Solidaritate și armonii muzicale. Concertul caritabil „Neînvinșii”, la Ateneul Român, în beneficiul Asociației Climb Again

Solidaritate și armonii muzicale. Concertul caritabil „Neînvinșii”, la Ateneul Român, în beneficiul Asociației Climb Again

Pe 3 decembrie, de la ora 19:00, muzica va răsuna în scop nobil pe scena Ateneului Român, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Concertul caritabil „Neînvinșii” este organizat în numele Asociației Climb Again, care se dedică sprijinirii persoanelor cu dizabilități, prin sesiuni de escaladă terapeutică și prin promovarea incluziunii în sport. Corul BRD, dirijat de Andrei Stănculescu, va fi completat de alte două grupări muzicale de excepție, într-o formulă de spectacol inedită: Orchestra New Hope și Corul Preludiu-Voicu Enăchescu. Întregul concert se va desfășura sub conducerea dirijorală a maestrului David Crescenzi.

Ca în fiecare an, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, BRD Groupe Société Générale, care este susținătorul principal al concertului caritabil, luminează Turnul BRD din Piața Victoriei în violet, în semn de solidaritate cu cei care s-au născut cu sau au dobândit o dizabilitate. În plus, anul acesta, Ateneul Român va fi și el luminat, pentru a crea o punte simbolică între puterea tuturor de a ajuta și armonia muzicii. Va fi o simfonie a solidarității, sărbătorind reziliența și unitatea.

Încasările din bilete vor fi donate în totalitate către Asociația Climb Again.

 

Sprijin pentru o cauză transformatoare

Asociația Climb Again se angajează încă din 2014 să ofere sesiuni terapeutice săptămânale de escaladă pentru peste 500 de copii cu dizabilități. Crezând cu tărie în puterea sportului, aceștia folosesc escalada ca instrument de responsabilizare, terapie și integrare. De asemenea, sponsorizează cu mândrie Echipa Națională de Paraclimbing, formată din 15 sportivi care depășesc provocările fizice, obținând constant un succes internațional remarcabil și promovând incluziunea socială.

„Prin această inițiativă a BRD și cu ajutorul tuturor performerilor minunați implicați în proiect suntem mai aproape de misiunea Climb Again, aceea de a susține Echipa Națională de Paraclimbing să ajungă la Jocurile Paralimpice, dar și să cucerească cele mai înalte 7 vârfuri ale lumii, de pe fiecare continent. Acest concert vine în întâmpinarea noastră și simțim tot sprijinul oferit pentru a crea o lume incluzivă pentru toți tinerii și copiii cu dizabilități din România”, a declarat Claudiu Miu, fondator Climb again.

 

Despre protagoniştii acestui eveniment

New Hope Orchestra a fost formată în 2018 de violoncelistul Octavian Lup. Pe lângă faptul că este alcătuită din muzicieni talentați de la cele mai bune instituții muzicale din România, repertoriul lor întinzându-se de la epoca barocă până la muzica contemporană, și-au luat de la bun început angajamentul pentru proiecte cu impact. Au organizat numeroase concerte în spitale din mai multe orașe, încercând mereu să răspândească speranță și bucurie.

„Suntem profund încântați să aducem muzica noastră în slujba unei cauze atât de nobile precum cea susținută de Asociația Climb Again. Misiunea noastră, ca ansamblu, a fost întotdeauna să aducem speranță și alinare prin muzică, iar acest concert caritabil reprezintă un pas în plus către această direcție. Prin armonia notelor noastre, sperăm să inspirăm solidaritate și empatie, să aducem lumină și să îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus violoncelistul Octavian Lup, fondator New Hope Music.

Corul BRD este alcătuit din angajații băncii și are deja o activitate memorabilă din 2018 și până în prezent. După concertele de pe scena Filarmonicii din Paris, de la Ateneul Român și filarmonicile din Pitești și Râmnicu Vâlcea, corul BRD revine la Ateneu, în acest proiect special.

„La început de iarnă, corul BRD revine pe scenă, într-un concert în care emoția muzicii va fi dublată de admirația noastră pentru determinarea excepțională a sportivilor paraolimpici sprijiniți de asociația Climb Again. Ne-am luat cu mulți ani în urmă angajamentul de a susține persoanele cu dizabilități și iată-ne inspirați an de an de curajul și tenacitatea acestor oameni. Suntem extrem de bucuroși că putem fi alături la Ateneul Român pentru o seară în care nu numai că vom lumina în violet, simbolic, clădirea filarmonicii și sediul central BRD, ci ne vom uni sub semnul muzicii, pentru a sărbători victoriile trecute, prezente și viitoare ale acestor campioni”, a spus Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Corul „Preludiu”- Voicu Enăchescu a fost fondat în 1972 și condus inițial de maestrul Voicu Enăchescu până în 2022. Cu peste 2.500 de concerte desfășurate în peste 30 de țări, corul a obținut numeroase premii și recunoaștere pentru măiestria interpretativă. Sub conducerea lui Andrei Stănculescu, Corul „Preludiu” continuă să transmită bucuria muzicii și să mențină standardele înalte de excelență artistică stabilite de predecesorul său.

Veniţi alături de Climb Again pentru a contribui la cauză și pentru a vă bucura de o seară de muzică într-o formulă unică. Fiecare bilet cumpărat pentru concertul „Neînvinşii" contribuie la construirea unei comunități mai puternice pentru persoanele cu dizabilități. 

BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă a României și a doua cea mai mare rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. 

Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. BRD privește cultura și educația drept piloni esențiali de dezvoltare ai societății, încurajând proiecte inovatoare, cu potențial de a fi recunoscute și apreciate de tânăra generație. Sub această viziune a fost creată Fundatia9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidența BRD Scena9 din București. În cultură, banca investește în proiecte de muzică clasică și artă contemporană. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în domeniul inovării și al tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre modul în care tehnologia ne atinge viețile, inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related