În urmă cu 2 ani, jurnalista Andreea Vîlcu a ascultat un podcast despre bani și clasă, întrebându-se cum ar fi să existe unul și la noi, adaptat pe cultura românească. Anul ăsta a părut momentul propice să îl facă, alături de câțiva colegi din fosta redacție DoR: Nicoleta Rădăcină (project manager), Carla Lunguți (fundraiser), Anamaria Ciobanu (editor și montaj audio), Cristian Lupșa (editor). Așa a apărut „Prea Sărac”, un demers jurnalistic potrivit atât pentru oamenii care trăiesc cu neajunsuri sau chiar în sărăcie, cât și pentru cei care nu sunt nevoiți să treacă printr-un trai precar. Poveștile împărtășite de invitații Andreei îi pot ajuta pe primii să nu se mai simtă singuri și vinovați, iar pe ceilalți să îi privească cu mai multă blândețe și grijă pe cei din jur.
„Ne dorim să ieșim cu conversația din bula în care inevitabil ne învârtim, și mă bucur că pare că ne iese. Primim mesaje din diverse orașe din țară în care ajungem și m-aș bucura ca anul viitor să și ajungem în cât mai multe orașe mai puțin dezvoltate din țară”, spune Andreea.
Povestim cu Andreea Vîlcu despre podcastul „Prea Sărac”, despre strategie editorială și format, despre explorarea demnității, rușinii și felului în care trăim precaritatea în România.
Despre tine
Am absolvit FJSC la Universitatea din București în 2020. În 2018, m-am angajat în redacția DoR (Decât o Revistă). Am început ca newsroom manager și suport pentru distribuția revistei tipărite, apoi am trecut într-un rol de community management, iar în 2022 am început să și scriu. În noiembrie 2022, am publicat în DoR „Să fii sărac e o rușine”, un eseu personal în care am povestit despre cum am trăit aproape toată viața cu datorii și problemele cu banii. La început de 2023, după ce DoR s-a închis, am mers în echipa Libertatea, iar de toamna trecută am devenit freelancer.
Cum a apărut ideea podcastului „Prea Sărac”
În 2023 am ascultat un podcast despre bani și clasă, printre puținele produse pe care le-am consumat pe subiectele astea, care chiar spunea lucrurilor pe nume. Și m-am întrebat cum ar fi să existe ceva similar, dar pe societatea și moștenirea noastră culturală.
Cum anul ăsta a și fost măturat de o inflație record, alături de austeritate și măsurile fiscale mai puțin corecte față de cetățeni, am zis că e momentul perfect să ne apucăm de treabă, alături de câțiva foști colegi de la DoR.
Pentru început, m-am întors la câteva dintre persoanele care mi-au scris în 2022, după ce am publicat eseul, în încercarea de a găsi personajele. Apoi am creat un formular în care i-am rugat pe oameni să ne împărtășească poveștile lor despre bani, la care am primit peste 500 de răspunsuri.
Pe măsură ce găseam povești, am stat de vorbă cu experți (sociologi, politologi, experți pe dreptul muncii, psihologi) care să-mi explice toate fenomenele astea, dar să mă și ajute să înțeleg mai bine lumea, economic și politic.
Conceptul
Prea Sărac este o serie audio despre cum trăim cu prea puțin. Ne uităm la povești din sărăcia relativă, pe care am experimentat-o și eu. Adică oameni care au lucrurile de bază, în afara unor statistici de sărăcie, căci bifează diferite criterii (cu multe sacrificii), însă orice situație neprevăzută poate duce la un colaps financiar.
Și despre faptul că, a fi „prea sărac” pentru ceva, se traduce și printr-un sentiment de anxietate și frică constantă, care vine din faptul că trăiești de la lună la lună, nu ai economii sau depinzi de venituri impredictibile.
Etapele de creație
Mai întâi am creat o structură, un fir roșu care să lege toate episoadele. Apoi am făcut interviurile cu potențiale personaje și experți, după care a urmat conturarea scripturilor, cu mult back and forth pe idei, scris și diferite surprize în dinamica audio. M-am bucurat de sprijinul colegilor Ana Ciobanu și Cristian Lupșa pentru editare. Iar ultima etapă de editare și montaj audio, tot Ana s-a ocupat.
De la stânga la dreapta:
Nicoleta Rădăcină (project manager)
Carla Lunguți (fundraiser)
Andreea Vîlcu (host și reporter)
Anamaria Ciobanu (editor și montaj audio)
Cristian Lupșa (editor)
Prima serie pilot are 6 episoade. Cum ai ales oamenii
6 episoade, dar mai e loc și de surprize :)
După ce am publicat eseul, o fostă colegă de-a mea de facultate mi-a trimis un mesaj în care povestea că și ea, și familia ei au treceau printr-o perioadă foarte grea financiar. Ceea ce nu e ieșit din comun, pentru vremurile în care trăim, dar ce a fost neașteptat e că eu îi vedeam ca pe o familie care nu aveau probleme cu banii. Am rămas în contact după facultate, dar nu ne mai vedeam așa des, probabil o dată pe an. Reperele mele erau ce vedeam pe Insta și știam că lucrează toți trei, au propriul apartament, mașină, mai mergeau în câte o escapadă în afara Bucureștiului. Nu m-aș fi gândit că în realitate de fapt, ei se împrumutau la prieteni, făceau refinanțări la credite și luau împrumuturi de la IFN-uri ca să supraviețuiască după ce tatăl și-a pierdut slujba în pandemie.
Cu ea am făcut primul interviu și surpriza a fost că a rămas toată familia să vorbim. Și ăsta e un cadou rar, să poți intra în intimitatea unei familii și să ai parte de atâta vulnerabilitate. E un mare cadou pentru ascultători. Așa am decis să deschidem cu ei, pentru că reprezintă un exemplu de precaritate, chiar și temporară, atât de comun, și în același timp foarte traumatizant.
Însă următoarele episoade explorează consecințele precarității după ce devii adult, spre exemplu, emigrarea ca singură soluție a supraviețuirii și pur și simplu ce înseamnă să nu-ți mai permiți să trăiești astăzi, ci mai degrabă să supraviețuiești.
Formatul audio narativ
Eu până acum am lucrat doar în forma scrisă, așa că zona de audio a fost de la început o provocare. De la învățat cum să folosești software-uri, microfoane și recordere pentru înregistrare, până la cum scrii pentru audio.
Însă nu simt că m-a limitat în vreun fel, cred că e un tip de jurnalism mult mai ofertant și în același timp intim. De la colajul audio cu care te poți juca – efecte, melodii, arhive de înregistrări, declarații publice –, până la faptul că poți auzi pe cineva căruia i se sparge vocea, oftează sau râde cu poftă.
Cum ai echilibrat partea impersonală (date) şi partea emoţională (poveşti)
Aici m-au ajutat mult colegii mei editori, cu mult mai multă experiență, care m-au ghidat și echilibrat la nevoie. Am vrut să ne adresăm atât oamenilor obișnuiți, care se confruntă cu genul ăsta de probleme, astfel încât ca să se simtă mai puțin singuri și vinovați, cât și celor care din fericire n-au fost nevoiți să treacă prin asta, ca să se uite cu mai multă grijă și blândețe în jur.
Însă ce am vrut din capului locului, e să nu fie nevoie să ai doctorate în sociologie sau antropologie ca să înțelegi despre ce e vorba. Să fie accesibil, pe limba tuturor, pe alocuri amuzant, dar și light hearted, tocmai pentru că vorbim despre un subiect serios, care ne afectează pe toți. Să înțeleagă și un casier de 45 de ani care n-a ieșit niciodată din Brăila, și un Gen Z din provincie, venit la facultate în București, și un profesor universitar.
De la bani către o explorare despre demnitate, rușine și felul în care trăim precaritatea în România
Cred că asta e puterea jurnalismului narativ și al poveștilor. Subiectului banilor e atât de spinos, încât cea mai potrivită formă cred că e să explici anumite fenomene prin intermediul unui personaj. Dacă în episodul doi aduceam statistici despre emigrarea din Vaslui din ultimii 10-15 ani, cifrele salariului minim din anii 2000 până în prezent și iluzia sistemului meritocratic, nu știu dacă mai ateriza la fel în căștile oamenilor. Dar prin povestea Adrianei, care vine din Vaslui și a crescut în precaritate, într-o familie cu încă doi frați, care a trebuit să muncească 10 ani până să primească tot salariul pe cartea de muncă, ca să-și permită un credit pe 30 de ani, ei bine, cred că are mai multe șanse.
Ce ai învățat. Ce te-a suprins
În primul rând am învățat să folosesc echipamentul *wink-wink*.
De suprins, m-au surprins foarte multe lucruri factuale pe care le-am aflat de la specialiști, de la cifre în sine și istoria economică a țării în ultimii 30 de ani, până la mecanismele psihologice pe care creierul și le formează ca să îndure lipsurile și cum funcționează de fapt. Însă o chestie destul de morbidă care a rămas cu mine, a fost că unul dintre motivele pentru care inegalitatea și sărăcia din România au mai scăzut în ultimii 10-15 ani, a fost și faptul că, pentru multă vreme, sărăcia a fost preponderent concentrată între bătrânii din mediul rural. Iar când bătrânii din mediul rural mor, dispare astfel și o parte din sărăcie.
Credit foto: Tudor Pană
Contribuția podcastului la schimbarea discursului public despre sărăcie
În primul rând, ideea este să înceapă să existe cu adevărat și într-un fel onest. Misiunea cu care am pornit la drum e de a deschide o conversație pe care ne ferim să o purtăm de 35-36 de ani încoace. Despre sărăcia în care trăim, despre rușinea și vinovăția pe care le cărăm în spate. Poate că începem, spre exemplu, să modificăm discursul public, în ceea ce privește responsabilitatea individuală. În contextul în care trăim într-un stat social care și-a abandonat sistemic cetățenii în favoarea intereselor private, însă degetul politic e îndreptat tot către tine, că e vina ta că ești sărac, că poate nu muncești suficient. Pe când dumnealor își acordă prime de sute de mii euro, în timp ce salariul minim net pe economie nu ajunge la 3.000 de lei.
Publicul
Încercăm să ajungem la un public cât mai divers din toate punctele de vedere, pentru aproape fiecare dintre noi a crescut sau a trăit o fațetă a sărăciei, a precarității. Fiind și un subiect atât de controversat, cred că tocmai faptul că e un produs „despre bani” îi încurajează să-i dea o șansă.
Reacțiile ascultătorilor
Reacțiile au fost copleșitoare. De la mesaje în care oamenii validează nevoia acestei conversații în spațiul public, până la mesaje în care își povestesc propriile experiențe și suferințe din jurul banilor. Mărturie, până acum, stau cele 26.000 de plays pe care le are primul episod, lansat pe 15 octombrie, și cele aproape 10.000 ale episodului doi, publicat săptămâna trecută. Ceea ce mă bucură dincolo de cuvinte, pentru că oricât mi-aș fi dorit, nu ne așteptam.
Valoarea podcastului „Prea Sărac”
Cred că vulnerabilitatea oamenilor pe subiectul ăsta e foarte prețioasă. Nu în fiecare zi cineva, sau chiar tu te poți deschide atât de ușor încât să împărtășești cel mai dureros sau umilitor lucru în relație cu banii sau statusul tău. În primul episod, Corina povestește că familia nu a vrut, nu a putut să-i ajute cu bani. Mai aveau doar o bucată de brânză în frigider și au cerut ajutorul prietenilor.
În al doilea episod, Adriana povestește că, atunci când lucra la un supermarket, acum 10 ani, un client i-a sugerat să-și calce uniforma. Doar ce se mutase la București și încă nu avea un fier de călcat. Mie una mi-a fost foarte greu să recunosc că aveam datorii la întreținere când eram mică. Că luam produse pe caiet de la minimarket din colț. Că aveam o pereche de încălțăminte pe sezon sau că atunci când eram la liceu, locuiam într-un apartament cu igrasie, pe care mama avea grijă să o curețe. E greu și dureros și e un proces pentru fiecare dintre noi. Dar nu mai putem lăsa să treacă încă 35 de ani prefăcându-ne că suntem bine. Că nu suntem.
Ce planuri aveți cu acest produs media
Toți ne dorim să ieșim cu conversația din bula în care inevitabil ne învârtim, și mă bucur că pare că ne iese. Primim mesaje din diverse orașe din țară în care ajungem și m-aș bucura ca anul viitor să și ajungem în cât mai multe orașe mai puțin dezvoltate din țară, să vorbim cu oamenii de acolo despre experiențele și gândurile lor, astfel încât conversația să rămână vie.
