În ciuda tuturor glumelor din ultimii ani, Ion Iliescu nu a fost, totuși, nemuritor. Poate moartea lui a fost cea mai comentată public, înainte să se întâmple. A murit primul președinte al României, ales după Revoluție. Vestea a redeschis multe traume colective. Așa se explică și starea emoțională din feedul acestei zile: derută, încercări de revenire la date istorice, furie, indiferență, glume mai mult sau mai puțin reușite.
Unii au amintit de "zâmbetul de bunicuță", de politicianul "sărac și cinstit", de "măi, animalule", alții de "meandrele concretului", în care s-au prins poreclele care au definit actorii politici care au urmat.
Marcăm și noi capitolul care se încheie și alegem din online câteva opinii care conturează portretul fragmentat al lui Ion Iliescu, dar vorbesc mai ales despre România asupra căreia și-a pus amprenta.
Începem cu postarea lui Sorin Cucerai, care face o analiză neutră a erei Iliescu, cu bune și cu rele:
Mirel Axinte numără premierele legate de numele lui Ion Iliescu:
Ce le vom spune copiilor despre Ion Iliescu? Un rezumat pentru un posibil răspuns vine de la Marcel Bartic:
Orlando Nicoară descrie ultimul comunist autentic din România:
În partea cealaltă a axei politice, Costi Rogozanu îl vede pe Iliescu ca unul din actorii capitaliști:
Mergem în feedul creativ. Dragoș Stanca nu crede că a fost chiar un om ca noi toți:
Dacă aş fi zilele astea moderator radio/TV, de fiecare dată când aş auzi replica obosită „A fost om, ca noi toți, cu bune, cu rele… a mai şi greşit…”, aş întreba instant: „Deci și dvs. ați instigat la violențe și la crime pentru a vă atinge obiectivele? Dați-ne mai multe detalii despre asta, vă rog…”
Alexandru Pomană este, de asemenea, sceptic față de tradiționala expresie "despre morți numai de bine".
Robert Tiderle avea o rezoluție la moartea fostului președinte:
Mulți dintre prietenii mei știu că, acum mulți ani, am promis că o să mă las de fumat atunci când o să moară Iliescu. Nu știu dacă am spus acest lucru din nevoia de a alătura acestui moment un simbolism ciudat sau, pur și simplu, din dorința de a-l amâna cât mai mult.
În dimineața asta mi-am dat seama că moartea lui Iliescu, deși benefică pentru sănătatea mea, mă va priva de una dintre plăcerile pe care le am. Așa că, după o rapidă chibzuință, am decis să fumez în continuare, doar că într-un mod care să aibă legătură cu faptul că Iliescu nu mai e printre noi.
Nu mai trag în piept.
Șerban Alexandrescu notează ecourile care se aud încă, în 2025:
Liviu David completează cu tabloul cu o ilustrație:
Tot cu o poză contribuie și Oana D. Botezatu la doliul național:
Mihai Popescu crede că tocmai acest mozaic de opinii contradictorii și stări emoționale bulversante definește cel mai bine democrația:
Partea cea mai frumoasă a unei democrații e fix pluralismul de opinii și asta ai și aici, fie c-a vrut-o sau nu Iliescu. De exemplu, în UK, Margaret Thatcher a avut înmormântare cu onoruri militare și o procesiune demnă de casa regală. Simultan, sute de oameni s-au adunat în orașele industriale pline de vieți distruse de măsurile ei economice să bea, să danseze și să-i serbeze m0artea arzându-i efigia. Apoi au militat să facă piesa "The witch is dead" din Vrăjitorul din Oz numărul 1 pe Spotify. Cea mai pură formă de democrație e să ai ceva pentru toată lumea.
Multe articole de presă au fost pregătite din timp pentru momentul acesta. Poate că și unele din postările online. Dar așa cum se întâmplă de obicei, reacția colectivă reală la moartea lui Ion Iliescu, dincolo de nostalgie sau furie, de date care ne ajută să nu uităm de care parte a istoriei putem să îl așezăm pe fostul președinte al României, rămâne confuză, nepremeditată.
