Constanța Logo Challenge | Miruna Lavinia Bota: Un logo pentru un oraș trebuie să surprindă, în mod cât mai minimalist și stilizat, simbolul local care-l reprezintă cel mai mult

Constanța Logo Challenge | Miruna Lavinia Bota: Un logo pentru un oraș trebuie să surprindă, în mod cât mai minimalist și stilizat, simbolul local care-l reprezintă cel mai mult

Pentru Miruna Lavinia Bota, Constanța înseamnă nostalgie, mers cu trenul, serile de pe plajă și festivaluri. Inspirată de aceste amintiri, dar și de arhitectura orașului, Miruna a înscris în competiția Constanța Logo Challenge mai multe propuneri de logo. A fost atentă la detalii și la cromatică, încercând să creeze un logo simplu, dar reprezentativ pentru oraș. 

"Principala sursă de inspirație a fost stilul art nouveau, iar asta se revede în fiecare logo, fiindcă am folosit curbele frânte și decorul specific în fiecare linie trasată. Pentru mine, acest stil invocă și multă feminitate, și împreună cu stilul nautic, evocă un concept care poate depăși multe așteptări", spune Miruna. 

Miruna are studii în domeniul artei, o licență în turism, a studiat designul interior și este artist freelancer de 15 ani. Povestim cu ea în continuare despre parcursul ei în domeniul creativ și participarea la competiția de design. 

 

Bio pe scurt

Salut, numele meu este Bota Miruna-Lavinia, împlinesc anul acesta 34 de ani și locuiesc momentan în orașul Reghin, în județul Mureș. Am terminat studiile în domeniul artei, licența din turism și suplimentar am studiat și designul interior.

Sunt o fire introvertită, ador să ascult muzică rock, muzică din filme și îmi petrec timpul alături de familie și câinii mei.

Sunt artist freelancer de peste 15 ani, pictez și desenez de toate felurile, nu am granițe când vine vorba de artă, iar din punct de vedere profesional, sunt designer grafic pentru o firmă de advertising, meserie pe care o practic de mai bine de 10 ani.

 

Momente importante

În viață am avut câteva cotituri care m-au făcut să aleg ceva diferit de artă, mai ales după facultate, am vrut să lucrez în sistemul hotelier, dar am avut parte de experiențe mai puțin plăcute în acest domeniu care m-au făcut să mă întorc la ce-mi place mie. Ulterior, după ce am lucrat ca fotograf peste un an, am luat iar o pauză de câteva luni, timp în care am experimentat cu producția publicitară, acolo mi-am găsit țelul.

Mereu am fost o fire creativă și nu am avut un moment în care să nu am un creion și o foaie în mână. Am avut luxul în viață de a alege ce vreau să fac cu cariera mea, inclusiv de a alege studiile pe care eu le doream a urma. Chiar și după perioada de școală și facultate nu am renunțaț în a picta și a desena, fiindca eu știam că ăsta îmi este scopul.

 

Cum ai ales domeniul creativ

În design am început prin perioada facultății, când făcând ceva total diferit, aveam totuși o înclinație spre artă digitală și design. Aveam bazele, fiindca făcusem ceva ore de creație digitală în liceu și mi se părea o chestie interesantă. Am început cu chestioare simple: un pliant, o copertă simplă, iar de acolo cred că totul e istorie. Lucrasem la un moment dat o firmă unde am fost pusă să vopsesc litere de polistiren cu lavabilă și în timp ce făceam asta, urmăream cum un tip tăia litere in 3D la un CNC, și mă gândeam că ce fain ar fi dacă aș ști și eu să fac asta.

 

Începutul în design

Începutul a fost greu, prima dată a trebuit sa lucrez în InDesign, un program destul de stufos pentru cineva care făcea artă digitală doar în Photoshop, dar m-am obișnuit repede fiindcă, lucrând în acel moment la un ziar local, tot ce trebuia era să pun text și poze în coloanele paginii deja aranjate. Apoi a urmat să lucrez în Corel și Illustrator, aveam o oarecare bază încă din liceu în aceste programe, dar să fac proiecte adevărate și fizice din munca mea, a fost o provocare și a durat mult timp să perfecționez un instrument așa de greu.

 

Cum ai învățat

Prima dată m-am lovit de Corel și Photoshop în liceu, unde aveam o oră pe săptămână de PC, iar eu între timp acasă lucram într-un program foarte basic, numit ACDSee, făceam niște wallpapere rapide cu efecte cât se poate de anii 2000. Apoi am avut și eu Photoshop pe calculatorul personal și am început să fac ilustrații și desene digitale. În mare parte sunt un self-taught digital artist, iar când am început să lucrez serios în domeniul designului, am acumulat o serie de cunoștiințe care au dus încet până în acest moment.

 

Participarea la Constanța Logo Challenge

Urmăresc IQads de mulți ani deja și am fost mereu atentă la anunțurile despre design. Deși deja am trecut peste câteva oportunități de a-mi arăta aptitudinile în cadrul altor concursuri, în acest an mă simt încrezătoare în mine încât să îmi expun ideile. În acest moment m-am simțit atrasă de ideea concursului mai mult din punct de vedere al promovării turismului în acest municipiu, fiindcă are un potențial uriaș și merită pus pe harta turismului la fel ca orice alt oraș vizitat pe malul Mării Negre.

 

Procesul de creație

Ciudat, am lăsat impulsul de moment să creeze ideea de bază pentru logo-urile propuse, altfel, dacă rumegam ideea și mă chinuiam să realizez ceva, nu ar fi ieșit nimica bun. Am lucrat mai mult noaptea la aceste logo-uri și m-am consumat foarte mult creând în acel impuls. Ziua eram deja prea obosită să fac altceva, iar cum era deja noapte îmi mai venea o idee și ar fi fost păcat să ratez ocazia să nu le fac.

 

Punctul de plecare

Primul lucru la care m-am gândit când m-am apucat de lucru a fost paleta cromatică și să aleg fonturi sans serif, clare și eligibile. Cât despre paleta de culori, am folosit tonuri calde-reci, mai pastelate care duc la prospețime, apă curată, nisip și soare.

 

Surse de inspirație

Principala sursă de inspirație a fost stilul art nouveau, iar asta se revede în fiecare logo, fiindcă am folosit curbele frânte și decorul specific în fiecare linie trasată. Pentru mine, acest stil invocă și multă feminitate, și împreună cu stilul nautic, evocă un concept care poate depăși multe așteptări.

 

Cea mai grea parte

Pentru mine cel mai greu a fost să creez proporțiile dintre siglă și text, dar și alegerea fontului a fost o parte dificilă, fiindcă am vrut să las sigla ca element primar, iar fontul să fie ca un simplu titlu, fără a-i fura farmecul din cauza unui font special, decât dacă fontul în sine este modificat, așa cum a una din propunerile mele.

 

Provocări

Este prima dată când am făcut un logo pentru un oraș, iar din acestă primă impresie, pot spune că e nevoie de multă cercetare ce face un oraș special, ce anume l-a pus pe harta intereselor naționale de-a lungul timpului.

Un logo pentru un oraș trebuie să surprindă, în mod cât mai minimalist și stilizat, simbolul local care-l reprezintă cel mai mult. Un element ușor de recunoscut, iar acest caz, Constanța are celebrul Cazino, clădire de renume.

 

Sensibilități

Am acordat o atenție sporită detaliilor, ținând cânt de elementele arhitecturale ale cazinoului și încercând să le suprind, mai evident sau mai subtil în logo-uri. Un alt detaliu la care am fost atentă și cred că reprezenta cea mai mai sensibilitate a fost combinația de culori, să nu folosesc prea multe culori, să-l încarc cromatic, dar nici prea puține. Am folosit maxim 5 culori, în două sigle am folosit și degradeuri ușoare, fără să-l saturez. Cred că este foarte important să ținem cont de micile detalii, fiindcă ele sunt gândite și adaugă un strop de farmec în tot ansamblul unui logo.

 

Ce îți vine prima dată în minte când te gândești la Constanța

Mă gândesc la vacanță, fiindcă eu am fost în acel oraș doar în calitate de turist. Pentru mine Constanța înseamnă și nostalgie, mers cu trenul, serile de pe plajă și festivaluri.

 

Cum ai descrie orașul într-o propoziție

Un oraș contrastant și plin de comori culturale, un oraș de o splendioare nemărginită care a evoluat dincolo de așteptări.

 

Relația ta cu orașul Constanța

Eu am fost doar turist în acest oraș, dar niciodată nu am fost dezamăgită de șederea mea, ba chiar m-am minutat mereu cât de bine au fost amenajate plajele în ultimii ani. Prima dată am fost în Constanța în vara anului 2005, în vacanță. Apoi o dată la câțiva ani tot reveneam și vedeam cum se dezvoltă orașul, cum apar și mai multe facilități ca înainte. Ultima dată am fost în 2021, eram doar prin trecere, dar am făcut totuși un popas și am mers la plaja trei papuci: era un loc de nerecunoscut, frumos.

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera tinerească a orașului, de serile animate, diminețile tăcute pe plajă, și în sine accesabilitatea orașului, insfrastructura, obiectivele turistice și faptul că avem un port naval de top în Europa.

 

Harta personală

Dacă ar fi să fac o astfel de hartă aș începe cu principalele puncte: muzeele, apoi monumentele care se pot vizita din exterior, cum ar fi monumente arhitecturale, statui, apoi pașii m-ar duce la un restaunt bun sau o cafenea, și aș sfârși mergând pe fiecare plajă și parc al orașului.

 

Participă și tu la Constanța Logo Challenge. Citește cu atenție brieful, lasă-te inspirat de energia și poveștile orașului, creează un logo care să definească cât mai bine Constanța și înscrie-te în concurs până pe 15 martie.

TheCreator
TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related