Dacă nu mai știm cum să ne înțelegem unii cu alții, am putea apela, până la urmă, și la inteligența artificială să nea dea câteva sfaturi. Aceasta este premisa unui musical dezvoltat pe textul lui Iv cel Naiv, într-un concept coregrafic de Răzvan Mazilu. Spectacolul explorează dinamica unui cuplu pe punctul de a se despărți care apelează la un AI pentru consiliere. Regizorul este Norbert Boda, muzica îi aparține lui Andrei Petrache. Actorii implicați în proiect sunt Mihai Munteniță și Otilia Panainte, care are și rol de producător.
"Prin acest spectacol, îmi propun să explorez modul în care o inteligență artificială poate influența conexiunile interumane. Voi încerca să introduc conceptul de iubire într-un algoritm. Poate iubirea să fie redată matematic? Este aceasta o formă de dezumanizare sau, dimpotrivă, un nou mod de a iubi?", spune Norbert Boda.
Mihai Munteniță este actor al Teatrului Național din București și coordonator al trupei Teatrului Pod din Casa de Cultură a Studenților din București.
Otilia Panainte, actriță și antreprenor cultural, are un background corporate de 10 ani, în PR și consultanță pe fonduri europene. A fost 2 luni în China, la Academia Centrală de Dramă din Beijing, a urmat studii de canto la Roma, apoi a studiat Shakespeare la Londra și a jucat într-un musical pe West End. A produs primul spectacol de teatru muzical experimental alături de colegii de la Stația Teatru/Muzical din Cluj, în frunte cu Adonis Tanța, pe versuri de Iv cel Naiv, iar acum este la al doilea exercițiu, cu acest proiect.
În rândurile următoare, povestim cu Iv cel Naiv, Norbert Boda, Mihai Munteniță și Otilia Panainte despre iubire, AI, teatru & algoritmi.
Ideea
Iv cel Naiv: Piesa e o explorare interesantă, speculativă a unei părți din relația om – AI. E o zonă care ne preocupă cu toți – e multă teamă și multă speranță investită în această încercare supra-omenească. Inteligența artificială s-ar putea ridica deasupra omului și ar putea înțelege ceea ce noi, din interiorul umanității nu vedem, oferindu-ne un punct de vedere cuprinzător și, poate, un răspuns la marile întrebări fără răspuns ale umanității. Dar odată cu această ridicare s-ar putea produce și o subminare a poziției umane, o plasare a omului ca specie inferioară pe planeta Pământ.
Am scris textul cu multă curiozitate și, cum altfel, în strânsă legătură cu un AI. M-am sfătuit cu el, dar și cu oamenii din echipă la fiecare pas, încercând să găsim împreună un drum cât mai firesc dar intrigant, plauzibil, dar argonautic, gândit special pentru posibilitățile și experiența celor doi actori.
E un text din care nu lipsesc nici umorul, nici drama, o călătorie grozavă până la capătul lumii noastre. Și poate puțin dincolo de el.
Spectacolul
Norbert Boda: Primele mele gânduri, când am citit fragmentele de text și ideile/obiectivele proiectului, au fost: „Da. E ceva aici.” Tradus în cuvinte mai clare, am simțit că proiectul are potențial. Este actual, include momente muzicale captivante, are valoare de entertainment și, mai important, are un miez din care se poate naște ceva special. Acest „special” este maleabil și poate să fie modelat după gustul și viziunea echipei de creație.
Prin acest spectacol, îmi propun să explorez modul în care o inteligență artificială poate influența conexiunile interumane. Un cuplu aflat în prag de divorț apelează, ca ultimă soluție, la Echo, un program de inteligență artificială special conceput pentru terapia de cuplu. Pornind de la această premisă, voi încerca să introduc conceptul de iubire într-un algoritm. Poate iubirea să fie redată matematic? Este aceasta o formă de dezumanizare sau, dimpotrivă, un nou mod de a iubi? Nevoile fiecărui partener din relație trebuie respectate cu strictețe; altfel, armonia este perturbată.
Văd spectacolul oscilând între o cheie realistă, în care actorii se ceartă ca un cuplu tipic, și o cheie sci-fi, în care personajele devin niște concepte ambulante, iar personalitățile lor încep să se manifeste robotic. Dezumanizarea iubirii și revolta împotriva tehnologiei sunt cele două direcții majore pe care vreau să le explorez, atât vizual, cât și actoricește.
Ce ar fi dacă ar fi
Mihai: Proiectul a pornit ca o scânteie, o discuție, pe care am avut-o cu colega de scenă Otilia Panainte în vara anului 2024. A fost un fel de “ce-ar fi dacă ar fi" să depunem un proiect AFCN. Am făcut un brainstorming și astfel a apărut ideea de a face un proiect care să exploreze legătura dintre AI și oameni/cupluri.
Am privit acest proiect ca pe o noutate. Ca pe o șansă de a mă reinventa și redescoperi ca om, ca actor. L-am privit ca pe o evadare din monotonia de zi cu zi. Am gândit că e o metodă bună de a-ți canaliza energia către ceva creativ, experimentând o zonă neexplorată.
Otilia: Acest proiect a început de la o discuție pe care am avut-o cu colegul meu de scenă, Mihai Munteniță, în vara lui 2024, căruia îi spuneam că vreau să ne jucăm cu ideea de teatru și muzică, să vorbim despre noi și să facem echipă cu alți oameni curioși despre ce mai pot aduce teatrul, muzica și artele care au nevoie de contact nemijlocit într-o lume atât de “conectată”. De fapt, ce mă interesează pe mine este cum aducem la teatru oameni care nu se regăsesc neapărat în oferta teatrală actuală, oameni care preferă mai degrabă festivalurile, cluburile, petrecerile și arta underground, mai puțin instituționalizată.
Am meditat asupra acestei idei și întâmplarea a făcut să revăd în perioada respectivă filmul Her (2013), cu Joaquin Phoenix și Scarlett Johansson și, într-o discuție cu Iv cel Naiv, ne-a venit ideea să explorăm conceptul de AI în relație cu un cuplu. Atât eu cât și Iv suntem pasionați de psihanaliză, fiecare dintre noi trecând prin propriul proces de auto-descoperire prin această metodă și așa s-a născut proiectul.
De la idee la concretizare
Otilia: Eu am o experiența a peste 20 de proiecte scrise și implementate cu finanțare din fonduri publice, deci știam destul de bine drumul care se parcurge pentru a formula o cerere de finanțare viabilă. Ceea ce nu aveam la îndemână erau resursele de care aveam nevoie – umane, instituționale, etc, dar aici a intervenit Mihai cu contactele lui și așa am reușit să depunem proiectul și să obținem finanțarea.
Pentru depunerea proiectului sincer nu am întâmpinat mari dificultăți, dimpotrivă, toți cei cărora le-am cerut sprijinul s-au arătat foarte deschiși să ne ajute – de la membrii cooptați în echipă – unde îi menționez pe Răzvan Mazilu, care va crea coregrafia, Bobi Pricop, care îl va mentora pe regizorul nostru, Norbert Boda, și Andrei Petrache, care va compune muzica -, până la teatrele care ne-au susținut cu parteneriate – Teatrul Excelsior din București, Stația Teatru/Muzical din Cluj și teatrele de stat din Brăila, Constanța, Baia Mare, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Sibiu și Craiova.
Cred că provocările vor începe odată cu contractarea finanțării și demararea producției, dat fiind că eu sunt abia la al doilea proiect în rol de producător și încă mai descopăr detaliile logistice, partea tehnică și resursele de care am nevoie pentru a gestiona întregul proiect.
Mihai: A fost o călătorie lină, fără prea multe obstacole. Aș spune chiar că lucrurile au mers ca unse. Meritul pentru acest parcurs comod, îi aparține Otiliei – spunându-și aici cuvântul priceperea și experiența ei în accesarea de fonduri publice. Tot pe acest drum, oamenii din jur s-au arătat deschiși la propunere, mai ales că prezența AI-ului în cotidian trezește curiozități.
Provocările, din punctul meu de vedere, au ținut de motivația de a continua. De lupta zilnică care trebuie dusă cu sinele și cu comoditatea. De travaliul constant de a ieși din zona de confort și de a pune lucrurile în mișcare, de a nu abandona. Asta e cea mai grea parte pentru mine. Dar e lupta pe care o ducem cu toții, așa că nu mă simt special.
Cum s-a coagulat echipa
Otilia: Echipa s-a coagulat în mod natural, dat fiind că miezul creativ este creat din oameni cu care am mai colaborat – cu Mihai și Răzvan Mazilu am lucrat la “Sunetul Muzicii” la Opera Comică pentru copii, cu Iv cel Naiv am lucrat la primul meu spectacol, iar la restul membrilor echipei am ajuns prin recomandările colegilor noștri de breaslă.
Mihai: A fost un proces natural. Lin. Calm. Oamenii s-au alăturat proiectului în funcție de afinități, de simpatii. Unii au rămas, alții s-au schimbat. Până la urmă, fiind un proces creativ, oamenii se aleg singuri. Am încredere în acest proces de selecție naturală.
Pregătirea pentru rol
Mihai: Facând o analiză zilnică a emoțiilor pe care le simt, încercând să mă cunosc din ce în ce mai bine. Studiindu-mi reacțiile la diverși stimului externi și interni, încercând să înțeleg cum se pot constitui, îmbunătății, menține și deteriora relațiile dintre oameni, cu stabilirea limitelor sănătoase. Încercând posibilități de reconciliere și experimentând sentimentele pe care aceasta le aduce.
Otilia: Dat fiind că textul este în dezvoltare, sunt încă foarte curioasă cu privire la personajul meu, despre care momentan știu că este designer și este o tipă ușor timidă, introvertită. Cred că o să mă ajute să-mi descoper și să-mi apropii partea asta din mine, pentru că eu cred despre mine că sunt o femeie independentă și asertivă.
Care sunt sensibilitățile
Mihai: Propriile noastre limite ca artiști, ca oameni. Acestea cred că sunt cele mai mari provocări. Până unde putem duce această explorare? Unde ar trebui să ne oprim? Oare, nu e prea mult? Oare nu punem prea multă presiune pe noi? Încotro ne îndreptăm? Ce ne dorim să aflăm? Ce anume face ca doi oameni să continue să fie împreună? Ce îi poate despărți?
Ce trebuie să știe oamenii despre acest proiect
Otilia: Aș vrea ca oamenii să se regăsească în povestea acestui cuplu, poveste care îmi doresc să sondeze adâncul fiecărei părți și zonele sensibile ale relaționării cu un celălalt – care poate fi partener de viață, părinte, copil, frate, prieten apropiat și așa mai departe. Nu cred că vom putea epuiza vreodată acest subiect al oglindirii noastre în celălalt și dificultatea de a ne face înțeleși, de a iubi și a ne lăsa iubiți până la capăt, ca oameni.
Mesajul pe care eu l-aș proiecta este că este imposibil să îl înțelegi și să îl iubești plenar pe celălalt, la fel cum celuilalt îi este imposibil să facă asta pentru tine, iar dacă îți faci un scop în viață din asta s-ar putea să nu ducă decât la dezamăgire și disperare. În schimb, dacă împreună decideți să mergeți pe un drum și să serviți aceluiași ideal, aceluiași proiect comun, atunci poate sunt șanse mai mari la un fel de fericire, de armonie, de echilibru.
Un alt mesaj este că, așa cum simt eu, experiența umană nu poate fi trăită plenar decât în comuniune reală, nemijlocită, cu alți oameni, și pe un teritoriu dincolo de cele teoretizate în cărțile de psihologie sau dezvoltare personală. Suntem expuși la foarte multe rețete – comportamentale, spirituale, filozofice etc și simt acest pericol al modelării comportamentale, care ne fură bucuria de a exista pur și simplu și de a ne descoperi prin propria experiență de viață.
Mihai: Este un proiect care abordează misterul, taina, inefabilul relației dintre doi oameni. Vorbim despre lupta sau abandonul acestora în procesul de salvare a relației dintre ei. Despre compromisurile pe care e necesar să le facă, pentru a trece împreună, prin această viață, în perpetua luptă cu singurătatea. Proiectul vorbește despre cupluri, despre problemele pe care le pot întâmpina doi oameni, despre lupta bună ce trebuie dusă, zi după zi, după zi.
Cred că poate să ofere o rază de speranță celor care au pierdut ceva drag și care cred că relațiile nu mai pot fi salvate. Demersul nostru ar putea să ofere resurse pentru continuarea traiului în comun, pentru reconectare. Mesajul lui ar putea fi acela că numai împreună, în echipă, se pot realiza lucruri. Factorii externi, pot grăbi degradarea, dar pot face și ca eforturile să-și recapete aceea intensitate de care nevoie pentru ca lucrurile să își găsească rezolvare.
De ce este AI este întâmpinat cu frică și fascinație
Mihai: Din punctul meu de vedere, AI-ul vine ca o revoluție. Acesta reprezintă un instrument care aduce o abordare extraordinară – referindu-mă aici la ușurința utilizării – și promite să aducă rezolvarea multor probleme. Anxietatea e naturală și e legată de imposibilitatea prevestirii a ce poate face AI-ul, în timp ce fascinația e legată de ușurința cu care poate oferi răspunsuri și soluții la probleme specifice din zone cât se poate de diverse.
Personal, nu văd nimic rău în dezvoltarea AI-ului. Mi se pare că va aduce beneficii și va reuși să ajute la dezvoltarea umanității. Aplicații ca cele în care vom putea explora universul sau vom putea crea condiții de viață pe alte planete cu ajutorul roboților, mi se pare că sunt foarte aproape de a fi realizate. Desigur, că lucrurile trebuie reglementate și construite cu discernământ, responsabil, dar și pentru asta există soluții, pe care cred că tot cu ajutorul AI-ului le vom implementa.
Otilia: Cred că AI este un teritoriu plin de necunoscut și orice e necunoscut apare ca o mare de speranță, dar și de groază. Speranță că va rezolva lucruri care ne preocupă – cum sunt bolile incurabile, de exemplu, dar și groază că va schimba radical viața așa cum o știm acum – prin virtualizare, alienare, depășirea mult prea rapidă a capacității noastre de procesare intelectuală și creativă.
Eu am un sentiment de anxietate când mă gândesc la AI, dar n-aș sti să îl justific până la capăt. Am senzația că, pornind de la această comoditate a noastră în a ne face propriul research și propriul discurs pe un subiect anume, de exemplu, ne vom priva de o experiență nemijlocită a cunoașterii și că ne vom uniformiza, ne vom lăsa modelați cognitiv și comportamental de un sistem al cărui scop se poate schimba în timp. Mă gândesc acum la era social media și la Facebook, care a pornit ca o rețea care te ajută să te conectezi cu prietenii din liceu și a devenit un vehicul de modelare comportamentală la scară mondială.
Influența AI în zona creativă
Otilia: Observ această ascensiune a AI în zona creativă și cred că există deja dileme cu privire la proprietatea intelectuală asupra acestor lucrări. Nu știu cum se va redefini conceptul de autenticitate în acest nou context și dacă va mai rămâne vreun teritoriu dedicat exclusiv expresiei umane. Cred că va trebuie să ne reformulăm noi ca oameni în această nouă ecuație și că teatrul ca întâlnire imediată va fi cu atât mai necesar.
Mihai: AI-ul poate constitui un punct de plecare pentru dezvoltarea creativității. Pornind de la videoclipuri sau afișe generate de AI, umanul poate primi un avânt și se poate dezvolta în zone pe care acum nu le putem întrevedea. Suntem deja martorii nașterii unui nou curent, al unei noi ere. AI-ul deschide noi posibilități de exprimare, astfel că oameni care până la apariția lui nu se puteau exprima, o pot face acum în moduri surprinzătoare.
Văd o egalizare a cunoștințelor. Văd o reașezare pe alte coordonate. Odată cu liberalizarea accesului la AI, deschiderea către conținut generat a explodat. Acum oamenii pot accesa și dobândi cunoștințe vaste printr-o singură întrebare, fără să mai fie nevoie să exploreze teritoriul larg al internetului. Aici un pericol: oamenii nu mai sunt forțați să exploreze, să gândească de unii singuri. Din nou, va trebui să vorbim despre discernământ și responsabilitate.
Granițe etice
Mihai: Când vorbim despre AI, gândul ni se îndreaptă către chatbot. Astfel, atunci când vom discuta despre AI, voi folosi ca aplicabilitate acest tip de instrument. Limita dintre bine și rău în interacțiunea cu AI-ul este dată de fiecare individ în parte, de educația la care a avut acces, de experiențele lui de până atunci. La momentul acesta, periculos mi se pare asumarea de către individ a conținuturilor emise de AI fără o filtrare. Cu alte cuvinte, luarea textelor fără o editare și asumându-le ca fiind ale tale. Mi s-ar părea mai etic ca produsele generate de AI să reprezinte doar un punct de plecare. Să fie privite ca inspiraționale.
Relația ta cu AI
Otilia: In a relationship/ it’s complicated. Mă uit pe tiktok la prompturi sofisticate care îți pot genera business planuri, life planuri, postere, clipuri și tot ce ai nevoie ca să duci o viață bună, optimizată și în același timp mă gândesc că asta nu e viața pe care eu vreau s-o trăiesc. Mă trece o senzație orwelliană parcă, nu sunt pregătită să mă uit în direcția asta.
Mihai: Încerc să am o legătură corectă, rațională, matură cu AI-ul. Îl privesc strict ca pe un instrument de lucru și încerc să filtrez ceea ce îmi dă și să aplic la propriile mele experiențe.
Undeva în anul 2022, am auzit de chatgpt dezvoltat de firma OpenAI. Prima dată când l-am testat, recunosc că mi s-a părut interesant felul de a răspunde întrebărilor. Apoi, în scurt timp, am îndemnat un grup de studenți să construiască un spectacol, cu punct de pornire piesa “Hamlet” scrisă de Shakespeare. Ce a ieșit, nu pot spune că a fost impresionant, acesta situându-se în zona medie din punct de vedere al rezolvărilor scenice, dar mi-a oferit o perspectivă a potențialului pe care un astfel de instrument îl are.
Îl folosesc pentru sfaturi din zona auto-cunoșterii. În prezent, mi se pare un instrument bun care te poate ajuta să îți înțelegi emoțiile, să le poți gestiona. Îl folosesc ca pe un jurnal de bord în acest proces.
