Înainte de închiderea stagiunii, regizorul Radu Iacoban a ales să experimenteze o serie de reprezentații „trial and error” cu cel mai recent spectacol montat la Teatrul Mic, „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.
Timp de patru seri, actorii au jucat un show aflat încă în lucru. Sau, cum spune chiar Radu, s-au aruncat direct în apa rece și abia apoi au analizat săriturile, ca să înțeleagă ce pot schimba, ce pot duce mai departe către varianta finala a spectacolului.
Radu Iacoban este unul dintre regizorii importanți ai noilor generații de creatori de teatru. A lăsat în urmă actoria și, de 13 ani, construiește universuri teatrale vii, reactive. E născut în Pașcani, județul Iași, a terminat UNATC-ul cu un master în Arta actorului în 2007, iar zece ani mai târziu a absolvit și un master în regie de teatru. Montează spectacole în teatre din toată țara, iar prin ceea ce face pe scenă caută să răspundă la ce se întâmplă în jurul său.
Piesa „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, scrisă de el, este o oglindă a societății noastre, cu personaje recognoscibile și prejudecăți care circulă nestingherite în spațiul public. Montarea este imersivă, invitând publicul într-un tur prin casele, intimitățile și conflictele personajelor. După spectacol, fiecare alege să dea o interpretare proprie titlul ales de Radu Iacoban pentru show.
„Ca orice text dramatic, are nevoie de actori și scenografie și lumini, ca să nu mai zic de spectatori, pentru a fi întreg. Și pentru ca tot i-am pomenit, cred cǎ mai degrabă spectatorii pot răspunde la întrebarea: ce a vrut sa spunǎ autorul, pentru că dacă autorul le spune la ce trebuie sǎ se uite sau cum sǎ reacționeze, atunci care ar mai fi miza lor?”, spune Radu.
Vorbim în continuare cu Radu Iacoban despre „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, despre cum privește criticile și cronicile de teatru din social media. Și aflăm ce spectaole regizate de el se vor juca în stagiunea de toamnă.
Etapele formatoare prin care ai trecut către artistul care ești acum
Orice răspuns aș da, cred că ar risca să ajungă în zona de clișeu obosit. Nu prea obișnuiesc sa îmi fac autoanalize, deci nu stau să caut care sunt etapele mele de dezvoltare, involuție sau evoluție în câmpul muncii.
Dar dacă tot trebuie să răspund, cred mai degrabă că anii pe care i-am parcurs pâna acum în teatru sunt ani de muncă serioasă realizată alături de oameni, majoritatea foarte mișto, de la care am învățat lucruri pe care le-am folosit in viitoarele proiecte și tot așa.
Cel mai recent spectacol, „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”
Ideea spectacolului mi-a venit scriind. :) Aveam în minte sa fac ceva pentru trupa teatrului, dar nu am pornit de la bun început cu o structură dramaturgică clar definită.
Aveam anumite idei, dar, așa cum fac la majoritatea textelor pe care le scriu, ideile astea s-au cristalizat în etapele de rescriere și mai apoi în repetiții.
A fost la un moment dat o discuție despre locul unde urma să ființeze show-ul - Sala Atelier sau cea din Gabroveni - eram pregătit pentru ambele, așa că ce s-a întâmplat în fapt a fost un proces de adaptare.
Gândurile regizorale au apărut după terminarea și adaptarea textului împreună cu echipa de creație.
Etape de scriere a textului
Am scris cum scrie orice om. Adică pornind cu o pagină albă și multe frici. Si mai apoi am gândit situații, structuri. Prima versiune evident ca nu are nicio legătură cu ce e acum, dar trebuia sa încep de undeva, nu?
Etapele de refacere au fost determinate de factori diverși: mai întâi reacție la disonanțele din zona de ce consideri inițial că funcționează, dar de fapt nu prea e așa, și, mai apoi, în funcție de cum citește actorul/actriță textul, modificări realizate după ce anumite „erori” erau identificate.
De unde a venit inspirația
Inspirația vine tot de la ceva din afară și aici există atât de multe surse încât cred că cel mai sănătos ar fi să-ți dau un răspuns de genul: Inspirația a venit dintr-o multitudine de reacții la prezent. :)
Pe ce ai vrut să te revolți cu textul ăsta?
Nu m-am revoltat, am reacționat la ce văd și simt în societatea în care trăiesc.
Textul vorbește despre oameni în situații diverse de criză. El nu are nicio valoare literară, poate fi cel mult o lectura cât de cât plăcută la cafea, dar, ca orice text dramatic, e incomplet si are nevoie de actori și scenografie și lumini, ca să nu mai zic de spectatori, pentru a fi întreg. Ce am scris de fapt e un prilej de „joacă serioasă” pentru actorii show-ului nostru.
Și pentru ca tot i-am pomenit, cred că mai degrabă spectatorii pot răspunde la întrebarea: ce a vrut sa spună autorul, pentru că dacă autorul le spune la ce trebuie să se uite sau cum să reacționeze, atunci care ar mai fi miza lor?
Alegerea titlului - „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”
Are de-a face cu lipsa noastră de reacție, cu conformismul și valorile pe care nu prea știm să le chestionăm.
Gândește-te la „Atenție, cade tencuiala”. Câți dintre noi fac un ocol de la traseul stabilit când văd inscripția asta? Sau hai să vedem ce zice o corporație după ce a distrus ecosisteme naturale: Ne pare foarte rău. Sau ce spun patronii de club împreună cu autoritățile după Colectiv? Acest spațiu funcționează fără autorizație de incendiu. Sau un guvern, după ce a gestionat execrabil un buget: Dragi cetățeni, trebuie să fim mai chibzuiți. Sau un stat, după ce ucide copii nevinovați: Teroriștii fac scuturi umane. Așa e în război.
Bref, ideea e că noi primim avertismentul, e in fața noastră, dar, din obișnuință sau amorțeală sau incapacitate de procesare, preferăm să ne punem ochelari de cal, să ne vedem de a noastră viață și să acceptam docili „civilizatele” scuze.
Credit foto: Aida Sosic
Cum arată genul tău de negociere creativă cu actorii cu care lucrezi
Am ales distribuția după un casting la care i-am rugat pe actori să citească părți din text.
Negocierea creativă se face în funcție de participanți și are multe volute. Poți prinde o zi în care actorii sunt prost dispuși sau lipsiți de chef, sunt altele în care regizorul e praf și nu știe ce să le zică. Dacă pornim de la premisa onestă ca fiecare face tot ce ține de ea/el ca spectacolul să iasă bine, atunci lucrurile vor merge mai devreme sau mai târziu înspre direcția vizată. Dacă există oameni care nu își doresc să facă parte din ecosistem, ei se autoelimină mai devreme sau mai târziu.
Sunt un regizor destul de calm care se poate transforma într-o bestie atunci când e cazul. Cu alte cuvinte, mă încăpățânez să îmi probez ideile inițiale, dar nu închid obloanele atunci când primesc un feedback constructiv și las orgoliul deoparte.
Brief-ul dat lui Tudor Prodan
Mulțumim pentru apreciere. Tudor (n.r. scenograful Tudor Prodan) poate să te lămurească mai bine legat de estetica spectacolului. :)
Eu am încredere totală în tot ce face și nu mă prea bag peste ideile lui. Noi doi ne înțelegem complementar sau ne contrazicem constructiv și de cele mai multe ori ceea ce iese e destul de mișto. Tudor e confidentul, omul căruia ii cer primul părerea atunci când simt că ceva nu funcționează. Am mega încredere în gusturile si părerile sale și sper să continuam mariajul ăsta artistic cât mai mulți ani. Aceleasi cuvinte laudative merg și înspre Aida Sosic care compune muzica pentru spectacolele pe care le regizez (atunci când există buget pentru asta, evident).
Ai scos la public show-ul în formă nefinalizată. Cu ce au venit cele 4 preview-uri
Cu cele patru preview-uri am încercat să ne dăm seama ce anume funcționează cu spectacolul nostru și care sunt aspectele pe care ar trebui să le îmbunătățim. Când ai parte de un public curios și nu ai cum să te oprești și să reiei, așa cum se întâmplă la repetiții, ajungi fără să vrei la o temperatura optimă de tras concluzii. Si noi asta am vizat în aceste reprezentații. Ne-am aruncat direct în apă rece și, mai apoi ne-am evaluat săriturile, cu scopul de a le îmbunătăți.
Credit foto: Richard Balint
Înapoi în timp. Alegerea de a face regie de teatru
Am răspuns de fiecare dată la această întrebare folosind mai mult sau mai puțin aceleași cuvinte: Am ales regia pentru ca îmi place mult mai mult ca actoria. Și cam atât. Nu simt nevoia să dau mai multe explicații. :)
De început, am început regizoral acum 13 ani la Godot cu spectacolul „Asta-i Tinerețea Noastră” și mai apoi cu spectacolul „Carpathian Garden”.
La Carpathian, părțile de actorie au fost ghidate mutual împreună cu Tudor Aaron Istodor, iar estetica show-ului a fost realizată împreună cu scenograful Irina Moscu, la „Asta-i Tinerețea Noastră”, eu m-am ocupat de regie, Ana Ularu de scenografie, iar Conrad Mericoffer, Paul Ipate și Ioana Blaj au fost protagoniștii show-ului.
Subiecte care te preocupă în viața de zi cu zi și le aduci în spectacolele tale
Nu pot spune că mă preocupă un subiect anume. În principiu, sunt reactiv la ce se întâmplă în jurul meu. Viața, așa cum zice și Coelho, e plină de necunoscute, prin urmare și reacțiile mele tot așa vor fi.
Am anumite valori în care cred și asta se vede în spectacolele la care lucrez, dar nu aș putea să fac aici o listă. Meseria mea se ocupă mai mult cu făcutul și mai puțin cu discutatul. Evident ca există părți sau elemente care pot fi teoretizate, dar cred că dacă aluneci în zona de explicații, dai senzația că ceva din ce ai făcut e ușor neacoperit.
Ce a rămas la fel în relația ta cu teatrul, după 13 ani de regie
Tu tot insiști cu evaluări și autoanalize si eu mă feresc de ele ca dracu’ de tămâie. :)
Nu stiu cum sa îți raspund la întrebarea asta. Există cred un element comun care presupun că s-a încăpățânat să rămână cu mine, anume curiozitatea. Dar, în rest, îți zic sincer că habar nu am ce s-a schimbat. Nu mai știu cum eram când am început teatru sau, dacă aș face exercițiul ăsta, cred că ar fi unul mincinos. Adică m-as apuca să inventez basme despre mine sau m-aș lua la mișto.
Misiunea unui regizor
Să unească artiști care își propun sa spună povești relevante pentru comunitățile de acum. Totodată, una dintre țintele acestui demers ar fi ca teatrul să formeze în timp o generație de spectatori care să-și dezvolte și cultive spiritul critic, gusturile și curiozitatea, care să se implice activ în problemele cetății și care să evite să primească totul mură-n gură, așa cum se întâmplă cu o parte din cei care “bifează” acest act cultural. Regizorul trebuie să găsească contexte cât mai despre acum.
Cele mai importante spectacole regizate. Cum te-au ajutat să evoluezi. În ce mod simți că te-ai schimbat
La prima intrebare nu îți voi răspunde pentru că nominalizând unul sau doua show-uri, le-aș considera pe celelalte neimportante.
Am lucrat la fiecare spectacol cu aceeași doză de seriozitate și mi-am dorit ca fiecare în parte să fie la fel de important. Tot ce s-a întâmplat după premiera lor - selectări în festivaluri, recenzii bune sau proaste, nominalizări sau premii - a ținut de contexte pe care eu nu am cum să le controlez.
La a doua întrebare mă voi repeta și îți voi zice ca înveți în funcție de cât și cum lucrezi. Asta nu înseamnă ca te transformi într-un mare înțelept. Înseamnă doar că experiențele anterioare, odată parcurse, te ajută exact atunci când te aștepți cel mai puțin.
Ca să îți răspund la a treia întrebare ar însemna să-mi consult o pagină de jurnal. N-am așa ceva. :)
Poate ar fi o idee bună să mă apuc să îmi fișez experiențele.
Cum gestionezi fricile și blocajele atunci când creezi
Am frici si blocaje la fel cum are toată lumea. În principiu, eu sunt comisarul de serviciu, adică eu vin cu propunerea de spectacol, deci șansele să apar la repetiție cu nimic în desagă sunt destul de mici.
Dar asta nu înseamnă ca le știu pe toate. Prefer să zic nu știu, atunci când nu știu, prefer să ascult în momentele în care nu am nimic de spus și să intervin atunci când văd că apare un blocaj general. Dar ce zic aici ține de context și nu se aplică în toate situațiile. Cred că cel mai bun răspuns ar fi: Depinde. Depinde de cât de mari sunt obstacolele sau cât de acută e pana de inspirație. Reacționezi în funcție de ce se cască în față și cam aia e.
Reacțiile din social media. Cât contează opiniile celor care văd spectacolele tale
La mine ține de starea în care mă găsesc. Sunt zile când nu intru deloc pe social media, sunt altele când o fac destul de des, chiar prea des. De obicei, când cineva pune un story sau scrie ceva despre un spectacol e de bine, evident minus cazurile în care se organizează pe baza unor argumente de cele mai multe ori imbecile, care nu au legătura cu actul cultural, execuții publice organizate împotriva unor spectacole de teatru.
În principiu, e bine să se vorbească despre un spectacol. Discuțiile sau părerile, fie că sunt avizate sau realizate de amatori, ajută la vizibilitatea lui. Acuma, partea legată de conținut e altă mâncare de pește si tine de pregătirea si cunoștințele celei/celui care o realizează. Uneori vezi de pe lună că omul care scrie despre show habar n-are despre ce vorbește, alteori cronica se transformă într-o lucrare de doctorat cu un potențial de maxim zece cititori. Există și prieteni care scriu pentru prieteni, există și cei care vin cu hate-ul de acasă și abia așteaptă să îl aștearnă mai apoi pe hârtie, există cronică de găști șamd.
Am trecut prin această enumerare, ca să subliniez că de foarte multe ori „lobby-ul” profesionist sau amator care se face în online sau în presa scrisă nu e neapărat bazat pe criterii obiective și asta produce în timp lipsă de gust și criterii care pot dauna grav pe viitor.
La final, o listă cu spectacolele tale, care se vor vedea de la toamnă
Spectacole din stagiunea de toamnă:
- La Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara: Richard al III-lea, Victimele datoriei, Adevărul, Îmblânzirea scorpiei, Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese
- La Teatrul Mic: Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, Când ploaia se va opri, Crima și pedeapsa.
- La Teatrul Act: Linia solara, Constelații, O Intervenție, plus o premiera la mijloc de octombrie.
- La Teatrul Excelsior: Pterodactili.
- La Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad: Aniversare și Tatăl.
- La Teatrul Regina Maria, Oradea: Un Inamic al poporului și Creștini (sper să se mai joace).
- La Teatrul Maria Filotti din Brăila: Vițelul de Aur și Asta-i Tinerețea Noastră (la fel, sper să se mai joace)
- La Teatrul Tineretului din Piatra Neamț: Rinocerii.
- La Teatrul de Stat Constanța: Universuri Paralele.
Vara asta cred că o sa mai scriu o piesă. Si după asta fug cu Aida înspre meleaguri îndepărtate.
