Bogdan Theodor Olteanu si primul lui lungmetraj: ”Am avut tot timpul senzatia ca sunt indiscret in lumea unei relatii dintre doua fete”

Bogdan Theodor Olteanu si primul lui lungmetraj: ”Am avut tot timpul senzatia ca sunt indiscret in lumea unei relatii dintre doua fete”

Cateva conversatii despre o fata foarte inalta a avut premiera la TIFF si va putea fi vazut in cinematografe din 22 iunie. Este primul lungmetraj al lui Bogdan Theodor Olteanu, dar si al actritelor Florentina Nastase si Silvana Mihai, care joaca rolurile principale in film. Cei trei povestesc despre experienta acestui debut si metamorfoza prin care a trecut ideea pana la filmul care ajunge peste cateva zile pe ecrane. Pe unele ecrane. Fiind vorba despre o iubire netraditionala, sensibilitatile au inceput deja sa se arate. Tudor Giurgiu scria acum cateva zile pe Facebook o scrisoare deschisa in acest sens: 

 

Prejudecatile nu sunt singurele obstacole. Mai intervin si cele de distributie si apoi, o cauza comuna pentru multe lucruri in Romania, lipsa de educatie. Pe scurt, explica Bogdan: ”Uite ce film frumos am facut, merita sa mergi 100 de km cu trenul ca sa il vezi”.

 

Bogdan Theodor Olteanu

Ideea

Nu cred ca exista un moment in care mi-a venit ideea. E o acumulare de impulsuri, ce am observat ca se intampla in jurul meu, ce face frica din si cu oamenii. Am scris intai un scurtmetraj, l-am uitat, am revenit la el, l-am lungit. Probabil intre primul draft si momentul cand am hotarat sa ma apuc serios de film au trecut aproape doi ani.

 

Procesul

Lucratul la scenariu cateva luni, jumatate de an, repetitiile si ele cateva luni. Dar procesele astea doua s-au suprapus de la un punct incolo. Am continuat sa schimbam lucruri chiar si in timpul filmarii - ultima scena a capatat forma finala in noaptea dinainte sa o tragem. Am incercat sa pastram cat mai mult din contributia actritelor la o situatie sau alta.

Au fost zece zile de filmare, dar intinse pe aproape o luna. Sapte zile legate, cu camera, mai multe jumatati de zile pentru bucatile filmate cu telefonul.

 

Cea mai grea parte

Jonglatul cu resursele si programul oamenilor. Cand faci un film fara buget trebuie sa lucrezi cand oamenii implicati nu au treaba si din fericire am lucrat cu o echipa talentata, care avea destul de multa treaba. La partea care ma speria cel mai tare - ce se intampla cu filmul dupa ce e gata - am avut noroc. A ajuns la Transilvania Film, Mihai Chirilov si Tudor Giurgiu au zis ca le place, m-am ales cu un distribuitor care stie ce face.

 

Primul lungmetraj

Temerile nu era legate de durata, ci de subiect. Chiar daca m-am documentat mult, chiar daca am scris impreuna cu doua fete - Denisa Nita si Ana Ivan - tot m-am simtit un pic nelalocul meu. Am avut tot timpul senzatia ca sunt indiscret in lumea unei relatii dintre doua fete si probabil ca asta a influentat si stilistica filmului, lucrurile pe care le vezi sau nu, distanta de la care e filmat.

Lungimea nu ma influenteaza neaparat - nici nu am stiut cand ne-am apucat de filmat daca o sa aiba 45 de minute sau o ora. Duratele unui film sunt oricum niste conventii, au legatura mai mult cu marketingul decat cu cinemaul.

 

Castingul

Nu a fost un casting clasic. Nici nu as putea sa fac unul, datorita modului de lucru. Nu pot sa scriu pe Facebook “hei, cine vrea sa dea o proba pentru un film in care o sa fii platit deloc sau spre deloc”. As fi ridicol. Asa ca lucrez cu oameni pe care ii cunosc si carora nu imi e rusine sa le propun asta. Am vorbit cu mai multe actrite despre tema filmului. Ma interesa ce parere au pe bune despre asta, pentru ca eu nu cred ca orice actor poate sa joace orice.

Din discutiile astea mi-am facut un soi de lista scurta, iar Florentina si Silvana erau primele pe lista. Pe prima o stiam de la un casting, pe Silvana o stiu de multi ani, a jucat si in primul meu scurtmetraj. Din fericire pentru mine amandoua au zis “da” fara ezitare.

 

Cand ai vazut prima data filmul 

Am fost fericit, mai ales in raport cu oamenii din echipa, pentru ca promisiunea fundamentala era respectata - am facut impreuna un film si l-am vazut proiectat pe un ecran de cinema. Cu un bonus, l-am vazut la TIFF, un festival care inseamna mult pentru toti oamenii din cinema.

La terminarea montajului as fi zis ca a iesit ce voiam. Acum imi e mai greu sa spun asta, sunt lucruri pe care le-as face altfel sau lucruri pe care nu le-as mai face deloc. Au trecut doi ani, mi se pare ca am mai invatat niste lucruri, e complicat.

 

Promovarea filmelor romanesti

Nu cred ca promovarea e un panaceu si nici ca e cea mai mare problema a filmului romanesc. Promovarea are efecte intr-o piata, unde exista cerere, oferta, canale de distributie. Pana sa ajungem la comunicare problema e ca pentru filme - altele decat pacpac si superoi - exista sub 20 de ecrane in toata tara. Sau ca marea capitala a Romaniei centenare are 5 ecrane pentru cinema arthouse. In reteaua Europa Cinemas (spre exemplu) Romania are 16 sali, Cehia 31, iar Franta 146. E ca si cum m-ai intreba cum as vinde o bere care se gaseste in doar trei magazine. Dintre care unul nu accepta plata cu cardul, iar altul nu are frigidere. Greu.

La un film cu un subiect sensibil, ca al meu, e si mai grav. MTR nu il vrea ca se supara legionarii de rit nou, alte locuri il refuza ca nu e frumos cu lesbiene. A pus o amica programul proiectiilor intr-un grup al comunitatii LGBT si s-a umplut postarea de sad reacts de la oameni care stau in orase fara niciun cinematograf. Ce sa comunic? Uite ce film frumos am facut, merita sa mergi 100 de km cu trenul ca sa il vezi. Si vorbim de orase mari - e greu de inteles cum Timisoara nu mai are niciun cinematograf.

Revenind - promovarea e handicapata de bugetele mici, de gradul de educatie al publicului de cinema, de lipsa salilor. Si cand vorbesc de gradul de educatie nu condamn pe nimeni - nu poti sa ai public pentru filmul de arta daca nu exista educatie cinematografica in scoli si licee, nu exista cinematografe, nu exista nimic in sensul asta. Si e valabil pentru orice fel de arta, nu numai pentru cinema.

 

Clisee

Nu stiu daca ma deranjeaza ceva neaparat. Cliseele sunt o problema mai mare pentru cel care le emite. Pentru mine lucrurile sunt evidente - nu cred ca exista domeniu artistic romanesccare in acest moment sa fie la fel de performant ca cinemaul. Exista cineasti romani despre care se scrie in cele mai mari publicatii de specialitate, despre care se fac studii, doctorate, care sunt considerati un reper pentru alte scoli de cinema.

Dincolo de regizori avem directori de imagine care lucreaza prin alte tari. Am stat de vorba anul trecut la TIFF cu doi rusi (un producator si un regizor) care erau absolut picati in admiratie cand vorbeau despre scoala romaneasca de imagine. Nu imi dadeam seama daca fac sau nu misto de mine pana au inceput sa imi descrie cadre, miscari de camera, tipuri de lumina. Stiau filme romanesti asa cum le stii doar daca le studiezi.

 

Publicul

Nu mi se pare ca a evoluat nicicum si nici nu avea de ce sa evolueze. Lucrurile nu se schimba de la sine. Publicul e din ce in ce mai dresat de discursul mainstream - filme si seriale nord-americane. Pentru majoritatea oamenilor ala a devenit un standard si e reperul functie de care judeca orice produs cinematografic.

Putem sa extindem asta la orice capitol din cinema - auzi de exemplu oameni judecand actorii in functie de conventia de joc dominanta din filmul mainstream made in USA, care conventie produce de fapt rezultate mediocre. As putea sa pariez ca pentru orice prestatie actoriceasca nominalizata intr-un an la Oscar as putea sa propun una dintr-un film romanesc la fel de tare. An de an. (Un paradox - din gluma de scoala numita UNATC ies actori minunati.) Un film care nu are decupaj analitic nu e bun pentru ca “nu asa se face”. Samd. Hegemonia Hollywood-ului are efecte extrem de perverse.

E oarecum ironic - ca tot suntem pe IQads - cum oameni care percep si deplang uniformizarea in calupul de publicitate sunt pacaliti de acelasi fenomen in filme. Se plang ca toate spoturile arata la fel, dar nu si ca 95% din filme si 99% din seriale sunt scrise dupa acelaeasi tipare.

 

Reactii

M-au bucurat cel mai mult reactiile primite de la oamenii din comunitatea LGBT. Asta era presiunea cea mai mare, sa ii reprezint onest si fidel. Odata ce am primit niste confirmari ca e ok ce am facut m-am linistit. In rest citesc cronicile sau reactiile, dar fara sa imi iau notite. Ma bucura sau ma intristeaza, ca pe orice om. Unele sunt destepte si invat lucruri din ele, altele sunt superficiale si atunci inutile. Ce am retinut din cele destepte o sa imi dau seama la proiectul urmator.

 

FLORENTINA NASTASE & SILVANA MIHAI

Inceputul

Florentina: Bogdan ma mai chemase, in urma cu un an, cred, la o proba pentru un scurt-metraj. Dar nu ma potriveam cu ceea ce cauta. Ne-am despartit prieteni. M-am obisnuit sa mi se spuna: „ma bucur ca ne-am cunoscut, a fost misto la proba, dar nu esti ceea ce caut pentru rolul asta”.

Si chiar vorbea serios, am aflat ulterior, cand m-a sunat sa imi propuna acest rol in care ma vedea. Nu am mai dat niciun casting. A intrebat pe cineva: „Pe Nastase ai vazut-o in roluri mai „bitchy”?” „Da”, i-a raspuns prietenul nostru comun, „in viata reala. E foarte buna”. Si se pare ca asta a fost. Trebuie sa-i multumesc amicului ca a fost onest. Mi-a placut scenariul, m-am bucurat cand am aflat ca o sa joc alaturi de Silvana, o stiam din cateva fotografii de pe Facebook si mi se parea o tipa foarte misto.

Silvana: Eu nu cred ca am dat casting pentru acest rol sau daca s-a intamplat asa, am fost luata prin invaluire, iar Bogdan este cel mai mare vrajitor in viata. Prima conversatie legata de acest film a fost pe Facebook, cand Bogdan m-a intrebat din neant ce anume m-ar atrage la o fata. I-am raspuns, fara prea multe intrebari, mi-am dat seama ca ii trebuie lui pentru ceva. Cand am citit prima data scenariul, cred ca am empatizat cu sentimentul straniu de a-ti fi rusine de tine insuti si imposibilitatea de a explica in cuvinte ce simti fata de cei din jur.

 

Rolul

Florentina: Ne-am pregatit impreuna. Toti trei. Eu, Silvana si Bogdan. Am repetat de multe ori, pana am invatat impreuna textul si ne-am lamurit ce vrea Bogdan de la noi. Si ne-am obisnuit una cu cealalta, cred ca asta a fost esential.

Silvana: Am avut o perioada in care ne intalneam in fiecare luni la Bogdan acasa, in 3: Florentina, eu si Bogdan, normal. Atunci am discutat mult, am citit scenele in diferite feluri, ne-am dat diverse teme,  ne-am descoperit unii pe altii.  Asa m-am obisnuit cu Florentina - inainte de a ne prezenta Bogdan, o stiam doar din vedere . In acele seri de luni am incercat sa o privesc cu ochi de indragostit, sa vad real ce m-ar atrage la ea. Ar fi cate ceva de zis :)).

Colaborarea cu regizorul

Florentina: A fost foarte misto. Bogdan are o prezenta tacuta, stie foarte bine ce vrea - sau cel putin asa da impresia - stie sa isi adune in jur oameni care cred in proiect si care se implica cu pasiune. Si isi urmareste foarte atent task-urile. Duce la bun sfarsit ce isi propune, cu cerbicie. Asta mi-a dat un sentiment de siguranta. Ne-am distrat, au fost multe momente faine pe platou. 

Silvana: O continua colaborare, in primul rand. Cu Bogdan poti sa vorbesti si sa il intrebi orice si oricand. In perioada filmarilor, m-am simtit ca un copil chemat acasa la prietenul lui cel mai bun, ramas singur  pentru ca parintii au  plecat in vacanta sau undeva foarte departe de casa. Doar ca noi nu am facut sotii - asa cum se obisnuieste, noi am facut un film. Si Bogdan este cel care a avut grija, din umbra, de fiecare in parte.

 

Primul lungmetraj

Florentina: Este primul meu lungmetraj in rol principal. Aparitii in film am mai avut, am lucrat cu echipe internationale, productii de amploare unde era o armata de oameni la dispozitia regizorului si a actorilor. Aici am avut o echipa mica, dar concentrata. Si nu stiam ca va fi lungmetraj, noi ne-am pornit la drum cu gandul ca facem un mediu-metraj intr-un timp foarte scurt - o saptamana de filmari.

A fost o surpriza cand am aflat ca va fi un film de o ora si-un pic. Exact cat trebuie. A fost o perioada intensa atat la repetitii cat si la filmari. Am invatat mult din experienta, din apropierea fata de camera, din tacerile dintre duble.

Silvana: 

In primul rand, mi-am dat seama ca nu-mi mai aminteam foarte multe lucruri si au trecut doar doi ani de la filmare. Fiind prima proiecte, mi-a fost tare greu sa rezist in scaunul din cinema o ora si un pic. E straniu sa te privesti din afara. Am inchis de cateva ori ochii, recunosc, dar m-am si amuzat si simtit bine.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Related