Daria Panaite, Junior Account Executive Publicis, a terminat anul acesta Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Publicitate. Dar încă de la finalul primului an de facultate, a început să își caute locul printre agențiile de publicitate. A început ca intern la Publicis, după un interviu și o perioadă de probă, iar de un an este angajată full time.
”Cred că este bine să ai o bază teoretică înainte să intri în domeniu, dar nu este neapărat o necesitate. Lucrurile se pot învăța pe parcurs. Baza teoretică din facultate mă ajută în proporții de 20-30%, în timp ce restul e muncă practică. Adevărul e că o facultate nu poate face mai mult și e normal”, spune Daria.
Povestim cu ea, în rândurile de mai jos, despre începuturile aventurii ei în industria creativă, de la primul CV trimis la primele lecții creative, primele greșeli și primele proiecte la care a lucrat.
Fără intenția de a suna clișeic, cred cu tărie că toate momentele din viața mea m-au adus unde sunt azi, toate au contribuit mai mult sau mai puțin. Desigur că există momente care au fost mai importante în formarea mea și cred că unul dintre ele a fost liceul pe care l-am urmat.























