[Povești de fotografi] Cosmin Stoian: Am învățat că o fotografie bună este una autentică și nu neapărat perfectă

Pentru Cosmin Stoian, fotografia a început în urmă cu două decenii, odată cu primele semne ale erei digitale. Fratele său s-a întors atunci din America cu un aparat foto, care avea să le schimbe amândurora rutina - surprindeau în foto tot ce vedeau, ce trăiau. Din joacă, s-a născut o pasiune, iar Cosmin a transformat-o într-un job full time, care îi aduce multă bucurie. Pentru el, ăsta e succesul: să te trezești dimineața cu nerăbdarea de a merge la muncă.

„Kleiner”, cum l-a poreclit fratele său, fotografiază azi teatru și film, iar anul acesta simte că s-a așezat mai bine în lumea artistică, într-un loc al său. A muncit mult pentru el.

„Acum fotografia face parte din mine. Fotografia m-a învățat să observ lucrurile din jurul meu. Privesc lumea printr-un cadru și mi se întâmplă asta foarte des. În teatru și film am învățat să fiu prezent, atent, răbdator și să mă adaptez instant la situatie”, spune Cosmin. 

Povestim în cele ce urmează cu fotograful Cosmin „Kleiner” Stoian despre fotografie, și, în special despre fotografia de teatru.

Despre tine

Salut everybody, sunt Cosmin „Kleiner” Stoian, fotograf de teatru, film, festivaluri și evenimente culturale. Majoritatea prietenilor și colegilor din domeniu mă știu simplu, Kleiner, un nume neoficial-oficial pe care l-am primit de la fratele meu, Dragoș, dintr-o replică de film, pe la vreo 6-7 ani, pentru că… eram fratele mai mic. Numele a rămas cu mine de atunci și l-am adoptat și ca fotograf.

Fast forward, în 2022, am participat ca fotograf voluntar la Festivalul Internațional “Shakespeare” de la Craiova. Acela a fost momentul in care mi-am dat seama că aceasta este ceea ce îmi doresc să fac: să devin fotograf full-time. Deși lucram deja ca fotograf de mulți ani, făceam asta doar ocazional.

Un an mai târziu, în 2023, pe care îl consider anul meu de debut, cu multă muncă, ambiție, dorință, răbdare, seriozitate și un pic de șansă, lucrurile au început să se întâmple, iar visul meu a început să devină realitate.

De atunci până în prezent am avut bucuria și onoarea să cunosc și să lucrez alături de atât de mulți oameni minunați și talentați din domeniul artei, teatrului, filmului. Am avut șansa să fiu alături de ei în cele mai importante evenimente naționale – festivaluri, gale, premiere de film și teatru, numărându-se în prezent la câteva zeci de proiecte și aproximativ o sută de spectacole de teatru fotografiate.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografie

Totul a pornit way back în 2005, când fratele meu a adus din Statele Unite un aparat foto. Era la începutul erei digitale.

Împreună fotografiam orice, iar aparatul era de nelipsit. Am rămas de atunci cu această pasiune, care ma va însoți toată viața. Cred că sunt “un lifer” în această meserie, cum spunea Alice Cooper despre relația lui cu muzica și cântatul live. Desigur, atunci era doar o joacă fără intenții și nu aveam nicio idee că, 20 de ani mai târziu, pasiunea mea pentru fotografie avea să devină jobul meu full-time, pe care îl fac cu atât de multă plăcere. Cred că acesta este un mare succes în viață: să aștepți nerăbdător să te duci la “muncă”. Eu îi spun, mai simplu, că mă duc la treabă. Cred că toți ar trebui să încercăm să facem asta.

Povestea primului tău aparat

Îmi amintesc perfect momentul când am desfăcut cutia primului aparat foto, primit cadou de la fratele meu – un DSLR performant pentru anul respectiv, 2012. De atunci am schimbat mai multe aparate foto, având și o colecție de aparate pe film. Acum lucrez exclusiv pe digital, cu aparat foto mirrorless, din două motive: performanță și faptul că pot să fotografiez fără sunet, pentru a nu deranja actorii, artiștii, platoul de filmare, un lucru foarte important în teatru și film.

Primele fotografii

Primele fotografii le-am făcut imediat după ce am primit aparatul foto, când am început să fotografiez spectacolele de teatru ale Departamentului de Teatru din Craiova.

Am continuat până în 2017, când am fotografiat oficial primul meu spectacol de teatru, la Teatrul Național din Craiova, cu care colaborez și acum ocazinal. Era vorba de “Nunta Însângerată”, al regizorului Andrei Măjeri. Privind cu ochii și experiența de acum, fotografiile din acel spectacol mi se par că încă “stau în picioare”. Desigur, este o mare diferență între primele mele fotografii și cele de acum întrucât calitatea lor a crescut, dar am un sentiment bun privindu-le, pentru că îmi arată cat am evoluat.

Studiul fotografiei. Cine ți-au fost mentori

Sunt într-un proces constant de învățare, studiez fotografii clasici și moderni, mă inspir din filme, de unde am învățat tehnici noi de compoziție, culoare, încadrare, atmosferă, dar cel mai mult învăț din însăși activitatea mea. În fiecare spectacol fotografiat mai învăț ceva nou, în așa fel încât ultimul spectacol este tot timpul mai bun decât precedentul.

În concluzie, practica este cea mai bună metodă de a învăța, însă teoria îți confirmă că ceea ce faci e ok sau nu. Consider ca este foarte important sa studiezi ceea ce vrei sa faci. Așa că în 2018 am absolvit cursurile foto de teorie și practică ale fotografului și prietenului Bogdan Panait, pe care îl consider profesorul meu.

Mentori? Hmm… există două persoane fără de care nu cred că aș fi fost fotograf: fratele meu meu care mi-a dăruit prima cameră și vărul meu, care este și în prezent fotograf, cu care am fost la primul eveniment.

Cum ți s-a schimbat fotografia percepția despre oameni și societate

Acum fotografia face parte din mine. Fotografia m-a învățat să observ lucrurile din jurul meu. Privesc lumea printr-un cadru și mi se întâmplă asta foarte des. În teatru și film am învățat să fiu prezent, atent, răbdator și să mă adaptez instant la situatie. Am învățat că o fotografie bună este una autentică și nu neapărat perfectă. Este total ok ca o fotografie să fie mișcată dacă a surprins o emoție sau un moment unic; oamenii vor aprecia asta mai mult decât vor blama imperfecțiunea.

Primii bani din fotografie. Primii tăi clienți

Oh! A trecut așa de mult timp… Se întâmpla prin 2009, când, dacă câștigai “câteva milioane”, erai foarte fericit. Aș vrea să derulăm însă în prezent la fotografia de teatru și film. În 2023 am început să pot să trăiesc full-time din fotografie.

“Clienți” nu este termenul potrivit în domeniul teatrului și filmului, însă cei cu care am colaborat prima dată au fost și cei care mi-au dat șansa la primii pași. Aș vrea să le mulțumesc tuturor care m-au ajutat în tot parcursul meu, prietenilor și familiei mele, care sunt o sursă infinită de sprijin.

Ce te-a atras în zona teatrului și filmului

Tot timpul am fost atras de fotografia artistică și către asta am mers de la început. Am știut că vreau să fac artă din fotografie, e un lucru care a venit din sinea mea.

Primul meu “gig” important a fost festivalul de film și artă “Film în Sat” în 2023, organizat de Cuzin Toma. La doar o săptămână mai târziu, am participat la Festivalul Național de Teatru de la Bucuresti, un pas mare în față pentru mine. Am continuat cu două premiere de film: “Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu, și “Klaus și Barroso”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu.

În 2024 lucrurile efectiv au explodat, iar visul meu devenea realitate. Evenimente importante veneau unul după altul: Gala UNITER, Gala Gopo, Festivalul Internațional “Shakespeare”, unde de data aceasta am participat ca fotograf oficial, SI Festival, organizat de Dan Coza, Edda Coza, Carol Ionescu și directorul onorific Magda Catone, premiera de gală “Moromeții 3”, noi premiere de teatru. Eram recunoscător și uimit că toate lucrurile astea frumoase mi se întâmplau mie, în sfârșit.

M-am emoționat tare când am primit un super compliment de la organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Turda (FITT), cu care colaborasem deja: “Am vrut să participi și la noi la festival”.

În 2025 lucrurile s-au așezat și mai bine și simt că mi-am construit un loc în lumea aceasta a teatrului și filmului din care acum fac parte. Bineînțeles, 2025 a fost si este un an plin de evenimente frumoase. Am continuat colaborările începute și am avut proiecte noi. Am avut o experiență total nouă și super interesantă pe care mi-o doream să o trăiesc: fotograf de platou. În toamna aceasta am lucrat alături de echipa de producție la filmările “3 Zile în Septembrie”, în regia lui Tudor Giurgiu, căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Important în fotografia de teatru

Cred că cel mai important lucru este să transmiți prin fotografiile tale emoția și momentele din spectacol în așa fel încât cei care privesc să simtă că aproape au fost în sala de spectacol, chiar dacă fizic nu au fost prezenti.

Criteriile unei fotografii de teatru bune

Cred că ajungi să surprinzi cele mai bune cadre prin experiență. Small steps. Cadrele bune se întâmplă în fața ta pe toată durata spectacolului; magia este să știi când să le surprinzi și să faci asta într-un stil original.

Ca fotograf, în timpul spectacolului sunt invizibil. La fel și aparatul meu. Îmi găsesc un loc în sală și nu mă mișc de acolo până la final. Nu trebuie să deranjezi spectatorii, actorii sau spectacolul.

Cum diferă fotografia de festival față de cea dintr-un spectacol izolat

Diferența este foarte mare. La un festival totul se întâmplă foarte rapid, intens și cu pauze scurte. Fotografiezi spectacole în locații diferite și trebuie să te adaptezi imediat la lumină, spațiu și energie. Ești sub presiunea timpului: sute de fotografii trebuie selectate, editate și livrate zilnic.

La un spectacol de teatru izolat programul este stabilit, iar timpul nu te mai presează. Asta îți dă mai multă relaxare și libertate.

Rolul tău în construirea memoriei vizuale a teatrului românesc contemporan

Am un sentiment extraordinar gândindu-mă că fotografiile mele vor putea, poate, fi văzute și peste zeci de ani. Nu m-am gândit la asta până acum, dar, odată cu întrebarea ta, am realizat că fotografiile mele vor rămâne în arhiva teatrului românesc? Amazing! Asta înseamnă nu doar că voi crea fotografii, ci și amintiri.

Trei fotografii preferate din portofoliul și povestea fiecăreia

Ar fi atât de multe incat nu pot sa aleg doar trei. Îmi plac totusi, tot timpul, ultimele fotografii pe care le fac pentru că văd în ele evoluția mea constantă. Îmi place foarte mult să fotografiez în culise. Acolo surprind momente unice, iar fotografiile sunt originale. Am șansa să întâlnesc și să văd actorii/artiștii așa cum sunt ei, înainte să se transforme în personajele cărora urmează să le dea viață  - oameni.