Bălă e aliasul sub care muzicianul Alex Bălă explorează lumi sonore la granița dintre intimitate, joacă și tehnologie. Cunoscut pentru proiectele sale queer și experimentale (#FLUID, deathbycoconut), colaborările cu Fierbințeanu, dar și pentru compoziții realizate pentru teatru, film sau instalații, Alex e un arhitect sonor al prezentului urban.
În NE/RE-VĂZUT: Muscel, un proiect al Asociației Narative, semnează muzica și sound designul pentru două dintre cele mai expresive lucrări în realitate augmentată: Țară, dar la bloc - o reconstituire lucidă și emoționantă a vieții cotidiene din comunism, și Tarta musceleană - un portret poetic al orașului Câmpulung, construit din amintiri, obiecte, sunete și text. Tot el semnează și momentul muzical „Haț, ți-am furat jucăria” din Playground, lucrarea video realizată de Maria Năstase, în care jucăriile prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale.
Lucrările pot fi descoperite la Convivial, în Câmpulung, până în toamnă, iar din 29 august, o parte dintre ele - alături de instalații noi precum Fantomatic de Sergiu Negulici - vor putea fi explorate și la Muzeul Automobilului Românesc.
Cum se construiește un oraș în sunet
Mă atrage orice proiect unde simt că am spațiu să explorez și să găsesc moduri noi de a mă întâlni și conecta afectiv la subiect, oameni și poveștile lor, mai ales în absența unei experiențe directe, cum a fost cazul la NE/RE-VĂZUT: Muscel. Legat de prima fază a procesului de lucru, cred că asta îmi permite să fiu impulsiv cu unele decizii din care se alcătuiește limbajul muzical care stă la baza compoziției, ceea ce e mereu fun. Și tot ce pot să sper e că alegerile pe care le fac se amestecă organic și convingător cu celelalte „straturi” ale lucrării.
Credit foto: Andrei Musat
Ce ai știut despre Câmpulung înainte de acest proiect
Cred că a compune pentru/despre un loc pe care nu-l cunoști direct - am ajuns prima dată la Câmpulung cu ocazia concertului pe care l-am avut acolo pe 8 august - se leagă de ce am descris mai devreme: e un mod de lucru intuitiv și explorator despre care am încredere că mă duce mai mereu în direcții interesante.
În cazul de față, pentru că am compus spațiul sonor pentru lucrări până să ajung fizic în oraș, busola mea afectivă a fost pe de o parte o dramaturgie playful în care cineva care s-a îndrăgostit de Câmpulung și s-a mutat acolo te îmbie să-l vezi prin ochii lui, ca în cazul lucrării „Tarta musceleană”, și pe de altă parte o serie de povești de viață ale unor oameni din localitate, ca în cazul lucrării „Țară, dar la bloc”. Asta pe lângă discuțiile cu colegii din echipa proiectului și alte aspecte mai pragmatice. Și a fost cu atât mai interesant să descopăr în sfârșit orașul și oamenii care îl populează pornind de la aceste fire emoționale invizibile.
Muzica & noile tehnologii
Cred că practica mea e aproape inseparabilă de tehnologia pe care o folosesc și decurge din relația construită de-a lungul anilor cu uneltele mele (softuri, laptop, instrumente cu clape, nimic ieșit din comun). Pe cât de vast, chestionabil, înspăimântător, omniprezent etc etc e subiectul tehnologiei în general, mai ales în contextul socio-politic al anului 2025, pe atât de decisivă și imens de interesantă mi se pare relația ei cu producția artistică în sensul contemporan.
Pentru mine e în primul rând un mod de a accesa potențialuri sonore noi și, prin ele, niște teritorii afective pe care nu mi le-aș putea imagina altfel, adică ceva uimitor și inepuizabil. Cred că asta caut (sau proiectez, bineînțeles) și în practica artiștilor din alte domenii și a fost și cazul celor cu care am colaborat în cadrul NE/RE-VĂZUT: Muscel: mereu găsesc chestii care mă intrigă și care sunt aplicabile la propria mea relație cu uneltele de genul, mai ales când îmi inspiră sinceritatea și curiozitatea pe care mi le doresc și mie, dincolo de mediu sau rezultat.
Cum te adaptezi ca muzician când trebuie să dai atmosferă unor lumi atât de diferite?
Cred că de obicei încep prin a căuta niște puncte de intersecție cu propriile curiozități muzicale din perioada respectivă: zone pe care mi-aș dori să le explorez, metode de lucru etc. Asta mă ajută să schițez acel vocabular muzical despre care vorbeam mai devreme, un fel de tool box care stă apoi la baza compoziției. În cazul NE/RE-VĂZUT, cerințele specifice fiecărei lucrări s-au suprapus în mod fericit peste direcțiile care mă intrigă zilele astea: spații sonore imersive și în constantă schimbare și evoluție, cu o anumită încărcătură emoțională și alcătuite din instrumente și sunete hibride - ceva care să amestece în mod exciting familiarul cu straniul, organicul cu sinteticul.
Când nu lucrezi la un proiect, ce fel de sunete îți plac?
Cred că mă întâlnesc cu lumea și sunetele ei de tot felul cu mintea destul de deschisă, sau cel puțin așa îmi place să cred, deși îmi prinde bine și să stau din când în când în liniște (atât cât mai există ea cu adevărat pentru orice locuitor urban). Dacă ne referim la muzică, cred că am devenit în timp destul de leneș la capitolul descoperirii de sunete și artiști noi, ca orice millennial care s-a cam blocat la un moment dat pe trupele care îi plăceau la 20 și un pic de ani, dar asta și pentru că sunt un răsfățat al sorții, într-o bulă de oameni (prieteni, muzicieni, DJ etc) mai harnici decât mine care îmi împărtășesc constant tot felul de lucruri spectaculoase.
Cum ar suna o lucrare despre orașul tău natal
Orașul meu natal e Craiova, deci la scară micro ar fi ceva extrem de dens și încărcat afectiv, cu poveștile și oamenii care mi-au marcat primii 18 ani de viață, iar la scară macro ceva care să împace suprastimularea și contradicțiile care definesc orașul ăsta pentru mine. Probabil un bombardament senzorial, ceva distopic și fun și caraghios și entuziasmant și iritant, oltenesc în toată complexitatea stereotipică a termenului.
Cum e să fii muzician în 2025?
A fi muzician independent în România anului 2025 amestecă partea de tehnologie, deadline-uri și colaborări la care te referi cu ingrediente ca imprevizibilitate cronică și un precariat care se adâncește invers proporțional cu costul vieții, adică ecosistemul e definit de lipsa aproape desăvârșită de perspectivă sau soluții de la nivel instituțional. Așa că partea romantică e esențială ca să nu ajungi să îți iei câmpii, așa cum din păcate se mai tot întâmplă. Din fericire, la acest capitol stau bine, am privilegiul să colaborez cu ceea ce eu aș considera că sunt unii dintre cei mai interesanți și inspiring artiști de la noi: de la colegii mei din deathbycoconut și #FLUID, cele două proiecte muzicale din care fac parte, până la alți colaboratori muzicali, ca soții Fierbințeanu sau Liar, și de la regizorii și actorii cu care lucrez în zona de teatru independent, precum Centrul de teatru educațional Replika, până la artiști din tot felul de alte domenii cu care abia aștept să colaborez în viitorul apropiat, de exemplu Larisa Crunțeanu.
