Educația civică, informarea corectă, dar și o clasă politică mai responsabilă pot recâștiga încrederea electoratului și reduce din deziluzie și absenteism, spune analistul politic Radu Magdin.
Radu crede în puterea votului de a forma și menține o democrație solidă și spune că o participare masivă în procesul electoral este cu atât mai importantă acum, în perioade marcate de instabilitate și dezamăgire.
Merge la vot pentru că este modul în care își exprimă opinia și influențează direcția societății, dar nu îi blamează pe cei care aleg să nu o facă. Încearcă să fie empatic și să poarte discuții deschise. Ceea ce le dorim tuturor cetățenilor și cititorilor.
Îmi amintesc perfect prima dată când am votat. Era un moment de mare entuziasm și responsabilitate. Simțeam că particip la un proces esențial pentru democrație și că votul meu putea contribui la schimbare. Eram tânăr în 2000, emoțiile erau mixte, de la speranță la un anumit grad de nesiguranță legată de viitor. Și cu toate acestea acestea, m-am dus cu entuziasm, cu gândul că fac parte din societate și dintr-o geneerație cu mult mai multe oportunități, ca vocea îmi va fi auzită.























