Pâinea noastră cea de toate zilele. O poveste despre supraviețuire

Pâinea noastră cea de toate zilele este cel mai nou documentar al regizorului Șerban Georgescu, autorul "Varză, cartofi și alți demoni", "Jurnalul familiei -escu", "Cazul inginerului Ursu". Documentarul spune o poveste despre supraviețuire. Atât supraviețuirea uneia din puținele afaceri sociale din România, cât și a celor care lucrează acolo. Angajatele brutăriei MamaPan sunt femei fără posibilități materiale, aflate la baza piramidei sociale, femei care vor să lucreze, care se gândesc la asigurări medicale și la pensie, femei care au refuzat statutul de „asistat social”.

Documentarul va rula pe marile ecrane în câteva orașe din țară începând cu 15 martie, iar până la finalul lunii va avea în București și 3 proiecții speciale care vor fi urmare de dezbateri pe tema antreprenoriatului social, la care vor participa nume importante din societatea civilă și mediul privat.

Lansarea documentarului, după o perioadă destul de mare de la premiera internațională de anul trecut, din cadrul FIPADOC, are loc simbolic în luna martie, o lună dedicată îndeosebi femeilor. Am povestit cu 4 super-femei din spatele acestui proiect despre provocările cu care se confruntă în munca lor, despre etichetele care se pun prea ușor categoriilor vulnerabile precum și despre cele mai importante mesaje cu care și-ar dori să plece spectatorii din sala de cinema. Iată ce au spus Irina Sorescu, fondatoarea brutăriei MamaPan, Andreea și Luminița, două dintre angajatele ei și Oana Muntean, producător video Kolectiv Film.

Cea mai mare provocare cu care te confrunți, ca femeie, în munca ta

Irina: Cred că are legătură cu faptul că sunt femeie, în sensul că unele abilități mi-au rămas nedezvoltate, faptul că pentru mine este foarte dificil să gestionez problemele administrative care au legătura cu meseriașii. Orice lucru care se strica la brutărie îmi provoacă un stres disproporționat, fie că este vorba despre a chema instalatori, zugravi, electricieni, fie că e vorba despre a trimite mașina la service. În rest, mă simt luată în serios și chiar cred că am reușit mai mult cu mai puține resurse decât ar fi reușit orice bărbat antreprenor în situația mea.

Andreea: Eu sunt brutăreasă și provocarea cea mai mare e legată clar de munca fizică - să ridic sacii de făină, să car cutiile cu materii prime.

Luminița: Noi suntem doar femei la brutărie și e cel mai bine așa, ne ferește de multe... Noi ne înțelegem una pe alta, ne ajutăm, ne certăm, ne împăcăm, ne sfătuim.

Oana: Prin prisma educației și formării mele, destul de tehnice, precum și a mindset-ului foarte empowering din familie, precum și a colectivului în care a lucrat mereu, am avut poate acest noroc de a nu mă simți discriminată din acest motiv. Cea mai mare provocare nu vine din faptul că sunt femeie, ci constanta luptă pentru finanțare și acces la public.

Femei din medii vulnerabile. Etichete, prejudecăți

Irina: Cel mai nedrept mi se pare când cineva crede ca ele nu pot, că sunt o problema pentru ceilalți. E uimitor cât de multe resurse de energie și câtă putere au, cât curaj și cât de mult luptă să facă față tuturor necazurilor, mari și mici.

Andreea: Eu am 3 copii și știu că pentru mamele cu mai mult de 1 copil, mai ales dacă sunt mici copiii, este foarte greu să-și găsească un loc de munca. Te întreabă la interviu dacă ai copii, câți, ce vârste au. Maxim poți obține un contract pe perioada determinata, cât să-și dea seama angajatorul dacă ai nevoie sau nu de concedii medicale, învoiri, program special. Dacă ceri concediu medical pentru îngriire copil, șansele să-ți prelungească contractul de muncă sunt foarte mici.

Luminița: Eu sunt femeie romă și mi s-a întâmplat de nenumărate ori să fiu chemată la interviu și când, m-au văzut, să-mi spună că nu mai e liber postul. Sau sa fiu controlata in geantă la supermarket, sau pur și simplu să nu primesc aceleași lucruri ca alte persoane, pentru că se considera că eu nu merit.

Oana: Cea mai nedreaptă mi se pare eticheta pe care o punem mult prea rapid, fără să cunoaștem situația în deplinătatea ei. Preconcepțiile noastre, ale celorlalți, cei care nu ducem grija zilei de mâine: e leneșă, nu vrea, face copii doar pentru alocație, uite pe ce cheltuie banii - dă banii pe țigări, suc, cafea în loc să cumpere „mâncare sănătoasă". Și mai ales faptul că ni se pare normal ca unii să se mulțumească cu mai puțin.

Filmările pentru Pâinea noastră cea de toate zilele

Irina: Pentru un om destul de interiorizat cum sunt eu, a fi protagonista unui documentar e provocator în sine, așa că am lăsat lucrurile să fie surprinse exact așa cum erau, în cel mai natural mod cu putință. Sigur ca nu e confortabil să vezi pe ecran secvențe din ședințele organizate ad-hoc, în momente de criza, dar până la urmă, un documentar e viața așa cum e ea, nefardată.

Andreea: Legat de filmări propriu - zis, nu au fost momente dificile neapărat, pentru că noi am făcut ce făceam de obicei, ne-am simțit în largul nostru cu echipa de filmare. Mai deosebit a fost la mine acasă, când copiii nu trebuiau să-și dea seama că sunt filmați, iar ei sunt vigilenți, de felul lor.

Luminița: Pentru mine a fost greu să povestesc. Practic am retrăit povestind toate greutățile prin care am trecut. Eram din nou acolo. Dar a fost și o eliberare să vorbesc despre acea parte din viața mea.

Oana: Am marele noroc de a lucra cu o echipă dedicată care are această capacitate de a se adapta și de a găsi o parte bună chiar și în momente dificile și provocări. Mă refer mai ales la Șerban Georgescu, regizorul, împreună cu cameramanul Bogdan Slăvescu. În plus, toate provocările și momentele dificile prin care au trecut protagonistele noastre nu doar pe perioada producției, ci în general pe parcursul vieții lor, pentru mine au însemnat o motivație de a încerca mereu să vezi soluția și nu problema. Îmi place să cred că de când le-am cunoscut mă plâng mai puțin.

Cu ce mesaj ai dori să rămână spectatorii

Irina: Mi-aș dori ca oamenii să realizeze câtă trudă e în spatele pâinii pe care o au pe masă, să prețuiască și să respecte pe cele care o fac.

Andreea si Luminița: Sperăm să-i impresioneze poveștile noastre, pentru că sunt multe persoane care se regăsesc în ceea ce am trăit noi, care au povesti și provocări similare. Sperăm că poate așa o să fie mai atenți la aceste persoane.

Oana: Mi-aș dori să plece cu faptul că e foarte important să ne gândim de două ori (de trei, de patru) înainte de a pune etichete, dar dincolo de orice mi-aș dori să plece cu concluzia că SE POATE. Dacă am încerca să aducem un impact pozitiv măcar asupra unui singur lucru, cât de mic, în loc să așteptăm mereu ca alții să o facă, am putea produce schimbări în jurul nostru, cu adevărat. Pe lângă Irina Sorescu, mai avem în jur destule exemple și modele, poate nu toate sunt vizibile la scară mare, dar sunt în jurul nostru oameni care catalizează un impact pozitiv major și pe termen lung asupra comunităților din care fac parte sau pe care le reprezintă.

Irina Sorescu este din 2007 Președinte Executiv al CPE – Centrul pentru Parteneriat și Egalitate, un ONG a cărei misiune este să promoveze conceptul egalității de șanse pentru femei și bărbați în politicile publice și practicile asociate. CPE derulează programe și proiecte în diferite domenii legate de problemele de gen: educația pentru conștientizarea egalității de gen, șanse egale pe piața muncii, prevenirea violenței împotriva femeilor și a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, încurajarea și susținerea femeilor aflate în situații dificile.
Începând cu 2015, Irina este fondatoarea brutăriei MamaPan, o afacere socială care angajează mame singure și femei provenind din medii vulnerabile, femei care au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă.

Oana Muntean s-a specializat inițial în Informatică Economică și Managementul proiectelor (Academia de Studii Economice București, o serie de cursuri de specializare în Lille și Berlin), iar din 2011 a schimbat direcția activității sale în zona producției video, ca parte a echipei Kolectiv Film. A participat la mai multe programe internaționale renumite, precum Documentary Campus Masterschool (2013) și Eurodoc (2014) și a coordonat producția locală a numeroase filme documentare în ultimii 10 ani. Este producător executiv al tuturor documentarelor regizate de Șerban Georgescu - Varză, cartofi și alți demoni (2018), Jurnalul familiei -escu (2019), Pâinea noastră cea de toate zilele (2022), Cazul inginerului Ursu (2023).