A început să alerge în urmă cu 12 ani, și alergatul a devenit parte din rutina sa de viață. Spune că este un om mai bun, mai eficient și mai organizat când aleargă, dar a fost nevoit să se oprească din cauza unei accidentări serioase și a unei recuperări nereușite.
Anul acesta a decis că este momentul să se reîntoarcă la alergat și a început să se antreneze pentru o cursă importantă. Pe 10 decembrie 2025, Mihai Tudorică, consultant în strategie și business, își donează ziua de naștere pentru a strânge fonduri pentru Fundația Motivation. Va alerga 44 de kilometri, chiar de ziua lui, când împlinește 44 de ani, cu scopul de a strânge 44.000 de euro pentru a susține programe dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilități.
„Sunt sensibil la problemele persoanelor cu dizabilități și infrastructura lipsă din România europeană a mileniului 3. Eu locuiesc în Năvodari. Dacă ies din lift am 8 trepte până la ieșirea din scară, fără rampă. Dacă vreau să merg în Constanța, transportul public nu este adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități”, spune Mihai.
Sumele strânse în campania The real Motivation run vor fi direcționate către proiecte precum furnizarea de scaune rulante personalizate, tabere de recuperare și programe de consiliere pentru persoane cu diverse afecțiuni invalidante.
Vorbim în continuare cu Mihai despre motivație și despre cât de importantă este pentru el implicarea în comunitate.
Despre tine
Vin de peste tot, de pretutindeni. Informatică în liceu, administrația afacerilor în comerț și turism mai apoi, dar am învățat mai mult, mai multe, din experiența de voluntar AIESEC decât din școală. N-am fost elev sau student model. În facultate ni se preda management după manuale din ’70. Practic, învățam să scriem repede după dictare.
Primul job a fost la TV Neptun, televiziunea lui Mazăre. Am dat un interviu ca vicepreședinte AIESEC Constanța, directorul de programe a văzut interviul, a trimis reporteri să mă caute și mi-a oferit jobul. Reporter de social, cultural, evenimente. În două luni aveam propria emisiune, „Față în față”. Am filmat bisericile din creta de la Murfatlari, am însoțit arheologi prin Dobrogea, am făcut emisiuni despre fanii muzicii rock, despre lupii de mare din al Doilea Război Mondial.
Apoi am venit cu ideea „Teleleu prin România” – emisiune de turism. Am găsit sponsor, am început să filmăm. Zece ediții mai târziu m-am certat cu Sandu Mazăre și m-a dat afară.
A urmat World Vision România – marketing și fundraising. Am coordonat una dintre primele campanii 2% din țară. Am fost acting marketing manager la nivel național la 24-25 de ani. Acolo l-am întâlnit pe Fredrik, un suedez care m-a învățat să gândesc planificat, calm, flexibil.
Apoi am avut propria firmă de recrutare pentru oil & gas în Norvegia. Interesant, dar nu ce-mi doream. Eram nefericit, fumam mult, aveam 110 kg. Am decis să plec în voluntariat într-un program DRH – sclavie modernă, am aflat mai târziu. Acolo am cunoscut-o pe Diana, viitoarea mea fostă soție și cel mai bun prieten.
Ne-am mutat în Portugalia, apoi în Mozambic. Spre Africa am plecat cu ideea că merg să-i salvez pe alții și în 30 de minute de la aterizare m-am întrebat „pe mine cine mă salvează?”. Am făcut consultanță de management în portugheză, am analizat firme de transporturi, am făcut training, documentație, am coordonat o operațiune de deminare. Unde lucram era fostă zonă de război civil.
In Africa a fost prima mea experiență de consultant pe bune, pe proiecte foarte complexe. Dar, mai mult decât atât, mi-a desăvârșit multiculturalitatea. Deja lucrasem în medii internaționale, însă în Africa totul a fost la un alt nivel. Pentru că lucrurile sunt mai dificile acolo, viața este mai grea, dar și mai frumoasă, aș zice; relațiile interumane sunt diferite.
În 2013 m-am întors în Norvegia – acolo am început să alerg. Apoi divorțul, întoarcerea în România, protestele OUG 13, grupul Rezistența. Practic, Rezistența TV, care inițial fusese dezvoltat de un alt grup de activism, mai mic, și avea numele Piața Victoriei, a fost un precursor al podcasturilor politice de acum. Noi, o echipă întreagă, lucram pentru a realiza interviuri săptămânale și lucram destul de profi, aș zice. Aveam jurnaliști care ne ajutau cu temele și researchul, astfel încât să nu ratăm subiecte, aveam oameni de TV care ne ajutau să facem decorul, lumini, sunet – era o întreagă echipă de producție. Eu mă ocupam, împreună cu alți colegi, de aducerea invitaților; așa am reușit să aduc la emisiune oameni de genul Laurei Codruța Kövesi, la momentul acela procuror-șef DNA. Ca o paranteză, primul interviu din seria RezistențaTV a fost cu Nicușor Dan, parlamentar, președintele USR la vremea aceea.
Apoi, din 2018, am trăit doi ani pe drumuri și am pus umărul la înființarea ultimului val de fundații comunitare din țară.
2020 a venit cu pandemia, pentru mine cu Ileana mea, fetița mea. Între timp am lucrat consultant responsabil cu dezvoltarea și implementarea strategiei de intrare pe piața din România pentru o firmă din Dubai și acum pentru un partener din Franța, construind în paralel brandul meu personal – The Real Consultant.
Cum ai început să alergi
Am început să alerg pentru că nu reușeam să mă integrez în Norvegia. Norvegienii au o relație aproape sacră cu sportul și natura. De la 2 km în martie 2013 am ajuns la primul 10 km în noiembrie, la o cursă din Suedia, împreună cu cel mai bun prieten al meu norvegian, Glenn. Cu Glenn am învățat să alerg.
Un alt element important a fost Thor – câinele adus din Mozambic. Un rescue dog cu energie cât zece câini. Trebuia să ies zilnic cu el, să alergăm 5-10 km, indiferent de vreme. Apoi Glenn m-a „păcălit” și m-a înscris la un maraton de trail. Așa am devenit alergător.
În 2016 aveam 81 kg și făceam nouă antrenamente pe săptămână.
Ce s-a întâmplat și te-a forțat să te oprești
Am căzut într-o alergare în pădure, la Sinaia, în pandemie. Mi-am spart meniscul. M-am operat în decembrie 2020, de ziua mea, ironic, și nu m-am recuperat cum trebuie. Între timp apăruse și Ileana.
În afară de operație, au apărut o serie de probleme personale ce m-au scos din rutină. Viața mea a fost dată peste cap, și nu mă refer la apariția Ilenei – au fost alte aspecte care au făcut ca rutina mea să nu mai fie posibilă.
Alergatul este pentru mine ce e meditația pentru alții. E momentul meu, e liniște și idei bune. Cred că multă vreme nu am vrut să mă întorc la alergat pentru că mă pedepseam. M-am considerat multă vreme vinovat pentru ce se întâmplase în viața mea recentă și nu am reușit să ies din starea asta.
Ai renunțat de mai multe ori să revii la alergat. Ce s-a schimbat și te face să revii
Nu-mi mai permit să nu alerg. Sunt un om mai bun, mai eficient, mai organizat când alerg.
Deși motivul oficial este The Real Motivation Run, motivul adevărat este acela că mi-am promis mie că voi fi alături de fetița mea cât mai mult timp posibil, în condiții cât mai bune. Și atunci trebuie să am grijă de mine.
The Real Motivation Run este o invenție. Peer pressure, public pressure, ca să mă asigur că nu pot să renunț.
Când am luat această decizie, în iulie, am anunțat pe Facebook că voi alerga 44 km de ziua mea și apoi am zis: hai să fac și ceva pentru alții. Și așa am ajuns la Fundația Motivation, așa am ajuns la acest concept.
În același timp, noi, societatea românească în 2025, suntem într-un moment critic. Nu voi intra în dezbateri politice, însă nu contează pe cine întrebi – toți vor fi de acord: situația este îngrijorătoare.
Iar eu cred că nu putem ieși din această mlaștină decât dacă ne implicăm. Eu, tu, cititorii – fiecare dintre noi trebuie să ne implicăm în îmbunătățirea comunității. Spiritul comunitar este ceva ce lipsește în România, comparat cu țările prin care am trecut. Putem vorbi zile întregi despre comunitate în Portugalia, de exemplu. Simbolurile comunitare, spiritul comunitar, apartenența… acolo există. Sau în Norvegia – acolo îmbracă alte forme. Sau chiar și în Africa.
Noi nu prea îl avem. Dezrădăcinarea populației de pe vremea comunismului a făcut ca în acest moment să nu prea avem acest simț. Iar comunitatea este podul către lume. Așa percepem noi lumea, după cum este comunitatea în care trăim!
Două idei ale mele, ce au fost constante în anii de adult, au fost: sport și comunitate! Iată, acum le pun în practică și folosesc campania The Real Motivation Run pentru a aduce pe agendă atât importanța sportului, cât și implicarea în comunitate!
De ce ai ales să alergi pentru Fundația Motivation
Am mai alergat pentru ei. Îi știu. Știu că sunt serioși, că banii strânși au impact. Sunt sensibil la problemele persoanelor cu dizabilități și infrastructura lipsă din România europeană a mileniului 3.
Eu locuiesc în Năvodari, Constanța. Într-un bloc cu lift. Dar dacă ies din lift am 8 trepte până la ieșirea din scară, fără rampă. Dacă vreau să merg în Constanța, transportul public nu este adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Ce te motivează acum cel mai mult
Ileana. Apoi ideea de a redeveni eu. Ideea de a redeveni Mihai, nu doar „tatăl Ilenei”. Am reînceput să fac lucruri și pentru mine – gătitul, alergarea. Avem rutină împreună în bucătărie: ea curăță usturoi, stoarce lămâi, se spală pe mâini și se șterge pe șorțul meu – „prosopul, tata!”.
Pentru binele ei și al meu, eu trebui să fiu și Mihai, nu doar tatăl ei.
Iar eu pot redeveni eu făcând din nou ceva ce mă definește! Și această campanie cred că mă definește. Are un aer de nebunie, are un aer de imprevizibil, are un aer de determinare. Din momentul în care am anunțat că alerg 44 de km de ziua mea, până când am hotărât campania, au trecut aproximativ două săptămâni.
Și nu în ultimul rând – presiunea pe care am conjurat-o singur, on purpose.
Ce te sperie cel mai tare: 44 km / 44.000 euro sau forma fizică în care trebuie să ajungi
Ambele. Chiar zilele trecute am ieșit la alergat și nu am reușit să duc la sfârșit planul. Trebuia să alerg 25 și am reușit doar 14. Cu dureri mari. Inima pompează, plămânii trag bine, picioarele au zis pas.
Așa că acești 44 sunt periculoși. Pentru că sunt competitiv și voi vrea nu doar să alerg, ci să fie repede. Și asta nu se poate. Oricât aș vrea, corpul meu nu este făcut să alerge repede. Sunt masiv, am oase grele. Nu am constituție de anduranță.
Și această competitivitate îmi va crea probleme, căci mă voi arunca în alergare. Am discuții repetate cu mine și încerc să fac un plan al cursei, astfel încât să nu mă omor în prima jumătate.
Obiectivul de 44.000 euro e și el ambițios, dar nu un eșec dacă nu reușim. Am ieșit mult din zona de confort și fac tot posibilul să îl ating, dar nu voi considera un eșec. Eșec va fi doar dacă la sfârșitul campaniei eu voi crede că nu am făcut tot ce ține de mine să reușesc.
Mă sperie și ce e după. E mai greu să menții decât să ajungi acolo. Sper doar să fi învățat ceva din experiențele trecute.
Cum arată acum relația ta cu disciplina și cu propriul corp
Am plecat în iulie de la 500 m alergați și 107 kg. În octombrie sunt la 92 kg și 20 km în zilele bune. Fac alergări lungi, de intensitate și intervale, lucrez mobilitatea articulațiilor, am grijă la alimentație, deficit caloric cu proteine, fibre, grăsimi, carbo. Am reintrodus 36 de ore de fasting pe săptămână. Mă simt mult mai bine. Am renunțat la alcool aproape de tot. Am intrat într-o zonă de rutină care mă ajută și după care am tânjit.
Campania „The real Motivation run”
Campania a apărut. Din neant. Instant ca nessu. Titlul a venit în momentul în care m-am uitat la fundație – era doar normal, The real MOtivation run. Dacă te uiți la brandul folosit de mine in consultanță, the real consultant, o să vezi că nu e așa de creativ. Atât s-a putut.
„44 for 44”. Dacă îl zici în engleză, sună nerdy. Inițial am vrut să îl scriu „44 4 44”, dar am zis că e prea mult.
Campania este un animal viu, ce crește. Sunt două direcții: prima este dată de comunicarea mea publică și a doua de folosirea rețelei mele de contacte pentru a aduce sprijin către fundație. Și este o campanie ce crește pe măsură ce trece timpul.
Avem câteva mii de lei de la persoane fizice și zero firme acum. ideea e să găsim 44 de firme care donează câte 1.000 euro. În paralel – Facebook, LinkedIn, mailuri, media.
Mesajul
„Adoptă un kilometru!” este pentru firme. Vrem să găsim 44 de firme care să doneze fiecare câte 1.000 de euro. Să adopte un kilometru, să își pună logoul pe unul dintre kilometrii pe care eu îi voi alerga!
Mesajele subliminale pe care vreau să le transmită campania sunt legate de faptul că trebuie să ne implicăm în comunitate, trebuie să facem sport (la fel cum trebuie să citim, să ne păstrăm informați etc.) și unul extrem de important este că lucrurile bune se întâmplă în afara zonei de confort!
Instrumentele de fundraising
Persoane fizice – prin Galantom, direct în conturile fundației.
Acesta este linkul.
Pentru firme – contract de sponsorizare direct în contul fundației.
Am avut și ceva încercări de a găsi parteneri logistici. Pentru că un program de antrenament de genul acesta, în care pleci de la 107 kg și 500 m, și trebuie să ajungi în câteva luni la 44 km, implică niște costuri: încălțări, schimburi de încălțări, alimentație specială – și nu mă refer la mâncarea mea, ci la alimentația din antrenamente (geluri, proteine etc.) și din cursă. Planul de alimentare din cursă trebuie testat inițial.
Toate acestea costă. Momentan nu am găsit deschidere nicăieri, asta e – mergem înainte.
Cum e să fii acum și cel care cere și cel care aleargă pentru cauză
Este interesant. Într-un fel bine, că nu am cu cine mă certa; într-un fel rău, căci nu am cu cine mă sfătui. Însă sunt câțiva oameni în apropierea mea cu care mai vorbesc – un fel de consilieri.
Fiind o campanie inventată de mine, îmi oferă libertate. Dacă în timp ce alerg îmi vine o idee, nu mă oprește nimeni să o și pun în practică. Sau măcar să încerc. The sky is the limit!
Despre viața persoanelor cu dizabilități în România
Nu pot să-mi imaginez cum e să ai dizabilități în România. Mă apucă disperarea. Eu sunt dependent de mișcare. Dacă te uiți la CV-ul meu profesional, vezi că mă mișc. Din toate punctele de vedere. Vreau să contribui. Vreau să ajut.
Cum îți imaginezi clipa în care treci linia de finish pe 10 decembrie 2025
În gând va fi mereu fetița mea, Ana Ileana. Ea nu va putea fi lângă mine, dar în gând este mereu. Vor fi acolo cei din fundație, câțiva prieteni. Vom încerca să facem un mini-eveniment, să postăm live informații, update-uri din alergare.
Mi-am imaginat clipa în diverse moduri– ori triumfător, ori târâș către 44 și leșin după. Vom vedea! Să îmi țineți pumnii!
