Frică și fascinație, prietenie, colaborare. Relația cu AI-ul este în continuă construcție emoțională, iar Maria Năstase este interesată să o observe și să o documenteze. Maria este artistă multimedia, antropologă vizuală și cercetătoare în științele sociale, cu o practică artistică ce aduce împreună joaca, memoria și tehnologia.
În proiectul NE/RE-VĂZUT: Muscel - un traseu cultural care reactivează orașul Câmpulung prin lucrări de realitate augmentată și instalații artistice în spațiul public - Maria semnează lucrarea video „Playground@Câmpulung Muscel”. Lucrarea pornește de la un atelier de joacă organizat împreună cu localnicii, în care jucăriile vechi și poveștile personale se împletesc cu inteligența artificială pentru a genera o arhivă afectivă și vizuală a orașului. Lucrarea poate fi văzută la Convivial, în Câmpulung, până în toamnă.
În rândurile următoare, Maria vorbește despre cum a început să colecționeze jucării, ce înseamnă pentru ea un Playdate, cum folosește AI-ul în artă - dar și despre rolul pe care îl pot avea joaca, interacțiunea și obiectele banale în înțelegerea orașului ca spațiu viu.
Despre jucării, AI, joacă și un oraș care devine parte din proces
M-a preocupat mereu felul în care se construiește și se distribuie orice formă de cunoaștere, cine și în ce cadru o produce și care sunt modalitățile prin care ea devine accesibilă sau măcar interesant de parcurs în afara mediilor academice și artistice. În timp m-am dus către școli și proiecte unde am avut spațiu să învăț și să combin diferite metode de cercetare cu tehnologii și medii vizuale de prezentare.
Așa am făcut fotografii digitale care pot fi explorate cu mouse-ul, se pot auzi sunete și frânturi de interviuri în funcție de luminozitatea și culoarea pixelilor, precum și un site pe care poți să vezi colecția mea de fotografii și albume de familie care protejează identitatea persoanelor din ele înlocuindu-le fața cu a ta, în speranța că te fac să te gândești la cum nu orice fotografie din trecutul cuiva face automat parte din memoria noastră colectivă. În ultimii trei ani am lucrat mai mult cu animarea de jucării în formă video, ca metodă de arhivare și prezentare în ceea ce consider a fi starea lor naturală: de joc.
Credit foto: Gabriela Cozma
Interesul pentru jucării
La început au fost jucăriile și după a venit joaca. Primele jucării le-am cumpărat pentru că mi se păreau ciudate, urâte și ieftine, un obiect bun de decorat camera. După le-am cumpărat mobilă mică și parteneri cu care să stea la masă. De acolo, de când am putut să le generez repede fundaluri, le-am inclus în glume și scene scurte pentru prietenii din social media, în timp ce prietenii se jucau cu ele irl când veneau în vizită la mine acasă. Așa am început să organizez Playdates ca un format hibrid de joacă, expoziție de colecție de jucării și videourile făcute de mine.
Când a apărut AI-ul în practica ta
AI-ul m-a interesat așa cum m-a interesat orice altă tehnică de manipulare a imaginii sau metodă de cercetare și m-a și speriat când am început să înțeleg care sunt implicațiile ecologice și de securitate cu care ne confruntăm. Îl folosesc în continuare pentru generare de imagini și încerc să refolosesc și să reconvertesc din imaginile pe care le-am folosit deja, în încercarea de a îl folosi cât mai puțin.
Am folosit AI ca să „vindec” bibelouri sparte, să creez și să animez personaje noi prin contopirea unora existente. Dacă acum câțiva ani mă gândeam la AI și ca la un partener de joacă, acum că platformele de generare de imagini sunt mai ușor de controlat și produc rezultate realiste, parcă mă atrage mai puțin. Mă interesează să urmăresc relația de fascinație și frică pe care o avem față de orice formă de AI, în special felul în care antropomorfizăm și personificăm tehnologia.
Playground @ Câmpulung Muscel
De data asta Playdate a fost gândit și ca o etapă de cercetare, nu numai un spațiu de dialog și joacă. Participanții au adus jucării, le-am combinat cu ale mele și am gândit împreună cadre în care aceste forme digitale să existe.
Pe parcursul celor 3 zile au venit copii cu care am avut ocazia să descopăr unde și cu ce se joacă, persoane care creează obiecte/jucării și care mi-au acordat timp să le înregistrez poveștile și după atelier. Pentru că jucăriile mele sunt în mare parte vechi, părinții le recunosc și le povestesc copiilor cum se jucau ei, ca și la alte Playdates. În timp ce adulții au mici intervenții în aranjamentele de jucării, copiii chiar reconfigurează întreaga cameră, mută și aruncă jucării peste tot, iar adolescenții mi se par cei mai interesați de tehnologie, de camera mea foto, de programele pe care le folosesc. Și ei îmi arată ce imagini au generat, povestim despre AI etc.
Ce ți-ai dorit să rămână din această joacă colectivă
Am legat instanțe din sesiunea de joacă cu interviurile cu persoane care fac sau colecționează jucării sau obiecte de artă și cu propria explorare a orașului, magazinelor și vitrinelor. E o înșiruire de fragmente aduse împreună de vocea mea. E o lucrare într-o formă pe care nu am folosit-o până acum, care combină o estetică de documentar clasic, eseu poetic și videoclip muzical. E mereu foarte important pentru mine să mă asigur că oamenii care mi-au acordat timpul și imaginea lor se simt reprezentați, nu devin niște personaje pe care eu le folosesc în montaj oricum vreau. Asta mă stresează cel mai mult când editez și video-ul trebuie să aibă o anumită durată; nefiind constrânsă de nimic în proiectul ăsta, am putut să le las mult spațiu.
În același timp, pentru că am lucrat cu obiecte, am putut să proiectez asupra lor ce povești am vrut și să le manipulez cum am avut nevoie. De exemplu, am transformat frustrarea că majoritatea persoanelor nu m-au lăsat să filmez în interiorul magazinelor sau nu au vrut să îmi povestească despre jucării într-un moment muzical în care jucăriile ies din vitrine și sunt furate cu AI - Haț, ți-am furat jucăria - pe muzică de Alex Bălă. O joacă la limita eticii pe care nu aș fi putut să o fac cu un alt subiect și într-un alt context de documentare. Vreau să cred că prin Playground:Câmpulung Muscel poți să vezi joaca nu ca un act izolat, ci ca parte integrată în orice formă de socializare, explorare și creație.
Ce te inspiră
De când am pus numele de colecție pe lucrurile pe care le-am strâns am devenit mai atentă la colecțiile din jurul meu, fie că ele sunt într-un muzeu sau rămân în camera cuiva. Mi-ar plăcea să documentez istoriile unor adunături de obiecte, cum ne construim o identitate prin posesia lor și varietatea de contexte culturale și economice în care le găsim.
