Chimie, procese tehnice, design, artă, comunitate. Legăturile dintre aceste zone par improbabile. Dar aceste conexiuni există și pot fi înțelese mai bine în cadrul expoziției „Legături Chimice”, care aduce în fața publicului procesele invizibile din domenii tehnice și rolul pe care îl au în ecosisteme diferite, de la agricultură la tehnologie.
Echipa FABER a mers în peste 20 de fabrici și situri industriale din România, timp de 5 luni, iar interviurile, documentațiile vizuale și mostrele materiale colectate fac parte integrantă din expoziție. „Legături Chimice” poate fi vizitată până pe 16 noiembrie, la Timișoara, și face parte din programul Design Signals, aflat la a treia ediție. Este un spațiu care aduce împreună designeri, cercetători, fabrici, experți, jurnaliști, companii și instituții.
Misiunea Misiunea acestui proiect este de a construi punți între lumea industriei și cea a designului contemporan, spune Oana Simionescu, Director Faber.
"Industria chimică a fost destul de dificil de abordat, căci designul nu este în mod clar și evident parte din ea. Cu toate astea, l-am găsit peste tot, în moduri neașteptate uneori. Probabil ce am căutat cel mai mult a fost să identificăm materiale și procese care să fie suficient de tangibile pentru a avea posibilitatea de a le explora în alt fel de laboratoare decât cele chimice", povestește Oana.
Arhitect și manager, Oana Simionescu s-a implicat în ultimii 15 ani într-o serie de proiecte și instituții importante în plan local și național: este co-fondator și director FABER începând cu 2022, coordonator al Anualei și apoi Bienalei timișorene de arhitectură, a făcut parte din echipele proiectelor undelocuiesc.eu, Upgrade My City, Triplex Confinium.
Vorbim cu Oana Simionescu în continuare despre legăturile necesare între artă, design și comunitate, răbdarea de a înțelege ecosistemele din care facem parte și planurile Faber din această perioadă.
Etape importante în parcursul tău
Sunt de formare architect, am terminat facultatea aici, în Timișoara, iar mintea mea este puternic influențată de această formare. Ce apreciez la meseria mea este faptul că m-a antrenat foarte puternic în a lucra cu complexitatea: m-a învățat să pun întrebări relevante, să suprapun multe straturi de cunoaștere și înțelegere diferită și să coordonez procese ce sintetizează bine această complexitate în produse atente la contextul (cultural, spațial, vizual, etc) în care apar.
Un moment definitoriu în cariera mea a fost anul petrecut la Copenhaga, în biroul (mic pe atunci) lui Bjarke Ingels (BIG), unde am învățat despre potențialul infinit al al proceselor creative din spatele arhitecturii, dar și despre un mod foarte particular - optimist, creativ și pragmatic, de a te raporta la arhitectură. Această infuzie de optimism și creativitate m-a alimentat mulți ani după ce m-am întors din Copenhaga și m-a ghidat în modul în care am pus întrebare după întrebare până am ajuns unde sunt azi.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra meseriei
Astăzi nu mai sunt un arhitect în sensul convențional al meseriei, ci un arhitect care operează cu procese și nu cu spații.
Mi-am dorit foarte mult să mă întorc în țară, dar odată ce m-am întors mi-am dat destul de repede seama că în acest context socio-economic este foarte dificil să creezi arhitectură la nivelul pe care mi-l doream. Așa am început să lucrez la cauzele acestei situații, împreună cu mulți colegi arhitecți, sociologi, perisagiști, ITști, pe parcursul anilor - coordonând anuala și apoi bienala de arhitectură, inițiind proiecte precum undelocuiesc.eu, FOR sau FABER, sau implicându-mă în activitatea Ordinului Arhitecților din România sau în Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.
În toate aceste proiecte m-a interesat să explorez care este potențialul și impactul proceselor colaborative structurate în jurul spațiilor - ca motoare centrale ale creativității. Mai precis: cum este posibil, cum arată, cum funcționează și care este potențialul complet al unui ecosistem țesut în jurul unui spațiu, cu multă atenție la context.
Rolul tău
La început am fost destul de absorbită de creativitatea implicită creeri unei clădiri și de potențialul neînțeles al arhitecturii. În timp, m-am detașat de această perspectivă, și mă bucur mult să înțeleg cu adevărat ca mică parte a unui ecosistem, și să am privilegiul de a fi parte din conceperea, construcția și viața unei clădiri care este foarte specială pentru mine - FABER.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Povestea ta la FABER
Pentru mine, povestea a început la finalul lui 2016, când Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii. Eram la sediul OAR Timiș, lucrând la Beta împreună cu colegii mei, când am aflat vestea. Pentru un operator cultural din Timișoara, acel moment a fost unul de mare bucurie și în același timp de panică. Panică pentru că, în percepția mea, eram foarte departe ca și oraș, de unde trebuia să ajungem cu ajutorul acestui titlu.
Acest mix de panică și speranță ne-au dat energia creativă necesară pentru a iniția proiectul FABER, care a început cu formarea unui grup de arhitecți împreună cu care mi-am dorit foarte mult să inițiem un loc al colaborării, unde dincolo de arhitectură și design, să dezvoltăm proiecte culturale, educaționale, de prototipare și producție, etc. Ne doream să dezvoltăm un hub creativ.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Ne-am dat repede seama că nu avem capacitatea să facem asta singuri și i-am invitat în proces pe Val și Cristina Mureșan - oameni cu care colaborasem în cadrul Beta și care m-am impresionat puternic prin dedicația lor pentru Timișoara, prin proiectele la care lucrau sau pe care le-au inițiat (Timotion, Fundația Comunitară, etc.), dar și prin calitatea lor umană. Căutând casa potrivită pentru ce avea să devină FABER, ne-am intersectat cu echipa ambasada care își căuta o nouă locație. Apoi în grup a intrat și Adrian Erimescu, în 2020, cu puțin timp înainte să deschidem.
Ce spun mereu, este că fără presiunea capitalei, nu știu dacă am fi unde suntem astăzi - căci dincolo de faptul că a fost un deadline serios, a sădit în noi un tip de motivație care ne-a ajutat să trecem peste toate momentele dificile - fie că a fost vorba despre bani, decontaminare, sau dificultatea unui grup mare de a se alinia în jurul unor valori și obiective.
Planurile, obiective
Ne aflăm într-un punct destul de critic azi, la 5 ani după ce am deschis spațiul spre comunitate - căci tot țesutul industrial din jurul nostru este în reconfigurare. Acest fapt, așteptat de altfel, ne forțează să continuăm să creăm strategii de viitor ce implică arhitectura, într-un context operațional delicat - căci echilibrul pe care reușim să îl avem între a susține comunitatea locală, a ne dezvolta propriul program cultural și a fi sustenabili, este unul fragil.
Deci ce avem în construcție, dincolo de programul Design Signals și activitatea noastră de găzduire, este următoarea etapă a lui FABER - cea în care vom fi parte dintr-un nou cartier al Timișoarei.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Obstacole
Cele mai important obstacol este cel financiar - căci este deosebit de dificil (și probabil din cauza asta atât de rar) să fii sustenabil cu un centrul cultural independent, cu atât mai mult să ai și buget de dezvoltare.
Apoi, cred că este cu adevărat dificil să construiești cu mulți oameni, și cu oameni atât de diferiți ca profesie și mod de a gândi. Probabil una dintre cele mai mari lecții pe care am învățat-o în acești ani, este că nu este suficient să fii inteligent și bun profesionist pentru a putea colabora cu generozitate cu alți oameni, ci este nevoie și de multe alte ingrediente pentru a avea cu adevărat disponibilitatea da a participa la o construcție comună. Este probabil și lecția pe care o apreciez cel mai mult, căci nu doar închide, ci și deschide noi posibilități și proiecte - care, par cel puțin, mult mai bine așezate.
Ce e cel mai important de știut despre FABER
Că este un loc construit cu multă generozitate, de niște oameni care cred cu adevărat în potențialul orașului lor, iar asta se simte când vii aici sau când colaborezi cu noi. Mi-aș dori mult, că această generozitate să inspire, și să reușim cumva, cât mai repede, să risipim ceața de neîncredere în care ne-a lăsat regimul comunist.
Expoziția Legături chimice
Legături Chimice este practic capitolul III din cadrul programului Design Signals — program inițiat în 2022 împreună cu Universitatea Politehnica din Timișoara pentru TM2023, sub numele Bright Cityscapes.
Design Signals a început de la întrebarea: ce este relevant să construiești astăzi, în Timișoara, ca produs cultural? Iar răspunsul nu avea cum să evite natura inginerească a acestui oraș. Am început atunci cu o cercetare amplă despre economia Timișoarei, sub coordonarea lui Norbert Petrovici, iar după ce am înțeles cum funcționează aceasta, împreună cu curatoarea programului, Martina Muzi, am început să construim încet punți între lumea pragmatică a industriei și cea creativă a designului contemporan. Până să ajungem la industria chimică, am trecut prin industria automotive și cea textilă, iar în anii următori ne vom imersa în industria agro-alimentară și cea a construcțiilor.
Legături Chimice, spre deosebire de primele capitole care aveau o perspectivă mai degrabă locală, se uită la industria chimică la nivel național. Am vizitat în acest proces peste 20 de fabrici din toată țara, încercând să înțelegeam, pentru a putea apoi prezenta, acest ecosistem complex.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Cum ați gândit expoziția
Este o expoziție complexă, construită din multe straturi, dintre care o parte invită publicul în mijlocul unei industrii secretoase (cum ar fi eseul fotografic al lui Alex Todirică, colecția de materiale și produse din industrie prezentate pe masa imaginată și construită de designera Alexandra Spiridon, infograficele realizate de designerii informaționali de la Kirsenstab în baza datelor pregătite de Norbert Petrovici, interviurile cu reprezentanți ai industriei sau eseurile vizuale realizate de Susanna Tomassini și narate de Christine Cizmaș ce au la bază trei cercetări jurnalistice realizate de Patricia Cîrtog și Marian Ignat de la nouă), și o altă parte explorează impactul sau potențialul unor materiale sau tehnologii ce provin din industrie.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Designera Benedetta Pompili explorează potențialul unor materiale reziduale din procesul de zincare a oțelului și al concentratului de cupru produs de Cuprumin, de a deveni glazuri pentru piese ceramice - pe care le face apoi parte din piese de mobilier susținute din elemente de piatră recuperate și prelucrate cu ajutorul CMC Baia Mare.
Gaia D’Arrigo explorează impactul sării asupra civilizației sub îndrumarea cercetătorului Marius Alexianu, și crează o instalație interactivă care prezintă sarea ca material strategic pentru evoluția și sănătatea noastră, în colaborare cu Salrom (mina de la Ocnele Mari) și Prizma (o companie care produce halogeneratoare)
Audrey Large lucrează cu poezia din spatele procesului de galvanizare - în care un metal se sacrifică pentru protecția celuilalt, și crează o piesă de mobilier zincată, al cărei echilibru este menținut cu ajutorul unor piese metalice imprimate 3D care nu este protejată.
Andreea Tron explorează împreună cu Promateris, universități din București și din Zurich, noi posibilități pentru bioplasticul compostabil - un material conceput pentru a dispărea, și provocat prin proiectul Andreei de a găsi noi utilizări în contextul unei lumi înecate cu plastic.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Misiunea noastră prin aceast program, și prin această expoziție este de a construi și apoi de a consolida puntea dintre lumea industriei și cea a designului contemporan. Prin acest program, dincolo de a prezenta publicului o serie de povești și experimente, perfecționăm designul unor procese colaborative care din păcate sunt foarte rare astăzi - procese în care explorăm aplicat, imaginativ și provocator cu scopul de a deschide noi perspective, atât pentru designeri, cât și pentru fabrici, cercetători sau studenți.
Speranța noastră este că prin exersarea constantă a acestor procese și prin presiunea prezentării lor publice în Timișoara, București și la nivel internațional, să contaminăm cu întrebări, energie și creativitate, să deschidem noi posibilități și contribuim, alături de mulți alții, la consolidarea poziției profesiilor creative în plan local și național.
Relația dintre design și industria chimică
Industria chimică a fost destul de dificil de abordat, căci designul nu este în mod clar și evident parte din ea. Cu toate astea, l-am găsit peste tot, în moduri neașteptate uneori. Probabil ce am căutat cel mai mult a fost să identificăm materiale și procese care să fie suficient de tangibile pentru a avea posibilitatea de a le explora în alt fel de laboratoare decât cele chimice.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Etapele procesului de lucru
Procesul începe cu un workshop în care ne reașezăm strategia pentru anul în curs, încercând să învățăm din edițiile anterioare. Apoi începem dialogul cu Norbert, pentru a seta și apoi calibra împreună direcția cercetării.
În timp ce Norbert lucrează cu date și ne relevă diverse aspecte despre industrie, începem să ne conectăm cu fabrici, să programăm vizite și interviuri și să intrăm tot mai profund în realitatea fiecărui sector industrial pe care îl studiem.
Pe măsură ce înțelegem tot mai mult această realitate putem vedea tot mai bine și potențialul designului în acest context, iar Martina începe procesul de selecție al designerilor, care se face atât în baza unui apel deschis, cât și direct atunci când căutăm un anume fel de practică.
De prin luna mai până în septembrie, toate aceste procese se întâmplă în paralel, și se sintetizează încet (sau uneori prea repede) în conținutul expoziției și apoi al cărții.
Este un proces dificil, dar foarte inspirațional pentru noi. Vedem mult mai mult potențial în ceea ce facem decât ceea ce reușim să prezentăm. Iar a ne recunoaște limitele (umane și financiare) este probabil cea mai dificilă parte a procesului.
Legături chimice, Faber. Credit foto: Alex Todirică
Cu ce ați vrea să rămână oamenii care văd această expoziție
Pe de-o parte, cu o mult mai bună înțelegere asupra industriei chimice, iar apoi cu o serie întreagă de întrebări despre complexitatea lumii în care trăim, despre cum procesăm informația, despre potențialul lucrurilor mici, din mâinile noastre, de a deveni cu totul altceva. Despre rolul fiecăruia dintre noi în ecosistemele din care facem parte. Și nu în ultimul rând, cu ceva mai multă înțelegere despre rolul și potențialul designului.
Descoperiri
Sunt foarte multe povești nespuse în spatele expoziției. Acestea se suprapun în pasiunea celor cu care am vorbit, în nostalgia unui sistem bine conectat din punct de vedere al lanțurilor de aprovizionare și producție, în dezamăgirea față de lipsa de capacitate a statului român de a susține prin politici publice o industrie strategică pentru toate celelalte industrii, în neputința de a-și atinge potențialul în lipsa susținerii, și pe alocuri în energia și optimismul unor actori care au reușit în ciuda tuturor dificultăților (cum sunt Promateris, IPEC, Sanex sau Chimcomplex)
Ne-ai inspirat mult acești oameni, iar poveștile lor sunt de auzit pe canalul nostru de youtube.
Sensibilități în a traduce limbajul tehnic
A fost foarte dificil să alegem ce prezentăm din tot cea am descoperit. Și apoi să ilustrăm toate conexiunile dintre fabricile, procesele, proiectele și oamenii selectați. Dar fiind vorba de o expoziție care are designul ca miez, a traduce tot acest conținut a fost genul acela de provocare pe care ne place să o primim.
Provocările pe care le întâmpină proiectele culturale în încercarea de a implica comunitatea
Faptul că sunt cumva facultative - entertainment. Nu avem cultura și reflexul de a le avea aproape în dezvoltarea noastră ca și oameni și ca și societate. Iar asta nu este ceva ce se poate schimba peste noapte, sau ușor. Este o condiție sistemică, ce se poate schimba radical doar sistemic (prin politici publice susținute în domeniul educațional și cultural), sau puțin și foarte încet la firul ierbii - prin munca creativilor și a operatorilor culturali.
În România, cred că singura noastră șansă este să ne susținem reciproc, cei care lucrăm în orice rol în cultură.
Relația dintre artă, cultură și comunitate în următorii ani
Cred că va fi o evoluție înceată și dificilă, într-o societate care are alte priorități și într-un context politic și economic tot mai tensionat.
Provocările cele mai mari ale societății în 2025
Supraevaluarea individualismului și mercantilizarea societății la scară largă. Mi se pare tot mai dificil să apreciezi ceva ca și valoros dacă nu are și o valoare financiară explicită.
Temeri
Pe de-o parte că uităm atât de multe lecții valoroase din acest secol, care ne-au ajutat să fim mai empatici și mai generoși unii cu alții. Pe de altă parte că nu mai avem răbdarea să înțelegem și să rezolvăm probleme complexe. Totul trebuie să se întâmple repede, în interesul meu și fără să mă incomodeze.
Cum îți cultivi optimismul
Prin muncă; în echipă. Cred puternic că a lucra cu perseverență și pasiune, la ceva ce simți că face bine și altora nu doar ție, este foarte important pentru a depăși sănătoasă milioanele de dificultăți cu care inevitabil ne întâlnim fiecare în drumul nostru.
Și ca să fiu onestă până la capăt, cred că un rol cel puțin la fel de important îl are stabilitatea și căldura din familie.
