În urmă cu câțiva ani, Esther Perel a urcat pe scena UNFINISHED cu soțul ei pentru o conversație publică, doar pentru că așa a simțit ea. Brigitte Lacombe a fotografiat zeci de participanți și a lansat un ziar chiar în timpul festivalului. Manolo Lopez a venit cu o săptămână mai devreme și a creat un meniu care a adus și un nou pilon al festivalului - Taste. Jason Silva vine de câțiva ani și se pierde în grădina Casei Universitarilor. Daniel Jones, omul din spatele rubricii Modern Love din New York Times, a revenit periodic cu povești.
Sunt câteva dintre momentele memorabile care s-au întâmplat într-un deceniu de UNFINISHED. Festivalul împlinește zece ani – de curaj, de întrebări, de întâlniri. Zece ani despre care fondatorul Cristian Movilă spune că au însemnat în principal construirea unei comunități a oamenilor care sunt „unfinshed”. Și nu este nimic în neregulă cu ei.
Tema ediției aniversare din 2025 este LEAP, iar Cristian anunță că este momentul unui nou salt al mișcării pe care a construit-o împreună cu directorul artistic Capucine Gros și echipa lor.
„UNFINISHED nu mai poate fi doar ce a fost până acum. Nici nu vrem asta. Dar direcția următoare nu o vom trasa singuri, dintr-un birou. Vrem s-o aflăm împreună. Așa că, la ediția aniversară, una dintre cele mai importante întrebări pe care le vom adresa va fi: What’s next for you?”, spune Cristian.
Vorbim cu Cristian Movilă despre UNFINISHED, care are loc între 26-28 septembrie.
10 ani de UNFINISHED
Zece ani de UNFINISHED înseamnă zece ani de curaj, întrebări fără răspuns și întâlniri memorabile. Nu am construit un eveniment, ci o comunitate vie, unde planurile sunt doar invitații, iar vulnerabilitatea e moneda de schimb.
Iar minunății sunt multe. Fără să exagerez, fiecare ediție a avut momente de serendipitate care au contribuit la senzația asta că în UNFINISHED orice e posibil. De exemplu, acum câțiva ani, out of nowhere, și complet în afara programului, Esther Perel a urcat pe scenă cu soțul ei pentru prima conversație publică pentru că așa a simțit ea. Că UNFINISHED e locul unde e ok să fii vulnerabil și să ieși din confortul tău. Sau cum Brigitte Lacombe a fotografiat zeci de participanți și a lansat un ziar chiar în timpul festivalului. Manolo Lopez a venit cu o săptămână mai devreme și a compus un meniu care a dat naștere pilonului Taste.
În 2023, am dansat și mers pe jos, cu sute de oameni, prin noaptea Bucureștiului, alături de Taraf de Caliu, iar Ben Okri a venit nu cu avionul, ci cu opt trenuri, în 64 de ore – pentru că, uneori, și felul în care ajungi spune cine ești.
UNFINISHED a fost mereu un leap. Și fiecare salt ne-a adus mai aproape unii de alții.
Privind în urmă, cum s-a transformat festivalul de la prima ediție până în prezent
La început, UNFINISHED era o idee mai degrabă decât un format. Aveam un spațiu, multe idei și câțiva invitați generoși care au venit mai mult din încredere decât din înțelegerea conceptului. Totul se întâmpla aproape ca un experiment: ce se întâmplă dacă aduci oameni foarte diferiți într-un spațiu comun și le ceri să nu performeze, ci să fie sinceri?
Lucrurile au crescut organic. Un moment important a fost când am renunțat complet la ideea de bilet și am introdus „plata cu timp”, prin aplicație. A fost o decizie riscantă, dar necesară. Nu ne interesa cât ești dispus să plătești, ci cât de implicat vrei să fii.
Apoi a venit pandemia. Un alt punct de cotitură. În loc să punem pauză, am construit FLOW OS, o platformă digitală gândită cu aceeași grijă ca experiența fizică. A devenit, pentru un timp, un laborator social. Și acolo am înțeles ceva esențial: UNFINISHED nu e despre un loc. E despre relațiile dintre oameni.
Acum, la zece ani, simțim din nou că e timpul unui nou salt. UNFINISHED nu mai e doar un festival anual, ci o rețea vie de idei, formate, întrebări și conexiuni care se întind mult dincolo de cele trei zile din septembrie.
Echipa din spatele festivalului. Ce vă unește
Suntem o echipă foarte mică. Eu și Capucine Gros, directorul artistic al festivalului, suntem în miezul lucrurilor, dar avem alături o mână de oameni excepționali care au ales să fie aici nu pentru un salariu sau un titlu, ci pentru că simt că fac parte din ceva viu.
Ne leagă încrederea, o prietenie reală, și încăpățânarea de a face lucrurile bine. Nu e ușor, avem și noi oboseală, burnout, frustrări, dar mereu ne reîntoarcem la întrebarea: de ce facem asta? Și când răspunsul e clar, mergem mai departe.
Comunitatea UNFINISHED de-a lungul edițiilor festivalului
Comunitatea e nucleul UNFINISHED. Nu e public. Nu e audiență. E co-creator. A crescut de la 500 de oameni la mii, din peste 70 de țări.
Provocarea cea mai mare este păstrezi intimitatea și profunzimea când crești. Să nu devină un eveniment „cool” de bifat.
Și am învățat că dacă vrei vulnerabilitate, trebuie să o oferi mai întâi.
Cine sunt oamenii care vin la UNFINISHED
Vin oameni curioși, atenți, diverși. Din tech, din arte, din educație, din antreprenoriat, dar și din administrație, din media, din zone total neașteptate.
Cred că îi unește sete de sens. O dorință de a fi expuși la idei și oameni care le schimbă perspectiva.
Revin pentru că UNFINISHED nu e același de la un an la altul. Pentru că aici nu li se cere să performeze, ci să fie. Iar asta, pentru mulți, e un cadou rar.
Înapoi în timp. Cum s-a născut ideea UNFINISHED
A fost, de fapt, o reacție. Sau poate o revelație, dacă vrei. Am ajuns într-un punct în care simțeam că lucrurile, oamenii, chiar și conversațiile din jurul meu, erau din ce în ce mai izolate. Arta vorbea doar cu arta, tech-ul cu tech-ul, antreprenorii cu antreprenorii. Și mi s-a părut nu doar păcat, ci periculos. Pentru că multe dintre cele mai bune idei, cele mai interesante rupturi de sens, apar fix la intersecția dintre mai multe domenii.
Și atunci mi-am zis: cum ar fi să creez un spațiu care nu are o etichetă clară? Nu e conferință, nu e festival de muzică, nu e expoziție de artă, dar e toate astea în același timp. Un spațiu unde vin oameni foarte diferiți, dar care au un lucru în comun: o curiozitate reală și disponibilitatea de a fi vulnerabili. Nu ca exercițiu de imagine, ci ca mod de a construi ceva nou.
Și, da, era și o frustrare personală acolo, mi se părea că în evenimentele la care mergeam se vorbea mult și se spunea puțin. Așa a apărut UNFINISHED. Ca o formă de protest constructiv.
De ce l-ai numit UNFINISHED și cum ai gândit conceptul inițial
Numele „UNFINISHED” nu e doar o alegere de branding. E parte dintr-o poveste personală, care m-a urmărit ani de zile. Înainte să existe festivalul, am făcut un proiect foto care se numea Unfinished Dreams - o serie de portrete și momente surprinse în spitalele din România, cu copii bolnavi în faze terminale. Era o documentare dureroasă, dar profundă. M-a schimbat. M-a forțat să mă uit altfel la viață. La fragilitate. La ce lăsăm neterminat, la ce visăm și nu mai apucăm să trăim. Proiectul e aici, dacă vrei să-l vezi.
Acel „unfinished” mi-a rămas în minte. A devenit o lentilă prin care am început să privesc tot ce fac. Pentru că, sincer, nimic nu e vreodată complet. O idee bună nu e finalizată după un TED talk. O relație, o identitate, un proiect, toate sunt procese, nu produse finite.
Așa a apărut festivalul. Nu ca o platformă de „experți” care dau răspunsuri, ci ca un spațiu în care e OK să vii cu întrebări. Cu îndoieli. Cu gânduri neterminate. Să le pui pe masă și să le lași să se întâlnească cu ale altora. Să fii tu, fără filtru, fără mască. Asta e forța numelui: e o invitație continuă la sinceritate, la transformare, la imperfecțiune.
UNFINISHED nu e doar despre ce vrem să învățăm. E despre cine vrem să devenim și despre faptul că niciodată nu vom fi „gata”. Și e bine așa.
Ritualuri și formate care invită oamenii la vulnerabilitate și conexiune
Fiecare format ajută într-un mod sau altul să te deschizi. Cu intenție. De la design, la muzică, la program. De la o sesiune de respirație, la un ritual de ceai, de la mese comune, zone fără telefoane sau un experiment social.
Dar mai ales, avem un principiu: nimeni nu e „mai important”. Toți sunt participanți. Asta schimbă tot.
Provocările organizatorice. Cele mai dificile decizii și cum le-ați depășit
Cea mai grea decizie, și cea mai importantă, e să spui „nu”. La bani, la sponsori care nu înțeleg ce facem, la invitați care vin doar pentru expunere. Pentru că, oricât de tentant ar fi să crești repede, pe hârtie, dacă pierzi esența, ai pierdut totul.
Am învățat să fim transparenți până la os, să fim creativi și flexibili, să lucrăm, uneori, cu mai puțin ca să obținem mai mult. Și mai ales, să nu confundăm scalarea cu succesul. La noi, scalarea înseamnă profunzime, nu cifre. Îmi place să cred că scalarea noastră nu e verticală, ci orizontală. Dorința noastră nu este să creștem la nivel de cifre, ci prin diferite proiecte care ajung real la cine trebuie. Dacă putem păstra intimitatea și sensul, chiar și când venim cu formate noi sau cu sute de oameni din zeci de țări, înseamnă că suntem pe drumul bun.
Dar adevărul e că n-am fi ajuns aici fără sprijinul câtorva parteneri care au înțeles de la început ce construim. Și care au rămas alături de noi nu ca sponsori, ci ca parte din comunitate. Oameni și organizații care au văzut că nu vindem bilete, ci timp, prezență și atenție, și care ne-au susținut tocmai pentru asta. Am avut noroc. Și recunoștință. UNFINISHED e și al lor.
Invitații și ce impact au ei asupra vizibilității și identității UNFINISHED
Oamenii, printre ei nume mari, vin pentru că simt că e ceva real aici. Că nu-i chemăm doar să țină un speech, ci să fie parte dintr-un proces.
Invitațiile sunt personale. Uneori le scriem de mână. Alteori durează ani până să se lege ceva. Dar cei care acceptă, rămân. Marina Abramović s-a deschis față de noi într-o conversație foarte faină. Jason Silva s-a pierdut în grădină și cel mai probabil a postat un număr record de story-uri :). Esther Perel ne-a spus că aici a simțit cea mai profundă conexiune cu un public.
Ei aduc vizibilitate, da, dar mai important, aduc energie, profunzime, întrebări noi.
Ediția aniversară de anul acesta și tema aleasă - LEAP
LEAP e despre momentul acela în care simți că nu mai poți amâna. Când sari, nu pentru că știi unde ajungi, ci pentru că știi că trebuie să pleci de unde ești.
Ne-am propus să construim experiențe diverse care să te oblige să intri în corp, să ieși din cap și viceversa. Ateliere somatice, conversații provocatoare, instalații vii, întâlniri care nu se uită.
Sper ca fiecare participant să plece nu cu „inspirație” în sensul ușor, ci cu o întrebare nouă și cu curajul de a acționa. Fie și un pas mic.
Line-up-ul din 2025
Avem un line-up foarte fain anul ăsta. Invitați noi, dar și invitați din edițiile trecute care știm că au avut un impact major asupra comunității. Oameni care personifică ideea de „leap”: James Nestor, care a redefinit modul în care respirăm; Tristan Gooley, care traduce orice semn din natură; Alfredo Jaar, care face artă ca formă de rezistență; Anca Damerell, care regândește relația noastră cu natura din interiorul sistemelor; Mila Morris, care reimaginează cum îmbătrânim, cum ne vindecăm și cum trăim; și Valeria Stoica, cu muzica ei fragilă și profundă.
Mai avem de anunțat, dar mai important decât cine e cum vin: nu ca VIPs, nu ca „nume pe afiș”, ci ca participanți activi într-o conversație colectivă.
Privind spre următorii zece ani, cum vezi viitorul și forma nouă a UNFINISHED
Adevărul e că nu știm încă exact ce urmează. Și poate tocmai asta e frumusețea. Ce știm sigur e că am ajuns într-un punct în care trebuie să ne reînnoim angajamentul. Față de comunitate. Față de partenerii care ne-au susținut cu încredere. Și, poate cel mai greu, față de noi înșine.
UNFINISHED nu mai poate fi doar ce a fost până acum. Nici nu vrem asta. Dar direcția următoare nu o vom trasa singuri, dintr-un birou. Vrem s-o aflăm împreună. Așa că, la ediția aniversară, una dintre cele mai importante întrebări pe care le vom adresa va fi: What’s next for you?
Pentru că doar înțelegând ce urmează pentru fiecare dintre noi, individual, colectiv, profund, putem începe să conturăm și what’s next for us. Asta e promisiunea: că nu vom merge mai departe oricum, ci cu grijă. Și cu voi.
