Oficial, primul hackathon a fost organizat în 1999, undeva în Canada. Conceptul combină ideea de hacking (explorarea prin programare) și marathon și are, de regulă, scopul de a genera una sau mai multe soluții pentru o problemă dată. În general, hackathonul aduce laolaltă, cu precădere oameni de programare, dar și product managers, oameni de UX și de business. Asta pentru că finalitatea unui hackathon nu sunt doar un rând de aplauze și 48-72 de ore nedormite, ci își dorește să extragă soluții reale, prototipate sau chiar prezentate în format MVP (Minimum Viable Product), care pot fi finanțate și implementate.
Asta își dorește și Sustainability Express, un hackathon atipic și foarte necesar, organizat de Cosmin Pîrvu (Facilitator și Builder) și George Bonea (Storyteller și Creative Strategist). De ce era nevoie de el? Pentru că atacă problema mobilității în România și o face din perspectiva sustenabilității. Dacă tot privim cu admirație (și poate uneori cu jind) către țări precum Danemarca sau Olanda, care ne oferă atât de multe exemple de urmat, poate că ar fi timpul să lăsăm privitul și să trecem la fapte.
Ca să stimuleze și mai mult fezabilitatea propunerilor finale din cadrul hackathonului lor, George și Cosmin au făcut o serie de alegeri strategice: echipele vor fi formate explicit dintr-un programator, un publicitar/marketer, un om de business și un elev, pentru a asigura o paletă diversă de knowledge și perspective, în cadrul fiecărei echipe. Dar pe lângă asta, Sustainability Express a ales să nu se întâmple într-o sală, cum e cazul de regulă, ci chiar în tren, pe ruta București-Timișoara-București. Chiar și cu o eventuală întârziere pe drum, George spune că:
