[Hai cu votul] Andreea Petruț: Votul nu schimbă lumea peste noapte și nu repară toate nedreptățile structurale, dar absența lui poate deschide uși periculoase pentru democrație

De anul trecut suntem în contex de alegeri. De anul trecut, societatea românească se încordează, dezbate, se fragmentează. Și este ruptă acum în două direcții, fiindcă cei doi candidați în finala prezidențialelor apără și susțin idei complet diferite. Este un moment grav, crede Andreea Petruț, fiindcă atunci când între membrii aceleiași societăți apar diferențe atât de mari, există riscul să nu mai putem construi nimic bun și solid împreună.

Andreea lucrează pentru Act for Tomorrow. Cei care o cunosc de mai mulți ani o știu drept „fata cu portavocea”, pentru că a fost prima fată care a vorbit la portavoce în timpul unui protest. Cei care o descoperă acum află despre ea că, de 15 ani, construiește proiecte și campanii civice.

„Efectele absenței la vot, tura asta, pot fi majore. Pentru că vorbim despre cine definește direcția de țară în următorii ani, iar dacă oamenii care cred în democrație, drepturi, solidaritate aleg să nu se prezinte, spațiul pentru aceste valori se restrânge”, spune Andreea.

Andreea Petruț a răspuns la întrebările noastre sincer, fără nicio perdea. Despre momentul istoric în care ne aflăm și de ce contează atât de mult să ieșim la vot pe 18 mai. Are și un mesaj semnat, în finalul discuției noastre.

Din biografie, pentru cine nu te știe

Sunt Andreea Petruț și de 15 ani construiesc proiecte și campanii civice, protestez și lucrez cu ONG-uri, instituții, oameni și idei pentru o societate care nu lasă pe nimeni în urmă, în care drepturile noastre democratice sunt respectate și în care respectul față de natură este o prioritate. Am descoperit civismul la 18 ani în asociațiile de studenți și de atunci nu m-am despărțit de el și l-am pus pe primul loc în viața mea. E pasiune, job, de ce-ul pentru care mă trezesc dimineața. Am 35 de ani, am studiat Științe Politice la Cluj, și de 15 ani activez în mediul ONG, în domenii precum mediu, educație, social, tineret, în roluri de coordonare, comunicare, politici publice. Am organizat proiecte care au implicat sute de mii de voluntari, am dezvoltat proiecte de CSR unice în România și am mobilizat comunitățile la firul ierbii.

Dar am fost și în stradă de fiecare dată când a fost nevoie, din 2012, la zeci de proteste mari și mici, pe soare, geruri sau ploi torențiale. Am fost prima fată la portavoce, mi-am luat amenzi de la jandarmi și m-am luptat cu ei prin instanțe. Ideologic, sunt un om de stânga, care pune pe primul loc echitatea, protecția celor vulnerabili, solidaritatea socială, apărarea valorilor și instituțiilor democratice și protejarea mediului.

Amintiri de la prima ta votare

Îmi amintesc perfect. A fost primul vot dintr-un lung șir de alegeri marcate de dezamăgire, în care am pus ștampila simțind că îmi trădez valorile, fără să am cu adevărat o opțiune care mă reprezintă. Aproape în toți anii de când am drept de vot, cu mici excepții am votat partide și candidați care nu mă reprezintă, în care nu am crezut, doar pentru că erau singura alternativă la alte partide capturate de corupție și baroni. Îmi amintesc, în schimb, și primele voturi cu adevărat pozitive, foarte recente căci s-au întâmplat anul trecut, când am avut posibilitatea de a vota cu Nicu Ștefănuța, Partidul Sens, Partidul Reper. Pentru prima dată după 15 ani m-am simțit și eu reprezentată, e cel mai minunat sentiment să poți vota pozitiv, să ai inima împăcată când pui ștampila și să nu-ți violezi conștiința și valorile.

Cum te raportezi acum la politică. Cum a evoluat atitudinea ta de-a lungul anilor

La început a fost cu speranță. Eram tânără, studiam Științe Politice în ciuda protestelor tatălui meu care mereu mi-a zis că n-o să pot face politică onest, că noi n-avem bani, pile și relații. Dar eu aveam convingerea și doream să demonstrez că poți schimba lucrurile prin idei, argumente, implicare onestă. Când am început să văd cum e realitatea de fapt, au venit furia și revolta față de promisiuni încălcate, nedreptate, corupție, nepăsare, față de o clasă politică ruptă de realitatea oamenilor. A fost perioada protestelor, a portavocii, a revoltei cu o furie justă, dar foarte obositoare pe termen lung.

Am încercat să construiesc și o mișcare politică de stânga democratică și progresistă, în acord cu valorile mele, prima de acel fel din România la acea vreme. Am vrut să candidez, am stat în stradă la semnături, am stat zeci de ore pe telefoane, în ședințe, am plâns, m-am bucurat. Dar fără resurse financiare și fără compromisuri în acei ani n-am putut să reușim. A urmat o perioadă grea, în care am încercat să pun pentru prima dată sănătatea mea fizică și emoțională pe primul loc. M-am întors la ONG-uri, pe partea de mediu, educație, plantat copaci, lucruri care să-mi țină mintea departe de scandalurile politice, dar totuși să contribui la misiunea pe care mi-am asumat-o. Am momente în care simt că m-aș întoarce în politică, fiindca o parte din mine niciodată nu a încetat să spere că politica poate fi făcută și altfel și pentru cei mai vulnerabili, care nu au avut atât noroc ca noi. Dar încerc în continuare să prioritizez sănătatea, căci a fost neglijată prea mulți ani și asta mi-a creat probleme serioase. Însă, ca alegător și ca om cu o voce în spațiul civic/politic, susțin toate partidele și candidații care mă reprezintă, încerc să-mi informez comunitatea și să mă opun cu toate puterile mele mișcărilor de extremă dreaptă care atacă valorile democratice și europene.

O scurtă analiză a vremurilor pe care le trăim

Trăim, poate, cel mai periculos context politic de după 1989. Nu exagerez deloc: pentru prima dată, extrema dreaptă are o șansă reală să preia puterea democratic, prin vot (așa s-a întâmplat și în Germania 1933, continuarea o știm). Nu vorbim despre scandaluri clasice din politica românească pe tema corupției, nu e despre stânga sau dreapta, PNLPSD etc. Vorbim despre o ruptură adâncă în societate, despre o furie colectivă canalizată de lideri populiști care vor să demonteze exact instituțiile și valorile care ne mai țin împreună: presa, justiția, ONG-urile, serviciile publice, drepturile omului, orientarea pro-europeană. În fața noastră nu mai vedem doar luptele clasice între partide, avem de ales între două modele de țară: unul democratic, imperfect, dar care mai poate fi îmbunătățit și unul autoritar, izolaționist, periculos, în care tot ce am construit în 35 de ani poate fi șters. Și poate cel mai greu e că această luptă nu mai are loc între partide, ci între oameni. Societatea e ruptă, fragmentată, încordată, cu oameni care nu-și mai vorbesc sau familii care se ceartă din cauza votului. Asta face momentul și mai grav, pentru că în spatele votului nu mai e doar alegerea unui candidat, e riscul de a nu mai putea construi nimic împreună după. Responsabilitatea e și la candidați, dar și la noi, cei care înțelegem ce se întâmplă și nu ne mai permitem să stăm pe margine.

Crezi în puterea votului de a schimba ceva?

Cred în vot, dar nu îl idealizez. Puterea lui de a schimba ceva variază enorm în funcție de context. Uneori, poate influența decisiv direcția unei țări (ca în alegerile actuale), alteori e doar cea mai decentă alegere dintr-o listă de variante imperfecte.

Însă, în 2025, în România, e unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem. Pentru că vorbim despre o alegere între modele de societate: între democrație și autoritarism, între Europa și Rusia, între drepturi egale și discursuri ale urii. Și în vremuri ca acestea, în care extrema dreaptă avansează și discursul urii e normalizat, prezența la vot devine principala formă de apărare a sistemului politic, a valorilor noastre și a celor mai vulnerabili dintre noi. În alte circumstanțe, nu cred că e un instrument miraculos sau aduce salvarea tuturor problemelor din jurul nostru și nici nu aduce, de unul singur, schimbări spectaculoase. Cred că e o formă minimă, dar esențială, de responsabilitate politică. Votul nu schimbă lumea peste noapte și nu repară toate nedreptățile structurale, dar absența lui poate deschide uși periculoase, pentru democrație, pentru drepturi, pentru echilibru social.

Pentru mine, votul contează, dar și mai mult contează ce facem între alegeri. Puterea reală a unui cetățean nu se rezumă la o zi o data la 4 sau 5 ani. Contează ce facem între alegeri: cum ne implicăm, cum ținem politicienii responsabili, cum ne ajutăm comunitățile, cum luptăm pentru cauzele care ne definesc.

Gânduri și emoții cu care ai votat în turul 1. Cum privești spre 18 mai

La Turul 1 m-am dus să votez cu gândul clar că trebuie blocată extrema dreaptă. A fost un vot util, calculat, și am avut toată convingerea că oricare ar fi candidatul pro-european care intră în Turul 2, îl voi susține. Am votat candidatul pro-european care, în ciuda imperfecțiunilor, apăra cadrul democratic și instituțiile, orientarea europeană a României, n-avea în spate aliniați toți baronii locali și care nu a căzut în ridicol în timpul campaniei. M-am dus la vot cu multă teamă că ne apropiem periculos de o ruptură istorică, că democrația poate fi anulată prin vot, în liniște, cu ștampila. Și-am votat tocmai ca să nu ajungem acolo.

Spre Turul 2 privesc cu și mai multă frică. Pentru că știu ce poate însemna dacă dăm cea mai importantă funcție în stat unei ideologii care disprețuiește instituțiile democratice, libertățile civile și drepturile fundamentale. Voi vota ca să pot rămâne în România, să pot munci în continuare în ONG-uri, să pot protesta, să pot trăi într-o țară unde nu-mi e teamă să fiu cine sunt. Pentru ca prietenii mei activiști, jurnaliști, ong-iști, membri ai comunităților vulnerabile, să nu ajungă primele ținte ale unui regim care vrea liniște prin intimidare. Nu vreau să fiu nevoită să plec din țara mea, nu vreau să trăiesc în teroare, vreau să mai avem o șansă aici. Știu că votul din Turul 2 e, poate, ultima speranță reală să păstrăm această șansă.

De ce crezi că sunt oameni care nu votează în România

Sunt multe motive pentru care oamenii nu mai votează în România. Și, de cele mai multe ori, nu e vorba de lene sau nepăsare. E vorba de trădări repetate, de lipsă de reprezentare reală, de convingerea dureroasă că oricum nu se schimbă nimic. De promisiuni care nu s-au concretizat niciodată, de oameni care au fost chemați la urne o dată la 4 ani, ca apoi să fie uitați complet. De familii care au votat decenii la rând și care trăiesc, în continuare, în lipsuri, de pensionari care aud de creșteri economice la televizor, dar nu-și permit medicamente. De tineri care au votat plini de speranță și acum stau cu valiza gata de plecare, de sate întregi lăsate fără drumuri, școli sau medici. Când te simți abandonat de toată lumea, e ușor să crezi că votul tău nu mai contează.

Alt motiv e lipsa de reprezentare politică. Foarte mulți oameni nu se regăsesc în niciun partid sau candidat. E valabil pentru cei care au convingeri progresiste, de stânga, sau pur și simplu cred într-o societate mai echitabilă. Sunt oameni care ar vota cu toată convingerea pentru spitale funcționale, taxare progresivă, locuințe accesibile, educație publică de calitate, dar nu au cui să dea votul. Când nu te simți văzut, auzit sau înțeles, absenteismul devine, pentru mulți, o formă de protest.

Alții cred că jocurile sunt deja făcute, că deciziile se iau în culise. Unii oameni simt că au devenit spectatori într-o piesă în care votul lor nu schimbă cu adevărat cursul lucrurilor.

La alegerile astea, în turul 2, sunt și alte motive care se adaugă. Mulți alegători nu se regăsesc în Nicușor Dan și nici în stilul, nici în agenda lui. Sunt votanți social-democrați care nu au primit nicio garanție că îi pasă cuiva de pensii, de salarii, de sistemul de sănătate, care nu se simt respectați. Și care, în lipsa unui dialog onest, nu vor veni la vot. Mai sunt și oameni care simt că au fost folosiți adesea ca masă de manevră și acum li se cere responsabilitate fără să li se ofere nimic concret. Și oameni dezamăgiți de turul 1, de dezbateri, de circ, de tonul campaniei.

Efectele absenței la vot tura asta

Efectele absenței la vot, tura asta, pot fi majore. Pentru că vorbim despre cine definește direcția de țară în următorii ani, iar dacă oamenii care cred în democrație, drepturi, solidaritate aleg să nu se prezinte, spațiul pentru aceste valori se restrânge. Nu e un vot despre nuanțe sau simpatii, e un vot despre dacă mai păstrăm spațiul democratic în care nuanțele și diferențele dintre noi sunt posibile. De data asta absența la vot nu e o formă de rezistență sau protest, e o formă de abandonare într-un moment în care democrația are nevoie de noi toți. Dacă nu ieșim la vot acum, riscăm să nu mai avem curând nici unde, nici pentru ce.

Posibile demersuri pe ultima sută de metri pentru mobilizarea la vot

Cred că sunt două paliere esențiale pe care trebuie să acționăm ca să creștem prezența la vot în turul 2.

1. Din partea lui Nicușor Dan și a echipei lui. Nu mai e suficient să se prezinte ca singura opțiune pro-europeană și să iasă mai mult din logica candidatului de dreapta, al elitelor urbane. Dacă vrea să câștige, trebuie să vorbească altfel și mai ales și despre alte teme decât cele care îi sunt confortabile. Să se adreseze sincer și convingător către oameni care nu gândesc, nu trăiesc și nu votează ca el. Să vorbească despre ce înseamnă siguranță pentru un pensionar, despre salarii, spitale, transport, viața de zi cu zi. Nu doar despre valori abstracte, ci despre lucruri concrete care contează pentru cei care în primul tur n-au pus ștampila pe el.

2. Din partea noastră, a celor care vrem ca România să rămână democratică. Trebuie să coborâm din bula noastră și să începem, serios și onest, niște discuții reale cu oamenii care nu gândesc ca noi. Nu cu citate din Constituție sau cu teorii despre statul de drept. Cu întrebări simple: ce te doare? ce ai avea nevoie să fie altfel? De ce nu mai ai încredere în nimeni? Nu trebuie să convingem pe nimeni că Nicușor e perfect, nu e, dar trebuie să arătăm ce urmează dacă alternativa câștigă. Să spunem direct: nu-i vorba de stânga sau dreapta, de un partid sau altul. E vorba de cum arată România peste 5 ani dacă pierdem democrația. Și da, să ne abținem de la dispreț, de la glumițe cu needucați, asistați sau victime ale manipulării. Dacă vrem o Românie democratică, începem prin a-i asculta pe cei care nu gândesc ca noi. Cu respect și fără superioritate.

Exemple de campanii bune care au încurajat votul

Sincer, n-am fost niciodată convinsă de campaniile de încurajare a votului care sunt doar campanii de comunicare. Dacă tot ce faci e să spui hai la vot cu un afiș frumos sau cu influenceri care repetă un mesaj generic, nu cred că ajungi prea departe. Pe mine nu m-au mișcat niciodată. Cred, în schimb, că funcționează conversațiile reale, contactul personal, o postare sinceră, în care cineva explică de ce votează și ce e în joc. Oameni care vorbesc între ei despre ce simt și ce speră.

Și mai e ceva ce uităm des: partidele sunt, sau ar trebui să fie, cei mai importanți vectori de mobilizare democratică. Dacă vrem să crească prezența la vot, nu putem pune toată presiunea pe ONG-uri, influenceri sau societatea civilă. E și responsabilitatea partidelor să își recâștige alegătorii pierduți, să iasă din turnul de sticlă și să vorbească pe limba oamenilor. Iar noi, ca cetățeni implicați, trebuie să le cerem asta partidelor și candidaților mai clar ca niciodată.

Cum te raportezi la cei care nu votează

Și eu am fost, o scurtă perioadă, o persoană care nu a votat. În anii mei de furie și revoltă față de tot ce însemnau partidele, în perioada în care clasa politică era deconectată total de la oameni, înainte de schimbarea legislației electorale și a apariției noilor partide. Nu m-am simțit reprezentată nici măcar la nivel minimal, și-atunci anularea votului era pentru mine un semn de protest, alături de multe alte acțiuni de implicare civică constante, ca să compensez.

Tocmai de aceea nu-i judec nici azi pe cei care nu votează și încă mai am astfel de persoane apropriate în jurul meu. Îi înțeleg. Știu câtă dezamăgire, câtă neîncredere, câtă oboseală se poate ascunde într-un gest de retragere. Oamenii nu stau acasă pentru că n-ar avea creier sau inimă. Stau pentru că nu mai văd legătura între votul lor și viața lor. Cred că, la fel ca mine, mulți dintre cei care nu votează acum o vor face din nou când vor simți că există politicieni care vorbesc și cu ei, care le vor arăta că înțeleg ce trăiesc. Sau când pericolul va fi atât de mare, încât nu va mai exista luxul de a sta pe margine, când liniile roșii vor fi atât de clare, încât retragerea va costa mult prea scump, cum e cazul de acum.

De ce e important acum pentru tine să votezi

Pentru mine, votul nu e un gest idealist și nici nu vine dintr-o încredere oarbă în sistem. Vine din anii de implicare, de muncă, de proteste și campanii, în care am înțeles cât de greu se schimbă lucrurile și cât de ușor se pot prăbuși. Vine din realitatea muncii de zi cu zi cu ONG-uri, instituții și comunități, unde vezi cât de direct afectează deciziile politice viața oamenilor. Cred că votul e important și pentru că, în democrație, e una dintre puținele ocazii în care cei fără putere reală pot influența direcția politică a țării. Este o formă de responsabilitate față de oamenii care nu lăsați în urmă, față de generațiile care vin, față de tot ce am învățat în anii în care am fost în stradă sau în societatea civilă.

Votul e important pentru mine, mai ales în contextul actual, pentru că poate preveni dezastrul și un regim autoritar. Pentru că, în această perioadă, în care extrema dreaptă crește, iar democrația e pusă sub semnul întrebării, a nu vota înseamnă a abandona complet toate drepturile pe care ne bucurăm azi.Votez ca să apăr ce mai e de apărat și să pot, indiferent ce urmează, să-mi spun că nu am stat deoparte în lupta asta.

Care este mesajul tău pentru cei care te urmăresc. De ce ar trebui să voteze

Știu că poate ești furios. Sau obosit. Sau doar dezamăgit. Poate ai impresia că votul de duminică e încă o glumă proastă, o alegere între răul mai mic și răul cel mai absurd. Dar te rog, stai cu mine 2 minute.

De data asta votul nu e despre preferințe politice, despre stânga sau dreapta, despre cine ne place mai mult sau mai puțin, cine ne reprezintă mai bine. E despre o linie care desparte două lumi: o societate democratică, cu toate greșelile ei, și un regim autoritar care poate șterge tot ce am construit în ultimii 35 de ani. Inclusiv libertatea noastră de-a sta azi aici și a vorbi. Trăim, fără să exagerez, cel mai grav moment politic de după Revoluție. Pentru prima dată, extrema dreaptă are șansa să ajungă la Cotroceni. Nu printr-o conspirație, ci prin vot, prin furie, prin disperare, prin absență. Așa s-a întâmplat și în alte părți, iar istoria are obiceiul de a se repeta. Știu că sună greu și e greu. Pentru că nu mai e doar despre candidați, e despre noi toți, despre cum trăim, în ce țară trăim, ce rămâne după ce se termină votul. Nu-ți spun ce să faci. Dar te rog: nu sta pe margine de data asta. România e într-un punct de cotitură istorică, și depinde de fiecare dintre noi ce alegem să ducem mai departe: frica sau democrația.