplă să fiu la o petrecere mișto și să am chef, perfect! Dar în rest...
O seară de weekend mișto pentru tine
Să ne uităm la Squid Game și să dăm shot-uri de fiecare dată când cineva folosește cuvântul "joc", apoi, pe la 11-12 să ne mergem (pe jos) până în centru, să mai dam câteva shot-uri și pe-acolo, să ne plimbăm printre cluburi și înapoi acasă. True Story. :))
Distracțiile introvertiților într-o lume în care e cool să fii prezent peste tot
Cred că a devenit mai acceptat introvertitul în societate și de când s-a dovedit că poate contribui la economie stând acasă. :)) Acum îți poți cheltui banii și de pe canapea.
Și pe măsură ce nu mai pare neapărat un efort colosal să accepți o altă viziune decât cea proprie sau cea a societății, măcar pe chestii simple, cum ar fi planurile de diseară, parcă e într-adevăr mai mică presiunea.
Și parca și devine un picuț mai cool să fii introvertit. :))
Prietenii care îți zic: „Ai îmbătrânit nasol” când nu ai chef să ieși
Intențiile prietenilor sunt bune! Până la urmă vor să te includă! Problema, dacă poate fi numită așa, apare odată cu supărarea, cu ideea că preferi să te întorci sau să rămâi acasă pentru că nu te simți bine în compania lor. Și supărarea vine cu niște presiune sub care eventual cedezi și mergi la petrecere, nu te simți bine, le strici și lor cheful și iată cum n-a rezolvat nimeni nimic.
Am mers la multe chestii din teama de a refuza. Apoi am început să refuz fără să înțeleg foarte bine nici eu motivele. Pur și simplu ceva din mine zicea "Nu, merci". Pentru o secundă mă gândeam că devin antisocial (asta și la sugestia unora, ce-i drept). Și foarte, foarte târziu mi-am dat seama că așa sunt eu, că de fapt nu e nimic în neregula nici cu mine nici cu oamenii a căror invitație tocmai am refuzat-o, pur și simplu azi prefer să stau acasă.
Ultima ultima seară de weekend în care ai vrut să stai acasă, dar ai ieșit
N-o sa va zic ceva recent, c-o să se prindă cei cu care am ieșit! :))
Acum vreo câțiva ani un prieten a zis că se va aduna mai multă lume la el într-o vineri seara. Din capul locului i-am zis că mai întâi tre' să văd cum se termină săptămâna. Pentru că eram sigur că aveam să fiu rupt și în loc să mă bucur de libertatea proaspăt dobândită, aveam să mă duc să dau scroll pe telefon timp de 4 ore într-un colt al curții în care s-a întâmplat ceea ce într-un final a fost un grătar. Exagerez. Am mai avut și niște conversații politicoase pe ici-colo, am mai dat din cap în cadrul unora în care n-am intervenit absolut deloc și cam atât. A fost ca naiba! Nu pentru că nu-mi plăceau oamenii, sau pentru ca nu-mi plăcea berea, ci pentru că fiecare celulă din corpul meu își dorea să fie în altă parte și toate acele celule mi-au amintit chestia asta pe tot parcursul serii. Bateria mea socială era ruptă pe genunchi încă de când am plecat spre petrecere, ceea ce a însemnat că restul serii s-a derulat fără resurse.
Cum crezi că ne vom distra peste 10 ani
Sincer, habar n-am ce va fi peste 10 ani! În general! Probabil sâmbătă seara vom juca badminton cu Mirel, vecinul roboțel cu AI. Sau vom dansa cu el.
Ce știu e ca aș vrea să se distreze fiecare cum vrea, nu cum dictează cutuma. Pentru că întotdeauna vor fi oameni care nu se încadrează în liniile normei și care vor rămâne cu un gust aiurea. Pentru că vor simți că nu se pot integra și dacă nu se integrează, vor simți poate că nu își trăiesc viața.
Mai ales pentru oamenii tineri îmi doresc asta - să nu mai audă "frate, ia și te distrează acum, că asta e cea mai frumoasă perioadă din viața ta! Mai târziu..." o porcărie care pe mine m-a făcut întotdeauna să cred că mi-am ratat tinerețea. N-am ratat-o, am trăit-o așa cum am simțit eu.
Nu mă înțelegeți greșit, nu-mi doresc să stăm cu toții închiși în casă! Am făcut-o pe-asta și am văzut cu toții mai clar ca niciodată cât de important e contactul uman.
Doar cred c-ar trebui să putem alege fără presiune.
