Pentru agenția Ideologiq, 2026 se anunță cu multă creștere, pe toate diviziile, de la creație la evenimente și dezvoltare. Adrian Apostol, Fondator și Partener, spune că anul acesta el și echipa sa vor încerca să integreze cât mai bine resursele companiei, cu scopul de a livra în toată Europa proiecte mari și foarte mari.
"De la 2026 mă aștept la un an greu, marcat de tot ce se întâmplă în mediul economic și politic în întreagă lume. Dar sunt convins că, după ce am trecut prin crize economice, pandemie sau modificări legislative neprevăzute de la an la an, este greu să ne mai doboare ceva", spune Adrian.
Cum a fost 2025, prin ce schimbări a trecut agenția și cum s-au adaptat, care este opinia lui nepopulară despre AI și ce trenduri și-ar dori să dispară în viitor, povestește Adrian în rândurile următoare:
„Restart” este de fapt „consolidare” și „eficientizare”.
Am crescut frumos de la an la an, ne-am extins mult și în afară României, ne-am dezvoltat atât echipa cât și ariile de expertiză. Pasul firesc este acela de a vedea ce putem eficientiza în toată activitatea agenției, astfel încât tot acest puzzle construit în ultimii aproximativ 5 ani să aducă un focus total pe calitate.























