Zeci de imagini despre lumea noastră, surprinse de fotografi din toată lumea, se văd zilele acestea la World Press Photo în Piața Universității. Rafael Heygster este unul dintre câștigătorii competiției cu proiectul „Democrația moare în întuneric”.
Rafael documentează modul în care Alternativa pentru Germania își orchestrează prezența la evenimente publice, de la petreceri electorale și congrese de partid până la mitinguri de campanie, și chestionează emoțiile și narațiunile pe care extrema dreaptă le cultivă pentru a-și atrage susținătorii.
„Mulți oameni – cel puțin cei din zona democratică a societății – consideră această lucrare importantă și valoroasă. Dar există și reacții negative, pentru că lucrarea confruntă publicul cu propriile sentimente de furie și neputință în fața ascensiunii extremei drepte”, spune Rafael.
Cele mai puternice povești ale lumii din ultimul an – despre conflict, migrație, criza climatică, proteste, identitate și reziliență – se regăsesc în selecția ediției aniversare, care marchează 70 de ani de existență World Press Photo. Expoziția este deschisă până pe 2 iunie, iar accesul este gratuit.
Parcursul către fotojurnalism
M-am născut în Bremen și am studiat antropologie culturală și științe politice la Hamburg. Când aveam 21 de ani, eram în vacanță în Spania cu niște prieteni și, dintr-o dată, am fost arestat pe nedrept pe stradă. Am petrecut câteva săptămâni în arest preventiv. În acea perioadă, am avut o revelație: mi-am dat seama că vreau să devin fotojurnalist. Gândul acesta nu m-a mai părăsit. După ce mi s-a demonstrat nevinovăția în instanță, am studiat fotojurnalismul la Hanovra și Aarhus (Danemarca). A fost cea mai bună decizie din viața mea.
Prin fotografie, mi-am descoperit vocația – o profesie în care pot fi creativ, pot cunoaște oameni diferiți, pot explora realități necunoscute și mă pot exprima pe teme sociale și politice prin povești personale.
Lucrez ca fotojurnalist freelancer de peste 10 ani.
Cum combini, în prezent, studiile tale politice și antropologice cu fotografia
Mi-a plăcut mereu fotografia, dar după terminarea liceului nu am luat în calcul o carieră în domeniu. Am fost mereu interesat de oameni și de societate, așa că am început prin a studia antropologia culturală și științele politice.
Deși conținutul studiilor mi s-a părut fascinant, am simțit că aceste discipline descriu lumea într-un limbaj accesibil doar unui număr restrâns de oameni. Lucrul acesta mă frustra. Fotografia, în schimb, este o formă de exprimare pe care aproape toată lumea o poate înțelege. De aceea prefer să fiu fotojurnalist.
Proiectele mele au mereu o componentă analitică și o perspectivă cultura antropologică. Primele studii m-au pregătit pentru munca de fotojurnalist și continuă să-mi influențeze profund practica fotografică.
Misiunea unui fotojurnalist, mai ales în vremuri în care democrația pare tot mai fragilă
Din punctul meu de vedere, fotojurnalismul are rolul de a face lumină și de a-i face pe ceilalți să conștientizeze și să vadă nedreptățile, de a denunța abuzurile și, în același timp, de a scoate în evidență aspectele pozitive ale lumii în care trăim. Cred că toate acestea ar trebui făcute dintr-o poziție clară de umanism. Drepturile omului, libertatea presei, democrația și demnitatea umană sunt valorile de bază ale muncii mele.
În prezent, asistăm la o radicalizare a dreptei în multe părți ale lumii. Acest context nu a schimbat rolul fotojurnalismului. În multe țări, sistemele politice sunt oricum mai puțin liberale decât în Europa. Pe lângă această tendință, schimbările climatice și crizele globale rămân printre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre.
Consider important ca jurnalist să privesc și acolo unde doare. Îmi văd munca drept o contribuție la dialog și o invitație la reflecție. Sper ca, prin fotografiile mele, să creez spații în care, ca parte a societății democratice, să putem discuta și medita asupra modului în care gestionăm ascensiunea dreptei.
Influența ultimilor 5 ani asupra modului în care fotografiezi
Cred că, în esență, nu s-au schimbat prea multe – modul meu de lucru, valorile fundamentale și motivația mea au rămas constante, indiferent de circumstanțe.
Totuși, trăim vremuri dificile. Nu doar democrațiile sunt tot mai contestate, ci și libertatea presei este din ce în ce mai amenințată.
Simt o responsabilitate de a folosi fotografia pentru a atrage atenția asupra nedreptăților și a denunța pericolele, precum virajul spre extrema dreaptă – așa cum fac în proiectul meu actual despre AfD.
În același timp, consider important să ofer o voce celor oprimați și să arăt frumusețea și pozitivitatea care încă există în lume.
Esența fotografiei care are puterea de a mișca oamenii și de a încuraja schimbarea
Aceasta este speranța multora.
Fotografia are puterea de a atinge oamenii la nivel emoțional – și acesta e un pas important către schimbare. Desigur, marile schimbări istorice implică și alți factori, dar fotografiile au jucat adesea un rol esențial în istorie, influențând evenimente politice și modul în care ni le amintim.
Înapoi în timp. Primul tău aparat foto. Primele cadre
Mi-a plăcut dintotdeauna să fac fotografii, dar nu-mi amintesc care a fost primul meu aparat. Când eram copil, mă jucam uneori cu vechiul aparat SLR al mamei mele, fotografiind lucrurile din jur. La un moment dat, am început să pun bani deoparte pentru a-mi cumpăra unul propriu și mi-am luat unul dintr-un supermarket, la reducere. Era un model ieftin – nici nu-i mai știu marca.
Momente definitorii în formarea ta
Pentru a fi un fotojurnalist bun, cred că e important să ai o paletă largă de experiențe de viață și să fi lucrat și în alte domenii. Viața însăși este cel mai bun profesor – mai ales momentele grele și experiențele dificile, care pot să creeze o profunzime reală în interiorul tău.
Temele care te atrag acum
În proiectele mele pe termen lung, mă concentrez pe relația dintre individ și mediul său social, cultural și politic.
Pe lângă proiectul premiat recent de World Press Photo, am lucrat mulți ani la o serie despre „războiul ca experiență de consum.” Seria se numește I Died 22 Times și poate fi văzută pe site-ul meu: rafael-heygster.com/idied22times.
Participarea ta la World Press Photo 2025
Această serie documentează cum și-a regizat AfD apariția la evenimente publice precum petrecerile electorale, congresele partidului și mitingurile de campanie, și pune sub semnul întrebării narațiunile și emoțiile pe care Noua Dreaptă le construiește pentru susținătorii săi.
AfD și Noua Dreaptă manipulează lumea prin limbaj – prin narațiunile pe care le răspândesc în social media, în discursuri, la evenimente publice și în presa alternativă.
Se prezintă în multiple roluri: ca partid al oamenilor de rând, ca voce a celor „nedreptățiți”, ca o comunitate grijulie, ca lideri carismatici, ca apărători ai „libertății” și „adevărului”. Nimic din toate acestea nu este autentic. Nici măcar liderii partidului nu trăiesc, în privat, valorile pe care le proclamă public. Politicienii AfD mint frecvent și deliberat.
Prin aceste acțiuni, partidul deplasează discursul public spre dreapta, sabotează procesele democratice, caută să divizeze societatea și promovează ura.
AfD se distanțează tot mai mult de adevăr, de lege, de norme constituționale, de cunoașterea istorică și științifică, precum și de convențiile sociale și politice.
În public, reprezentanții săi oferă în primul rând un spectacol de dominație și agresivitate, umilire a celorlalți și triumf personal.
Partidul nu își mai ascunde obiectivele distructive și antidemocratice – dimpotrivă, le afirmă deschis. Mulți alegători nu votează AfD în ciuda acestor poziții, ci tocmai din cauza lor.
De ce atrag partidele de extremă dreaptă tot mai mulți alegători în Germania și în alte țări?
O posibilă ipoteză: trebuie să renunțăm la ideea că fascismul și extrema dreaptă sunt, prin definiție, respingătoare pentru toată lumea. Poate că sunt pentru noi – și pentru alții – dar realitatea e diferită: fascismul poate fi extrem de atractiv.
Pentru că oferă un sentiment de putere – pentru cei care beneficiază de pe urma nedreptăților pe care acest sistem politic le-ar produce.
Noua Dreaptă construiește o lume emoțională în care susținătorii săi se văd drept „cei buni”, morali, și ca oameni care apără societatea de amenințări inventate.
Democracy Dies In Darkness documentează această punere în scenă a AfD în spațiul public și analizează critic acest spectacol.
Văd acest proiect fotografic ca pe o invitație la dialog – un spațiu pentru reflecție asupra modului în care gestionăm prezența AfD și tendințele extremiste din societate.
Reacțiile publicului și juriului
Mulți oameni – cel puțin cei din zona democratică a societății – consideră această lucrare importantă și valoroasă. Dar există și reacții negative, pentru că lucrarea confruntă publicul cu propriile sentimente de furie și neputință în fața ascensiunii extremei drepte.
Ce te-a surprins în selecția fotografiilor premiate la WPP în acest an
Am urmărit cu mare interes dezbaterea despre imaginile unui fotograf care lucrează pentru o agenție de propagandă rusă.
În rest, am găsit selecția și curatoria proiectelor câștigătoare foarte coerente – în special fotografia câștigătoare semnată de Samar Abu Elouf, care a meritat pe deplin premiul.
Toate imaginile surprind momente frumoase, tragice sau emoționante ale umanității – și, totodată, umanitatea cu toate contradicțiile ei.
Spre deosebire de alți ani, când mulți dintre câștigători proveneau din Global North, de data aceasta mulți autori sunt originari chiar din regiunile pe care le-au documentat. Consider că este un pas înainte – nu doar subiectele și imaginile sunt mai diverse, ci și vocile care le spun.
Rolul fotografiei în 2025
Evident, rolul fotografiei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani și decenii. Odată cu apariția smartphone-urilor, fotografia a fost profund democratizată, dar și saturată – se fac și se consumă din ce în ce mai multe imagini. Aproape niciun aspect al vieții nu mai rămâne nedocumentat – imaginile sunt disponibile oricând și oriunde. Am putea vorbi despre o „inflație” a fotografiei.
Cu apariția inteligenței artificiale, capabile să genereze imagini fotorealiste, lucrurile s-au schimbat din nou. Nu judec această evoluție – doar o observ.
Din punctul meu de vedere, aceasta nu diminuează cu nimic importanța fotojurnalismului.
