Rotheads sunt pe piață din 2014 - 3 tipi care care activau sub numele Keeng Ra’at și dădeau concerte de improvizație pe zona doom/psychedelic/stoner. Putregaiul era un topic la ordinea zilei, așa că numele a venit natural, deși, spune Spurcăciune - voce & chitară - duce cu gândul la punk sau grind.
"Muzica mea nu are la ce radio să fie ascultată, deci nu am ce royalties să-mi culeg. Nici nu doresc să particip la evenimente politice, organizate de primării, sau concursuri muzicale în care să respect un mod standardizat de a-mi prezenta arta", spune el.
Nu știe dacă au vreo treabă cu industria muzicală, pentru că le plac chestiile experimentale, nefinisate, fără a respecta anumite standarde. I-ar plăcea ca statul să susțină mai mult scena underground, așa cum se întâmplă în multe țări străine, unde s-au construit săli de repetiții sau s-au oferit burse pentru artiști. Merg la concerte antifasciste, pro Palestina, anti genocid și ocazional chiar și cântă în astfel de evenimente. Cea mai folosită expresie la sală de Rotheads? Tight - așa cum e și muzica lor, declară Spurcăciune.
Când v-ați format
Salut, ne-am format prin iarna lui 2014. Eram 3 tipi care activam deja de un an sub numele Keeng Ra’at și făceam niște concerte de improvizație învârtindu-ne în zona doom/psychedelic/stoner. Ăsta a fost un proiect prin care ne-am cunoscut și muzical și ca oameni, iar la un moment dat am descoperit că de fapt avem o pasiune pentru death metal old school. Tot discutând despre asta am început să și lucrăm la niște piese death metal la sesiunile de jam Keeng Ra’at. Cât despre nume, putregaiul și putreziciunea sunt niște subiecte la ordinea zilei în estetica death metal, dar numele în sine duce mai mult cu gândul la punk sau grind fiindcă spune ceva și despre abordarea noastră ca indivizi cu minți mâncate de putregai.
Manifesto-ul vostru
Cred ca luptăm pentru conceptul nostru personal legat de muzică. E ceva legat de death metal-ul old school care implică atât emoție cât și un anumit soi de execuție. E undeva la limita dintre metal ca poveste plus melodicitate și punk ca atitudine. Eu personal “militez” și împotriva standardelor perfecțiunii muzicale, îmi plac chestiile atipice, prezența unui element haotic, prezența lucrurilor care “nu se fac”, dar sunt inofensive, nu au niciun impact real și a te pune împotriva lor e doar un moft.
Într-un fel cred ca ne punem contra tuturor, dar încercăm să construim și punți mergând la concerte diverse și colaborând cu cei din scena locală. Ne place să susținem trupele tinere, muzicienii tineri, le mai dăm sfaturi, dacă ne întreabă cum am procedat într-o situație sau cum am reușit să colaborăm cu o casă de discuri, nu ținem pentru noi.
În scena locală aș schimba mentalitatea de callout și atitudinile elitiste pe care de multe ori le au și cei care acuză pe alții de elitism. Și mai multă atenție asupra influenței vârstei celor implicați, de multe ori tinerii poate sunt teribiliști, ar trebui înțelese chestiile astea și sfătuiți și integrați, deschis un dialog personal, nu performativ, și nu tratați ca pe cineva care trebuia să aibă 10 ani experiență în scenă. Totodată atenție la diferențele astea de vârstă și în formarea relațiilor romantice și sexuale, dacă ai 30 de ani și ți-ai construit ceva imagine ai grijă cum o folosești, lasă copiii in pace. Dar aș și încuraja scena locală, există activitate și asta e bine.
Cum vă raportați la industria muzicală din România
Nu știu dacă avem vreo treabă cu industria muzicală din România, mai ales cu partea industrială, cântăm muzică și ne plac chestiile experimentale, nefinisate și pare să funcționeze totul ok dacă găsești oameni pasionați de aceleași lucruri cu care să colaborezi. Industria muzicală în general are anumite standarde care ocazional pot fi bune, alteori pot crea stagnare, sau chiar pot face rău, cum ar fi AI-ul. Preferăm colaborarea directă și diy-ul.
Ceva ce mi-ar plăcea să schimb, sau mai degrabă să adaug și nu știu cât ține de industria muzicală, dar poate de stat, este sprijinul undergroundului. Există țări în care s-au construit spații de repetiții pentru artiști sau s-au oferit burse de artist. Spațiile astea ar trebui să fie pe cât posibil necondiționate, în special nu de arta pe care o produci. Pentru ceva de genul aș putea încerca să fiu în mod oficial un artist cu acte în regulă, dar dacă nu am niciun beneficiu relevant pentru genul meu de artă nu mă interesează să fiu considerat artist din punctul de vedere al statului sau industriei.
Muzica mea nu are la ce radio să fie ascultată, deci nu am ce royalties să-mi culeg. Nici nu doresc să particip la evenimente politice, organizate de primării, sau concursuri muzicale în care să respect un mod standardizat de a-mi prezenta arta. Toate chestiile astea sunt niște moduri de a profita de artiști pentru a învârti niște bani sau capital social și se caută modalitatea cea mai profitabilă.
Alt lucru care ar ajuta artiștii și nu numai ar fi o infrastructură care să permită atât mobilitatea trupelor locale, cât și pe cea a trupelor internaționale din underground care nu-și permit să ia avionul pentru fiecare concert din cadrul turneului. Dacă vii în România și vezi ca ai cântat într-un loc cu sunet prost, nici nu a venit lume, era și biletul ieftin că nu-și permite lumea și pe lângă toate astea ai mai petrecut și 9 ore pe drum, îți vei zice că mai bine faci același turneu prin Germania, Cehia, Țările de Jos și care se va întinde cel mult până în Ungaria.
Noul val de muzică din underground-ul românesc
Ținând cont că trupa există de 11 ani și am mai cântat și înaintea ei, am tot văzut diverse valuri întâmplându-se. Valul de stoner, valul de thrash, djent, metalcore etc. Valul de acum cred că e un pic mai în ton cu cel internațional. A fost o explozie post pandemică (la nivel global), probabil că atât trupele, cât și publicul, și-au dat seama că e fain să mergi la concerte, să pleci în turnee.
Cred că acum ies mai multe materiale, se formează mai multe trupe, se dau mai multe concerte, poate că se abordează și mai multe genuri muzicale. E interesant că prin valurile astea se mai întâmplă și chestii de genul “hai să aducem niște trupe cool din afară relevante la nivel internațional” și devine ăsta standardul până se hotărăște cineva că hai să susținem underground-ul românesc.
Problema cred că e faptul că fiecare insistă că ce face el e metoda corectă și o aplică în mod absolut (cel puțin așa îmi lasă impresia) și se creează o bulă care sigur se va sparge în jumătate de an până la 2 ani. Fiecare din filozofiile astea de organizare își are relevanța și ar trebui să existe simultan, la fel ca spațiile pentru concerte diverse ca popularitate. Cumva în trecut era de neconceput să fie mai mult de o trupă care să cânte același stil muzical care nu e la ordinea zilei, acum par că există valuri simultane din mai multe genuri muzicale (death metal, hardcore, emo, speed metal).
Piesele voastre în care credeți cel mai mult
Cred că am lucrat la fiecare piesă în parte destul încât să aibă propria identitate, nu am pus pe albume piese de umplutură în care să nu credem. De pe ultimul album, Slither in Slime, aș recomanda Gore Coffin fiindcă este personal o piesă impresionant de cântat datorită intensității sale. În ultimul timp a devenit mai ușor de cântat datorită repetițiilor numeroase, dar rămâne în continuare un etalon al calității execuției și prin urmare și al concertelor ce vor avea loc. Tot de pe Slither in Slime recomand Lost in the Cemetery Gardens fiindcă pare să iasă în evidență prin liniile melodice și tenta vagă de romanță. Împreună descriu ambele aspecte ale muzicii noastre, atât ritmicitatea cât și atmosfera expresive. De pe demo-ul Unfazed by Death recomand Burden of Sin si Warding Blood care au aceleași roluri. De pe Sewer Fiends, piesa cu același nume plus Rats in the Walls, acestea sunt legate de tematica noastră generală asociată canalelor și șobolanilor.
Rolul muzicii în 2025
Nu mi se pare că în 2025 muzica și-a schimbat rolul față de în trecut. Există într-un echilibru, dacă o ia prea mult într-o direcție va apărea o contramișcare care să accentueze partea care lipsea din valul vechi tocmai dintr-un protest al valului împotriva prezenței exagerate a aceluiași element cu un val în urmă.
Prin underground s-a tot protestat împotriva comercialului, acum asta parcă a devenit irelevant, mulți adoptă elementele muzicii mai comerciale în muzica lor underground și poate că protestul e mai politic. Cu ocazia asta mai apare și muzica orientată spre escapism, ți se consumă bateriile politice și ai nevoie de o pauză după ce ai stat înfipt numai în realitate. Ca artist este clar și un mod de viață, și mai există și partea socială, dacă se mergea cândva la biserică pentru a ține legătura cu comunitatea din care făceai parte, acum printre altele faci asta și la concerte, te vezi cu cei din scenă, afli prin viu grai ce s-a mai întâmplat, menții legături etc. E un mod bun și de a cunoaște ce fel de principii au oamenii prin poziționarea lor față de grafica AI, susținerea artiștilor, colaborarea cu artiști din alte scene, felul cum aleg să separe sau nu artistul de arta lui.
Cum arată un concert reușit pentru tine?
Cel mai reușit este dacă se revarsă publicul peste scenă. Există o filmare cu un concert Obituary din 91 în Londra în care oamenii stau înghesuiți în fața scenei și foarte mulți se urcă pe scenă pentru stage diving. Dar mă mulțumesc și cu un concert la care mă simt eu bine personal pe scenă, indiferent de ce face publicul sau cât de numeros este. Mă bucur și când îi aud pe colegii de trupă că s-au simțit foarte bine dând concertul. La fel și când mai apare cineva să-mi spună că a fost într-adevăr un concert bun. Iar când sunt în public concertul e de obicei bun când trupa cântă old school death metal haha!
Cel mai recent material al vostru
Ultimul material lansat este albumul Slither in Slime. E dificil de zis cât am lucrat fiindcă chiar și acum în timp ce lucrăm la următorul material avem piese care sunt bazate pe idei chiar și din 2015. Într-un fel aș zice că am lucrat prea puțin fiindcă a trebuit să mutăm deadline-ul chiar de două ori, spre disperarea lui Raul de la Memento Mori care ne-a scos cele două albume pe CD. O lună a fost dedicată înregistrărilor, nu în mod constant, dar ocupa orice spațiu mintal și temporal de care dispuneam. Nu mai sunt sigur când ne-am apucat să pregătim cele necesare, posibil să ne fi întrebat Raul cu un an înainte să înregistrăm dacă vrem să mai scoatem un album, iar noi plănuiam pe atunci să scoatem ceva mai scurt, un EP.
Albumul Sewer Fiends a avut un concept mai omogen decât Slither in Slime. SiS e mai mult gândit să acopere ce părea că lipsea pe Sewer Fiends, și anume mai multă precizie în execuție, un mix mai monolitic. Se regăsesc elementele de ritmicitate și melodicitate expresive, influențele de death metal atât suedez cât și finlandez, atmosfera de death doom, romantismul. Aș zice că conceptul pe albumul Slither in Slime a fost ca să fac referință la o viitoare întrebare din interviu “is Rotheads”. Asta fără a afirma că acest album este autoreferențial și că stagnăm creând ceva safe, regurgitând aceleași idei de pe materialele vechi. Totuși am vrut ca piesele noi să respecte o continuitate a muzicii create până în acel punct și chiar am ascultat materialele vechi pentru a identifica posibile elemente pe care poate că nu le-am auzit atât de des pe la alții și am ales să facem trimitere la acestea prin anumite locuri pentru a consolida estetica trupei, deci “is Rotheads”. Pe partea grafică se face referință la piesa God’s Winged Abominations de pe splitul cu Vorus, Eruptive scos înaintea albumului SiS. Reprezintă un înger cu aripi formate din râme și viermi, de unde și numele Slither in Slime.
De unde vă inspirați
Pentru muzică poate din cantitatea mare de muzică pe care o ascultăm, inclusiv soundtrack-uri din filme, jocuri video, dar și concertele live în special din undergroundul local la care participăm des. Versurile, grafica și poate și muzica în mod indirect pot fi inspirate la fel, de filme, cărțile pe care le citim și coperțile cărților mai vechi care erau mai expresive, și poate ocazional “neprofesioniste”, spre deosebire de grafica inofensivă a cărților contemporane, care ar fi echivalentul grafic al muzicii de lift.
Recomand coperțile cărților din colecția SF&F Nautilus de la editura Nemira, cele din anii 90 care erau în general pictate de Tudor Popa. A mai lucrat și cu alte edituri, spre exemplu am în bibliotecă o carte din colecția Fahrenheit de la RAO cu o copertă de Tudor Popa. Alți artiști asociați coperților SF&F, dar ulterior și coperților de albume muzicale ar fi Juan Gimenez, Ian Miller, H.R. Giger, Michael Whelan. Cred că mai “consumăm” și grafica de pe diverse demo-uri, fluturași de concerte și fotografie asociată trupelor muzicale. Ocazional mai mergem pe la evenimente de performance art și artă improvizată (muzică, coregrafie), fiind prieteni și ocazional și colaboratori. Menționăm pe Irinel Anghel și Călin Torsan.
Expresia cea mai folosită la sală, în trupă sau la concerte
În ultimul timp tot zicem “tight” fiindcă devenim din ce în ce mai preciși în execuție și ne uimim chiar și pe noi. Dar și “is Rotheads”, tradus că “este rotheads”, preluat de la prietenul Uriel din trupa Putred care a reacționat așa de câteva ori când i-am recomandat câte o trupă pe care (în mod absurd, fiindcă le știe pe toate) nu o cunoștea. Interpretarea este “aha, acum înțeleg, sună a ce cantati voi”. Asta pe la sala de repetiții fiindcă cumva toată muzica pe care o apreciem suna ca noi, fiindcă asta ne inspiră. La concerte, probabil ceva legat de dat chitara mai tare și mai puține lumini.
Revoluția AI
Mi-ar plăcea să se facă întâi o revoluție etică în loc sa fie nevoie ca etica să încerce (fără prea mult succes) sa prindă din urmă fiecare trend nou tehnologic. Aș zice că pentru nișa noastră minusculă nu e neapărat o problemă, fiindcă ascultătorii caută ceva anume, poate chiar apreciază greșelile umane, dar și concertele live și grafica autentică. Asta se întâmplă probabil cu orice activitate care poate fi considerată la nivel de hobby, lumea nu are niciun interes să o facă rapid și profitabil, ci cât mai autentic și de multe ori se bucură de procesul meticulos de a obține “produsul” decât de perfecțiunea finală a acestuia. Într-un fel elitismul și gatekeeping-ul în cazul ăsta specific ajută. Dar în același timp există ascultători noi care cresc împreună cu tehnologia AI și pentru care ăsta s-ar putea să fie normalul, pentru ei nu va fi existat niciodată alt mod de a crea sau asculta muzică.
Mă gândesc totuși că poate și revoluția AI este doar încă o bulă care se va sparge la fel ca și cea cu NFT-urile pe care au sărit de asemenea artiști mai preocupați să rămână relevanți prin asta decât să respecte arta și pe ceilalți artiști. Ca cititor de literatură sf nu sunt împotriva AI-ului în sine, există mult potențial pentru a ajuta să ne facem viețile mai ușoare, dar felul cum este folosit acum în scopuri capitaliste mi se pare imoral.
Cât de implicată e trupa voastră politic?
Aș zice că nu e treaba muzicii să rezolve asta, la modul că nu orice lucru pe care-l faci trebuie să aibă în mod evident un mesaj politic. Totuși asta nu înseamnă ca nu luăm niște decizii care ar putea fi motivate de politic, cum ar fi evitatul concertelor cu trupe fasciste, a organizatorilor sau localurilor care sprijină fasciști și a celor care folosesc grafică AI pentru flyere în loc să susțină toată scena muzicală (adică și artiștii grafici). În schimb mergem la concerte antifasciste, pro Palestina, anti genocid și ocazional chiar și cântăm la ele. Iar o parte din versuri ar putea fi interpretate și politic fiindcă nu trăim in vid, suntem influențați de lumea din jurul nostru fie că vrem fie ca nu.
3 trupe pe care le ai în căști în perioada asta
Witch Vomit, Depeche Mode, Crypt Sermon
Pe unde vă vedem
Weekendul viitor (la momentul scrierii răspunsurilor) cântăm în Constanța cu Scythe și în București cu Insurrection. Momentan lucrăm la piese noi în ideea unui album nou, dar și pentru materiale mai scurte. Mai lucrăm și la planificat concerte și la împrospătarea merch-ului cu modele de tricou noi.




























