Sprancenele adunate intr-o incruntatura, buzele arcuite intr-un zambet, ochii mariti de mirare, inima batand mai tare, respiratia mai alerta, palmele stranse. Nu in acelasi timp si nu in ordinea asta, dar toate impreuna. Daca stii despre ce vorbesc stii si ca experienta asta e genul ala de “bine” peste care nu dai foarte des, dar care face ca lumea sa fie ceva mai deschisa in fata ta, povestea un pic mai clara si entuziamul ceva mai rezistent la banalitatile cotidiene pornite sa ciopleasca putin din el in fiecare zi. Nimic din aer nu e responsabil pentru starea asta, ci, mai degraba, ceva din povestile, culorile si replicile subintelese ale fotografiilor expuse la cea de-a doua editie a World Press Photo, adusa in Bucuresti prin Fundatia Eidos.
Fotografiile stau aliniate militareste pe panouri intr-un cort campat aproape de mijlocul Bucurestiului. Magia nu se intampla decat pe la mijlocul primei povesti a lui Erik de Kruijf - care a fost Senior Project Manager Exhibitions pentru World Press Photo in ultimii sase-sapte ani – cand privirile aluneca pe paturile pustii soldatilor din Syria si pe umbra unui bici care nu se vede in fotografie. Aria cantata de ansamblul Violoncellissimo, care reprezinta festivalul George Enescu la expozitie, se potriveste bine cu momentul, chiar daca pe alocuri acopera cuvintele lui Erik.
