LINE Agency devine partener de creație pentru NN România

LINE Agency devine partener de creație pentru NN România

LINE Agency câștigat pitch-ul organizat de grupul NN România (compus din companiile NN Asigurări de Viață S.A., NN Pensii S.A.F.P.A.P., și NN Asigurări S.A. – denumite în continuare NN sau NN România) și devine, începând cu anul 2026, agenția de comunicare a unuia dintre brandurile de top din industria serviciilor financiare de pe piața locală.

NN România este o companie cu peste 28 de ani de prezență pe piața locală și peste 2,4 milioane de clienți în segmentele sale cheie: asigurări și pensii private. NN România face parte din NN Group, un jucător internațional cu o istorie de peste 175 de ani, prezent în 11 țări și cu peste 19 milioane de clienți la nivel global.

În urma procesului de selecție, LINE Agency va contribui la strategia creativă și implementarea campaniilor de comunicare NN România. Colaborarea se va focusa  pe dezvoltarea unei abordări orientate către client, bazată pe identificarea insight-urilor relevante care să ghideze construirea strategiei de comunicare și consolidarea brandului, precum și promovarea portofoliului extins de soluții de protecție, sănătate, economisire, investiții și pensii private.

Primul proiect dezvoltat în cadrul acestui parteneriat este campania NN Silver Care, prima asigurare de viață cu component de sănătate dedicate seniorilor din România. Soluția a fost create pornind de la insight-uri obținute direct de la clienții NN – prin testare și cercetare aprofundată a nevoilor reale ale persoanelor de peste 55 de ani. În procesul de testare, NN a analizat inclusive perspectiva copiilor seniorilor, identificând temerile și fricile lor legate de îmbătrânirea părinților și de nevoia de a-I proteja mai bine. NN Silver Care combină protecția financiară cu prevenția medicală, adresând un segment insuficient acoperit până acum de industrie. Lansarea a fost susținută de un spot TV, semnat de LINE Agency, care marchează debutul colaborării dintre cele două echipe și stabilește direcția creativă a comunicării NN Silver Care pentru perioada următoare.

 

„Pentru noi, NN este un brand cu o responsabilitate reală față de oameni și față de viitorul lor. Este genul de parteneriat în care strategia, creativitatea și impactul pe termen lung trebuie să meargă mână în mână. Ne bucurăm să construim împreună o relație care pune accent pe relevanță, claritate și valoare reală pentru clienți”, declară Ruxandra Micșunescu, Founder & CEO, LINE Agency.

“Ne bucurăm să începem acest parteneriat cu LINE Agency, un colaborator care ne ajută să ducem comunicarea noastră mai departe printr-un limbaj clar și ușor de înțeles. La NN, fiecare inițiativă începe cu o înțelegere profundă a nevoilor reale ale clienților – ce îi preocupă, ce își doresc și ce așteptări au. Rolul nostru este să transformăm aceste insight-uri în mesaje și soluții care îi susțin cu adevărat în momentele importante. Împreună cu un partener creativ care împărtășește această abordare, putem construe initiative care nu doar transmit informații, ci creează un sentiment autentic de sprijin și încredere”, spune Corina Manole, Product & Brand Communication Manager, NN România.

La rândul său, NN România își propune să continue dezvoltarea unei comunicări coerente și orientate spre nevoile reale ale consumatorilor, într-un context în care educația financiară, protecția și planificarea pe termen lung devin din ce în ce mai importante.

Noul parteneriat reflectă dorința ambelor organizații de a construi mai mult decât campanii punctuale: o colaborare strategică, pe termen lung, bazată pe înțelegerea profundă a business-ului, a consumatorului și a contextului socio-economic din România.

LINE este o agenție de creație independentă, 100% românească, care crește prin campanii curajoase și parteneriate autentice. Cu o echipă multidisciplinară și o viziune care îmbină creativitatea cu impactul real, LINE semnează proiecte pentru branduri internaționale precum L’Oréal, E.ON, Visa și Bonduelle, dar și branduri local precum Enroush, Autonom, Winplast și OSCAR Downstream.

NN este un grup de entități financiare care oferă produse de asigurări și pensii private. NN și-a început activitatea în România în 1997, fiind prima companie internațională care a intrat pe piața locală de asigurări de viață. Din 2007, NN activează și pe piața de pensii private, în 2016 s-a extins în segmentul de asigurări de sănătate, iar din 2020 oferă și asigurări de locuință. 

NN cuprinde, în România, NN Asigurări de Viață, prin care oferă asigurări de viață, de sănătate și pensii private facultative, NN Pensii prin care oferă pensii private obligatorii și NN Asigurări prin care oferă asigurări generale cu excepția celor auto. În prezent, NN are în total în România peste 500 de angajați și peste 1.700 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări. Împreună, susținem peste 2,4 milioane de clienți de asigurări și pensii, aproximativ un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei și să-și asigure un viitor financiar mai bun. 

NN face parte din NN Group, companie internațională de servicii financiare, activă în 10 țări, cu prezenţă puternică în Europa și în Japonia. Alături de toţi angajații, NN Group oferă pensii, asigurări, servicii bancare și de investiţii, unui număr de aproximativ 19 milioane de clienţi. NN Group include Nationale-Nederlanden, NN, ABN AMRO Insurance, Movir, AZL, BeFrank, OHRA și Woonnu. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam (NN). 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Line Agency

We are a New Age Marketing Agency. A team of awarded specialists in cross-disciplinary marketing with thorough experience and great credentials achieved in the biggest marketing practices in Romania, France and... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related