Multă gălăgie în aceste timpuri. În viață, pe feeduri, chiar și în artă, spun Ileana și Cătălin Oancea, artiști vizuali cu 20 de ani de experiență. Devine din ce în ce mai greu să navighezi prin marea de imagini și informații. Și atunci, poate că o soluție ar fi să ne oprim din când în când din navigat și alergat. La o expoziție de sculptură, de exemplu.
Ileana și Cătălin expun între 20 și 26 aprilie, pe Calea Victoriei 91-93, în cadrul unei expoziții comune.
"Să emoționez, asta am căutat mereu. Să te opresc măcar pentru o secundă din alergătura zilnică, să îți atrag atenția printr-o formă sau un material sau o temă. Să te oblig, pe tine privitor, să îți pui o întrebare, să fii curios, să începem un dialog", spune Ileana.
Povestim cu Ileana Oancea și Cătălin Oancea despre artă, colaborarea creativă, temele pe care le abordează și rolul creatorilor în 2026.
Ghid de supraviețuire al unui sculptor în România
Ileana: Aici îmi e teamă că nu am un răspuns. De ce nu am? Pentru că nu există o structurare în piața de artă, totul se mișcă un pic haotic, interesul pentru consumul de artă e încă mic… Să încerci să fii cât mai vizibil prin cât mai multe participări și tematic cât mai ancorat în prezent -dacă țintești să ajungi la Bienale sau să fii cât mai spectaculos și divers dacă scopul tău e să vinzi. Eu caut de multă vreme un manager - omul de legătură între mine și cumpărător - nu am găsit…Galeriștii ar trebui să îndeplinească acest rol dar sunt puțini, prea puțini raportat la numărul de artiști și la calitatea pieții.
Cătălin: O formă de supraviețuire pentru mine este să lucrez în domenii adiacente unde îți poți folosi tehnici sculpturale - de ex decoruri film, amenajări interioare, design obiecte.
Cum s-a schimbat percepția asupra rolului de artist
Ileana: Să emoționez, asta am căutat mereu. Să te opresc măcar pentru o secundă din alergătura zilnică, să îți atrag atenția printr-o formă sau un material sau o temă. Să te oblig, pe tine privitor, să îți pui o întrebare, să fii curios, să începem un dialog.
Cătălin: Mi se părea mai romantică și mai boemă viața de artist la început, în timp mi se pare mai important să lucrezi și să îți păstrezi drumul.
Ce oferă sculptura
Cătălin: Provocări tehnice, diversitate mai mare de materiale cu care poți lucra. E mai greu, dar exact. Asta îmi place.
Ileana: Tridimensionalitate și material, volum. Trebuie să gândești forma ca artist dar și ca technician, e mai greu dar mai spectaculos.
Credit foto: Mircea Maieru
Inspirație. Teme, materiale
Ileana: Mai toți artiștii au forme, teme și materiale predilecte. La început, asta mi se părea ușor manierist, dar am ajuns cu timpul să observ aceleași repetiții și în lucrările mele. Cred că odată cu artistul crește în interiorul său o lume de simboluri de care nu te mai poți despărții - face parte din tine, sunt obsesii de o viață, căutări și sinteze.
Cătălin: Caut forme și structuri din biologie, de la micro la macro.
Povestea expoziției
Ileana: Acum un an am făcut o serie de lucrări soldați - cumva războiul atât de prezent în jur m-a invadat și pe mine. Dar am ales atunci să mă aplec în maniera mea asupra temei - folosind forme din “iconografia” mea, căutând să descopăr copilul din spatele fiecărui soldat și omul de după armură.
Acum lucrez cumva în continuarea acelei serii și fac fragmente de armură pe care le prezint în contrast cu o altă serie de perne cu fragmente de vise. Contrastul de material și cel de idei, cumva o pendulare între extreme, mi-a plăcut mereu și apare deseori în expozițiile mele.
Cătă are și el o mică “armată” de forme derivate din microbiologie, cu care “invadează” spațiul. Când mici când mari, tripozii lui Cata sunt un mix de un natural firesc între animal și robot.
Credit foto: Mircea Maieru
Vom avea amândoi lucrări executate anul ăsta dar și câteva din anii trecuți, sunt teme și simboluri recurente care însă sunt într-o permanentă schimbare și căutare de sine.
Procesul creativ
Cătălin: Destul de clasic. Observarea unor forme, schițe pe hârtie, alegerea materialului, machete uneori sau șabloane când e cazul… colaj de lemn-metal, uneori piatră sau bronz, rășini.
Ileana: Uneori prima apare idea, alteori obsesia pentru un material sau pentru o textură... uneori desenul e primul. Nu cred că am o rețetă neapărat, dar ideile curg mai ușor una din alta când lucrez constant. Îmbin deseori mai multe tehnici și materiale și dau mare importanță finisajelor. Uneori mă folosesc și de ready-made-uri.
Credit foto: Mircea Maieru
Ce e mai greu: să începi o lucrare sau să știi când să te oprești?
Cătălin: Pentru mine greu e să încep, până aleg care din variantele de pe hârtie rămâne, pentru că transpunerea e doar un process tehnic. Dar uneori apar modificări pe parcurs.
Ileana: Pendulez uneori între variante până să încep. Dar și pe parcurs îmi las ocazii să fac alegeri, invit și hazardul sau accidentul în proces - pe care mai apoi îl păstrez sau îl controlez după cum mi se pare că se potrivește. În general știu însă când trebuie să mă opresc. Dacă continui să caut înseamnă că nu sunt mulțumită de rezultat. Și atunci “șterg”, refac, reiau ceea ce mă nemulțumește.
Colaborarea creativă
Ileana: “Dialogul” poate fi animat uneori, căutăm părerea celuilalt atât pentru rezolvări tehnice cât și estetice și, chiar dacă nu suntem mereu pe aceiași lungime de undă, discuțiile ne ajută pentru a găsi mai repede direcția. Ca artiști suntem diferiți, atât tematic cât și ca metode de lucru.
Rolul de creator în aceste vremuri nebune
Cătălin: Lucrările mele nu au implicații politico-sociale, țin mai degrabă de o zonă a ficțiunii și a imaginației.
Ileana: Tematic ating uneori subiecte din actualitate, dar nu este totuși artă militantă (cu excepția lucrării Roșia Montană). Nebune sau nu, vremurile au nevoie de artă, fie pentru a “citi” și a exprima mai bine chiar prezentul în care trăiesc, fie pentru a “evada” din acesta.
O opinie nepopulară despre artă
Cătălin: Caut lucrările care îmi plac în artă și nu cred că apariția AI va reprezenta o problemă pentru sculptură.
Ileana: Multă “gălăgie” în artă (ca și în alte domenii). Devine uneori dificil și pentru cei avizați să navigheze prin această mare de imagini și informații și cu atât mai imposibil pentru necunoscători. Eu una continui să apreciez acele lucrări care se impun singure și nu au neapărată nevoie de un “roman” explicativ fără de care nu pot exista.
