Ana Goldberg: Învață să știi ce fel de persoană ești, ce îți aduce bucurie, ce te întristează, ce îți face inima să se deschidă și să bată mai repede. Nimeni nu te poate cunoaște mai bine decât tine

Ana Goldberg: Învață să știi ce fel de persoană ești, ce îți aduce bucurie, ce te întristează, ce îți face inima să se deschidă și să bată mai repede. Nimeni nu te poate cunoaște mai bine decât tine

Am descoperit-o pe Ana Goldberg vorbind despre minimalism și despre cum să alegem, cu intenție, mai puțin și mai bine. În acea perioadă, se confrunta și cu efectele demisiei din rolul pe care îl avea într-o corporație mare, lucru care a ghidat-o spre freelancing și ale lui complexități. Întâmplător, și eu plănuiam să renunț la jobul pe care îl aveam atunci, iar Ana a fost vocea de care aveam nevoie ca să iau, în sfârșit, o decizie. Da, mi-am dat demisia. Dintr-odată aveam atââât de mult timp liber și o nevoie uriașă de a lua o pauză și de a mă reseta, încât m-am aruncat cu mintea deschisă spre toate lucrurile frumoase pe care YouTube le oferea în acel moment. Canalul Anei a fost unul dintre ele.

Anastasia s-a născut și a crescut în Siberia. Este traducătoare, copywriter, marketing specialist și profesoară de artă la început de drum. Faptul că a purtat atâtea pălării diferite, pentru Ana nu a însemnat neapărat o dorință de a urca pe scara corporatistă; pur și simplu a încercat să se adapteze și să-și găsească o direcție, așa cum învățăm cu toții să facem încă de foarte devreme. Când a ales să devină independentă profesional, a găsit mai mult timp pentru a-și hrăni spiritul creativ. Iar YouTube a fost platforma perfectă pentru a lăsa hobby-urile și interesele ei să înflorească și să îi inspire pe alții.

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related