Responsabilitate. Bucurie. Expansiune. Retrospectiva FIELDSTAR 2023

Responsabilitate. Bucurie. Expansiune. Retrospectiva FIELDSTAR 2023

O privire asupra anului trecut: cum FIELDSTAR a pus în mișcare o revoluție în responsabilitate și bucurie prin proiecte ambițioase. Și un pic despre expansiunea regională. Toate, cu aceleași ingrediente-cheie - execuție impecabilă și determinare în fața oricărei provocări tactice, precum și adaptare la nou și necunoscut.

Cel mai mare proiect de reciclare din România. Într-o inițiativă îndrăzneață către un viitor mai verde, conceptul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), cel mai mare proiect național de reciclare de până acum, încurajează consumatorii să înapoieze ambalajele goale comercianților - o idee ce pune un preț pe învelișul lucrurilor pe care le folosim. Din luna noiembrie 2023, SGR-ul administrat de RetuRO, cel mai recent client din portofoliul FIELDSTAR, încurajează consumatorii să returneze ambalajele goale la comercianți, adăugând o garanție la prețul de vânzare al băuturilor cu volum de la 0.1 la 3 litri. Cumpărătorii plătesc o garanție de 50 de bani care le este recuperată atunci când ambalajul este returnat.

Ana-Maria Mica, Strategy & Innovation Director FIELDSTAR: „E un proiect transformator, care ne place foarte tare datorita obiectivului său îndrăzneț, anume generator de schimbare culturală și comportamentală. Despre cât de crucial este acest circuit al reciclării e redundant să mai vorbim. Fenomenul recipientelor aruncate la întâmplare, care ne-ngroapă munții, pădurile, apele, e o durere națională. Pentru a ajunge la capăt de drum, într-un centru regional, drumul ambalajului bifează producătorul, comerciantul, consumatorul și reciclatorul, 4 factori esențiali de care depinde succesul programului SGR. Noi am primit brief-ul în prima jumatate a lui 2023, iar din ianuarie 2024 am început să ne ocupăm de partea de implementare B2B - comercianții. Timp de 8 săptămâni, cu o echipă de peste 100 de oameni, ieșim pe teren zi de zi, în toate colțurile țării, pornind din orașele cele mai mari, până la cele mai mici sate populate doar de câteva sute de oameni. Oriunde există spații comerciale care pun în vânzare astfel de băuturi, noi mergem și-i ajutăm pe comercianți să intre în Hora Reciclării și să se înscrie în programul SGR administrat de RetuRO pentru o Românie mai sustenabilă și mai responsabilă. De la modern trade (hypermarketuri, supermarketuri, discounteri, modern proximity, cash & carry) la TT (cel mai mic chioșc, magazin mixt, alimentară, minimarket, rețele de magazine locale) amploarea și complexitatea acestei implementări e o provocare, dar una care ne place foarte mult”. 

Cea mai surprinzătoare campanie. Indiscutabil, Crăciunul e o sărbătoare a familiei. Din 1931, când Moș Crăciun a debutat în reclamele pentru Coca Cola din The Saturday Evening Post, continuând cu National Geographic, The New Yorker și altele, influența reclamelor Coca-Cola asupra reprezentării lui Moș Crăciun a revoluționat percepția publicului asupra iubitului personaj. Iar Coca-Cola crede că e important să dăm Sărbătorilor şi-o semnificaţie proprie fiecărei familii, să o adaptăm conform stării sufletești pe care am vrea s-o trăiască copiii noştri în acele zile pline de magie. Așa că în decembrie, o 100 de Moși Crăciuni s-au plimbat pe bulevardul Magheru din centrul Capitalei, împărțind Coca-Cola și un pic de WOW-factor trecătorilor, într-o implementare FIELDSTAR.

M.M.-N. V, unul dintre cei 100 de Moși Crăciuni: „Chiar a fost o campanie super-faină! Atmosfera de-acolo a fost de vis pentru toată lumea... M-a bucurat foarte mult faptul că mi-am putut aduce prietenii, asta a făcut experiența mult mai frumoasă. Pur și simplu se simțea în aer spiritul Crăciunului și real cred că noi am contribuit la asta. Lumea are nevoie de mai mulți Moși Crăciuni.”

Cel mai longeviv parteneriat din industria de tech. De 6 ani încoace, conceptele pentru materialele de vizibilitate Samsung în retail sunt dezvoltate și de FIELDSTAR, care a produs mai bine de 60% din materialele de trade, de la insule dedicate, la POP-up stores și până la cele mai mici etichete. Asta înseamnă mai bine de 100 de proiecte implementate la nivelul lui 2023.

Alina Stanciu, Consumer Electronics Retail Manager Samsung: E adevărat - în centrul fiecărei echipe și al fiecărui proiect de succes se află o comunicare excelentă. De la conceptul inițial până la rezultatele finale, întreaga echipă FIELDSTAR a demonstrat în mod constant o înțelegere profundă a viziunii noastre, traducând-o în designuri inovatoare și atrăgătoare. Agenția FIELDSTAR reușește mereu să coordoneze părțile implicate pentru a executa proiectele de retail. Toată echipa lucrează activ cu toți partenerii noștri în diferite teste-pilot, cu scopul de a aduce noi soluții de afaceri orientate spre retail, pentru a îmbunătăți performanța vânzărilor produselor noastre de consumer electronics. Întreaga echipă este întotdeauna flexibilă și dispusă să se adapteze la schimbările de ultim moment. Le mulțumim pentru colaborarea fantastică! Talentul și expertiza lor sunt cu adevărat neprețuite pentru succesul nostru.” 

Laurențiu Secară, Mobile Retail Manager Samsung: „Se simte plus valoarea adusă de experiența lucrului împreună și de profesionalismul echipei. Ne bazăm mereu pe indicațiile și sugestiile FIELDSTAR mai ales în cazul proiectelor complexe și cu multe necunoscute. Avem o colaborare reușită și deja un portofoliu însemnat de proiecte executate cu succes, sperăm să păstrăm energia pozitivă și implicarea de până acum.

Acestea sunt doar trei din sutele de campanii implementate de FIELDSTAR în 2023. A fost un an bun, cu provocări și lecții învățate, cu multă muncă de echipă, cu oameni capabili și săritori și, mai ales, cu reușite.

Ana-Maria Mica: „Într-un domeniu ca al nostru, ne dorim să le oferim clienților noi perspective și soluții eficiente. Din acest motiv, alături de AHA Moments, în a doua jumătate a acestui an, am realizat un al doilea studiu legat de percepția românilor asupra activărilor de brand.”

Agenție independentă de BTL, FIELDSTAR conectează brandurile cu oamenii și oferă experiențe inedite pentru consumatori. De 21 de ani pe piața din România, FIELDSTAR crede în puterea colaborării și  a ideilor îndrăznețe, pe care le pune în slujba liderilor din FMCG, IT&C, Retail și Farma.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Fieldstar

Agenție independentă de BTL, FIELDSTAR conectează brandurile cu oamenii și oferă experiențe inedite pentru consumatori. De 21 de ani încoace, credem în puterea colaborării și a ideilor îndrăznețe,... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related