Cine influențează azi decizia de cumpărare? Reclamele, influencerii sau algoritmii? În 2025, diferența dintre inspirație și achiziție se măsoară în milisecunde, iar inteligența artificială devine un vector major în formarea acestor decizii.
În România, unde comerțul digital evoluează accelerat, GenAI schimbă modul în care consumatorii descoperă brandurile, evaluează ofertele și identifică produsele care le corespund cel mai bine. Fenomenul devine cu atât mai vizibil în categoriile unde cumpărarea presupune o investiție importantă, electronice, televizoare, telefoane, segmente în care alegerea se construiește pe date, comparații și recomandări verificate.
AI devine infrastructura comerțului global
Tendința este vizibilă pe toate piețele majore, inteligența artificială funcționează deja ca infrastructură care conectează atenția, comportamentul și conversia într-un singur flux decizional.
Un raport Salesforce publicat la sfârșitul anului trecut oferă prima măsurătoare globală a acestei transformări. În timpul Cyber Week, Salesforce a analizat 1,5 miliarde de cumpărători și 1,6 trilioane de afișări de pagini, concluzionând că 60 de miliarde de dolari din vânzările online au fost influențate direct de algoritmi, prin recomandări de produse, oferte personalizate și interacțiuni conversaționale.
Cum construiește AI încrederea
Cifrele explică amploarea fenomenului, dar nu arată cum gândește mecanismul din spatele lor. De aceea, am făcut un exercițiu propriu, am vrut să înțeleg logica unui algoritm atunci când trebuie să aleagă. I-am cerut lui ChatGPT să construiască o listă cu principalele magazine online din România pentru Black Friday, pentru a vedea ce criterii determină o recomandare.
Răspunsul oferă o imagine clară despre cum se construiește influența într-un spațiu digital cu gatekeeperi în schimbare. Când vine vorba de GenAI recomandarea nu mai vine din vizibilitatea cumpărată, ci din cea obținută organic prin relevanță, consistență și valoare percepută de consumatori. Contează factori măsurabili cum ar fi cerere reală (date de trafic și căutări), campanii recurente și recunoscute, încrederea publicului, prezența constantă în presă, forța brandului în social media și acoperirea categoriilor majore de produse tech, fashion, beauty, home, sport.
PR-ul redevine arma secretă a erei AI
În privința surselor pe care le consultă AI-ul, importanța o au dovezile de trafic, analizele din Google Trends și metricile sociale cum ar fi numărul de urmăritori, frecvența interacțiunilor și semnalele de engagement care confirmă credibilitatea unui brand.
Această logică dezvăluie esența noii competiții pentru vizibilitate, algoritmii ordonează brandurile după reputație. Caută consistență, mențiuni în surse consacrate, încredere și validare din partea consumatorilor. În acest context, PR-ul devine arma secretă pentru a genera influență în AI, instrumentul prin care brandurile pot influența modul în care algoritmii învață, selectează și validează încrederea.
De la SEO la GEO: noua competiție pentru credibilitate
Această logică descrie perfect mecanismul prin care influența se formează astăzi un amestec între date, reputație și consistență narativă. Ceea ce am testat la nivel micro se confirmă și în analizele globale. McKinsey arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet folosesc deja căutarea asistată de AI, iar până în 2028 ponderea va depăși 75%.
Pe măsură ce acest comportament se generalizează, traficul organic al brandurilor se redistribuie. SEO lasă loc GEO, GenAI Engine Optimization, o disciplină care nu se mai bazează pe clickuri, ci pe credibilitate. Vizibilitatea nu mai este determinată de volum, ci de încrederea pe care o inspiră sursele. Modelele AI prioritizează publicațiile verificate, experții recunoscuți și mențiunile independente, transformând reputația într-un criteriu tehnic de clasificare.
Validarea devine noua monedă a comunicării
Pentru agențiile din România, competiția se mută din zona vizibilității în cea a validării. Autoritatea publică devine noul avantaj competitiv. Campaniile eficiente vor trebui să urmărească mai mult decât awareness, mai exact prezență în conversațiile pe care algoritmii le consideră demne de citare.
Având în vedere că Black Friday se apropie, acest mecanism devine mai relevant ca oricând. Într-o piață în care, doar într-o singură zi de Black Friday, vânzările au depășit 896 milioane de lei, comunicarea capătă o nouă responsabilitate, să preia rolul de arhitect al influenței, definind cum sunt interpretate brandurile într-un spațiu digital în care algoritmii decid ce merită atenție.
Black Friday 2025 este primul an în care AI dictează ordinea scenei comerciale. Brandurile care reușesc să se poziționeze ca surse credibile vor conduce piața, iar agențiile care înțeleg mecanismele de interpretare ale AI vor defini standardul următorului deceniu. În joc pe langă reduceri este și felul în care algoritmii învață să definească încrederea.
_______________
Marius Buterchi este Senior Communications Manager la SynapsePR





















