Constanța Logo Challenge | Alin Florin Caia: Un logo pentru un oraș trebuie să fie mai mult decât un simplu simbol grafic – el trebuie să comunice esența orașului și să creeze o conexiune emoțională cu locuitorii și vizitatorii

Constanța Logo Challenge | Alin Florin Caia: Un logo pentru un oraș trebuie să fie mai mult decât un simplu simbol grafic – el trebuie să comunice esența orașului și să creeze o conexiune emoțională cu locuitorii și vizitatorii

Creația presupune mai multe idei și renunțarea la majoritatea lor, experimente, încercări, alte idei, alte renunțări, alte experimente, până ajungi la un rezultat care să te mulțumească, crede Alin Florin Caia, participant la Constanța Logo Challenge

"În procesul de creație, m-am gândit mult la modul în care pot îmbina trecutul cu prezentul, istoria orașului și esența sa. Am căutat să evidențiez un simbol care să inspire, să fie ușor de înțeles și să fie îmbrățișat de locuitori", spune Alin. 

Sperăm ca povestea lui Alin să inspire și alți participanți. Până pe 15 martie, poți înscrie și tu un logo care să reprezinte viziunea ta despre Constanța. Noi vorbim în continuare cu Alin despre propunerea lui de logo, procesul creativ din spatele ei și sursele de inspirație. 

 

Despre tine

Mă numesc Caia Alin-Florin, am 26 de ani și locuiesc în Iași. În viața de zi cu zi, mă ocup de gestionarea datelor și contractelor unor clienți pentru o companie de telefonie din altă țară. #CorporateLife, cu alte cuvinte, introduc date într-un sistem.

Sunt o fire creativă, deschisă provocărilor și lucrurilor noi. Îmi place mereu să mă redescopăr, să încerc experiențe diferite și să aflu ce este cel mai bine pentru mine și pentru starea mea de spirit. Cred că, în cele din urmă, mi-am găsit direcția, după ce am experimentat diverse domenii care mi-au stârnit interesul.

Fiind o persoană creativă, am explorat, în paralel cu un job de zi cu zi, mai multe ramuri ale artei. Am început cu realizarea de tablouri personalizate, iar, în cele din urmă, am descoperit pasiunea pentru design.

 

Momente importante

Momentele cheie care mi-au influențat parcursul au constat în alegerile mele de moment. M-am ghidat mereu după ceea ce am simțit, uneori chiar fără să ascult anumite păreri, făcând ceea ce am crezut că este cel mai bine pentru mine. 

Așadar, am experimentat constant și am ales ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, de multe ori luând decizii mai mult cu inima. Pot spune că  momentul ce mi-a infulențat parcursul cel mai mult,  a fost alegerea unui liceu de arte.

 

Cum ai ales domeniul creativ

De mic am fost pasionat de artă și atras de desen și pictură. Părinții mei, precum și învățătoarea mea din școala primară, erau foarte impresionați de talentul meu și mă îndrumau mereu să particip la diverse concursuri ce implicau probe de creație.

Îmi amintesc că, de fiecare dată când cineva intra în casa noastră, tatăl meu scotea, la un moment dat, unul dintre desenele mele sau chiar pe toate și le prezenta invitatului. Cumva, acest gest mă motiva să continui să desenez.

Prin urmare, la îndrumarea tuturor, am decis să urmez o școală de arte. Așa că am făcut gimnaziul și liceul de arte din Iași.

M-am îndreptat spre această zonă a creației din pură pasiune, iar cei apropiați mi-au oferit încrederea că fac bine ceea ce fac. Mereu mi-au plăcut estetica frumosului, simetria și echilibrul în culori.

În liceu am fost la secția de pictură, unde îmi plăcea foarte mult să combin culorile și să creez forme prin diverse tehnici. Am avut și câteva ore de design, în care ni se prezentau programele în care se putea lucra, însă, la vremea aceea, nu descoperisem și nu aprofundasem această sferă a designului grafic.

 

Începutul în design

Având joburi corporate, ca să nu-mi moară „spiritul artistic”, încercam mereu să creez ceva în timpul meu liber. O perioadă lungă de timp am realizat tablouri personalizate sau lucrări inspirate de ceea ce mă atrăgea pe mine.

Într-o zi, am luat brusc decizia de a explora sfera digitalului. Am început să caut ramurile care mi s-ar potrivi și am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea mult graphic design-ul și UI/UX design-ul. În acea zi, am decis să renunț, măcar temporar, la mijloacele tradiționale de creație și să încerc ceva nou.

În graphic design, începutul nu a fost foarte dificil, deoarece aveam deja familiaritate cu elementele de compoziție, cromatica și programele de creație. În schimb, în UI/UX design, lucrurile au fost puțin mai diferite. Procesul de creație dura mult, implicând dezvoltarea elementelor, definirea atributelor acestora și înțelegerea nevoilor utilizatorilor.

Totuși, m-a atras foarte mult ideea că, în orice aplicație sau design web, poți crea o poveste pentru utilizatori și le poți oferi o experiență unică. Chiar și în graphic design, anumite creații pot avea un impact puternic asupra privitorului.

 

Cum ai învățat

Având o oarecare idee despre ce înseamnă designul grafic, am ales să-mi descarc câteva cursuri de pe o platformă care aprofundează acest domeniu. Urmăream diverse videoclipuri, citeam bloguri și încercam să-mi dezvolt portofoliul.

Fiind nou în acest domeniu, o mare parte din timp mi l-am petrecut lucrând la portofoliu și învățând pe cont propriu. Sunt o persoană autodidactă și foarte organizată, așa că am încercat să-mi structurez timpul astfel încât să pot învăța cât mai multe. Mereu mi-a plăcut să descopăr cum se realizează un lucru atunci când nu știam cum.

 

Participarea la Constanța Logo Challenge

Fiind nou în acest domeniu, știam că voi concura cu designeri cu mulți ani de experiență, dar am privit acest lucru ca pe o provocare pe care am acceptat-o. M-am gândit că ar putea fi o oportunitate valoroasă pentru un începător, plus că mi-a plăcut tema de creație, așa că am început să îmi imaginez ce aș putea realiza.

 

Procesul de creație

Procesul de creație a fost, ca orice alt proces, presărat cu multe idei, renunțarea la unele dintre ele, evidențierea altora, experimentarea diverselor elemente și modificarea acestora pentru a obține un rezultat plăcut privitorului și reprezentativ.

Totul a început cu câteva schițe pe hârtie, pentru a mă hotărî de la ce idee aș putea pleca. Mă gândeam ce element să evidențiez și cum să îl pun în lumină. 

Așa că, într-un final, am decis să caut elemente din arhitectura Cazinoului, cea mai reprezentativă clădire a orașului.

 

Surse de inspirație

Principala sursă de inspirație a fost arhitectura Cazinoului, așa că am început să mă documentez puțin, descoperind ulterior fereastra ascunsă a clădirii. Povestea ei m-a inspirat, așa că am vrut să o aduc în lumină. Deși seamănă cu cea dinspre oraș, m-am gândit că există o conexiune puternică între cele două, ca două surori separate—una vegheând marea, iar cealaltă orașul, așa cum erau înainte de extinderea Cazinoului. 

 

Cea mai grea parte

Cea mai dificilă parte a fost să creez ceva reprezentativ pentru oraș, care să poată fi folosit în diverse contexte—un simbol cuprinzător, capabil să integreze multiple ramuri.

 

Provocări

Provocările în crearea unui logo pentru un oraș constau în faptul că acesta trebuie să fie reprezentativ, să reflecte identitatea și cultura orașului, astfel încât locuitorii să se identifice cu el. Trebuie să fie ușor de recunoscut și să transmită esența orașului.

De asemenea, logo-ul trebuie să fie suficient de versatil pentru a putea fi utilizat pe diverse suporturi. Durabilitatea este un alt aspect esențial, astfel încât să reziste în timp fără să devină demodat. În plus, trebuie găsit un echilibru între istoria orașului și viziunea sa pentru viitor.

Un logo pentru un oraș trebuie să fie mai mult decât un simplu simbol grafic – el trebuie să comunice esența orașului și să creeze o conexiune emoțională cu locuitorii și vizitatorii.

 

Sensibilități

În procesul de creație, m-am gândit mult la modul în care pot îmbina trecutul cu prezentul, istoria orașului și esența sa. Am căutat să evidențiez un simbol care să inspire, să fie ușor de înțeles și să fie îmbrățișat de locuitori.

 

Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la Constanța

Când mă gândesc la orașul Constanța, îmi vin în minte o multitudine de lucruri, pentru că este un oraș al diversității. Mă gândesc la mare, la faleză și Cazinou, la sunetul pescărușilor, la briza mării, la mâncărurile variate, la stațiuni și la nerăbdarea de a vedea marea din nou.

 

Cum ai descrie orașul într-o propoziție

Constanța este un oraș care te atrage prin diversitatea sa, un loc cu o istorie bogată, greu de uitat, unde mereu ești așteptat să revii.

 

Relația ta cu orașul Constanța

Prima dată când am luat contact cu orașul Constanța aveam în jur de 6 ani, iar acest moment a fost posibil datorită unei mătuși care m-a luat cu ea în vizită la cineva apropiat. Atunci nu am avut ocazia să mă bucur pe deplin de tot ce putea oferi orașul, dar am fost pe faleza Cazinoului și la Acvariu, iar aceste locuri m-au impresionat profund la vremea aceea. Din păcate, am văzut plaja și marea doar de la distanță, dar știu sigur că nu aș mai fi vrut să plec.

Pe măsură ce am crescut, am început să vizitez mai des orașul și stațiunile sale. M-am bucurat de mâncare, de mare, de soare, de festivaluri și de tot ce avea de oferit. Mi-am creat amintiri memorabile alături de prieteni, timpul a trecut, dar știu sigur că aș reveni pentru a crea altele noi.

Cel mai mult îmi plac aici ospitalitatea oamenilor pe care i-am întâlnit, voia bună, diversitatea, sentimentul pe care îl am când văd marea, senzația de libertate și plimbările pe faleză.

 

Harta personală

Harta locurilor care mi-au lăsat cele mai puternice amintiri și emoții include Gara din Constanța – unde sosirile erau pline de bucurie, iar plecările încărcate de tristețe, faleza împreună cu Cazinoul, Acvariul, Plaja Modern – unde ne bucuram de soare, mare și festivaluri, cazarea din apropierea Cazinoului, precum și restaurantele din jurul Cazinoului și Plajei Modern.

 

Participă și tu la Constanța Logo Challenge. Citește cu atenție brieful, lasă-te inspirat de energia și poveștile orașului, creează un logo care să definească cât mai bine Constanța și înscrie-te în concurs până pe 15 martie.

TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Sectiune



Branded


Related