Algoritmul care ne vrea binele, dar ne poate distruge în același timp

Algoritmul care ne vrea binele, dar ne poate distruge în același timp

Știm cu toții unde duce drumul pavat cu bune intenții. Hannah Fry, matematiciană, autoare și realizatoare de emisiuni BBC, a vorbit într-un interviu „New Scientist”, despre călătoria alături de AI, pentru care părem deloc pregătiți. Inteligența Artificială Generală (AGI) este la doar 5-10 ani distanță, iar posibilele scenarii viitoare implică oameni care își pierd mințile, joburile și partenerii de viață.

Interviul din New Scientist a fost realizat cu ocazia lansării noii sale serii documentare BBC, „AI Confidential”. În cadrul ei, Fry aduce povești de la linia frontului, unde algoritmii au luat deja decizii de viață și de moarte. Tonul discuției balansează între optimismul matematicianului care vede potențialul în medicină și știință și prudența omului care observă cum societatea se bazează pe un model economic care poate fi distrus de AI.

 

O dependență emoțională periculoasă

Hannah Fry estimează că în următorii 5-10 ani vom atinge nivelul în care AI-ul poate performa orice sarcină digitală la fel de bine ca un om.

Apoi, intervine o altă componentă în relația oamenilor cu AI. Modelele actuale sunt antrenate să fie utile și încurajatoare, ceea ce le face să devină linguşitoare. Ne spun ce vrem să auzim, nu ce avem nevoie, creând o dependență emoțională periculoasă.

Fry menționează cazuri în care utilizatorii au recurs la violență sau suicid după ce au fost încurajați de chatboți. De asemenea, observă un fenomen de izolare similar cu cel provocat de bulele social media.

Societatea noastră este construită pe o relația simplă între muncă și bani. Dacă AI-ul oferă această inteligență gratis, întregul sistem se va clătina seismic.

În aceste condiții, Fry susține că „îngrijorarea” este utilă. Face analogia cu Y2K (problema anului 2000): dezastrul nu s-a întâmplat tocmai pentru că toată lumea s-a speriat și a muncit preventiv pentru a-l evita.

Hannah Fry mărturisește că folosește AI-ul zilnic, dar îl forțează să îi identifice propriile prejudecăți: „Spune-mi ce nu văd, găsește-mi erorile de gândire”.

Hannah Fry ne propune o doză de realism necesar. Nu trebuie să ne temem de Terminator, ci de chatbot-ul care ne dă dreptate tot timpul. Când AI-ul devine yes-man-ul nostru personal, s-ar putea să pierdem contactul cu realitatea.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related