Eforie Sud experimentează, de câțiva ani, o formulă de dezvoltare și regenerare comunitară prin cultură inspirată din programele care, peste tot în lume, contribuie la ascensiunea orașelor moderne. Pariul pe educație și artă contemporană poate să pară insolit pentru o zonă estivală, cunoscută mai ales pentru oferta comercială și atractivă mai ales pentru cei dispuși să facă exploatări intensive în turism. În ultimele decade, însă, Eforie Sud părea să ezite chiar și în proiectele comerciale. Echipamentele emblematice ale unei foste stațiuni balneare cu prestigiu european s-au deteriorat și, cu timpul, au fost închise, iar istoria de o sută de ani a grădinii dintre lac și mare aproape că a fost uitată. În orașe fără infrastructură culturală funcțională, cum ar fi stațiunile locuite permanent de pe litoralul românesc, visul de a face dezvoltare prin cultură pare utopic. O astfel de idee a devenit, însă, un demers complex de revitalizare prin artă, ecologie și educație civică. Proiectul Eforie Colorat, derulat de Forumul Artelor Vizuale, a început ca un festival de film și cultură europeană, a mers mai departe printr-o serie de programe de educație prin cultură, pentru a ajunge, cu timpul, la o miză ceva mai largă: revitalizarea spațiilor abandonate și redefinirea identității stațiunii prin cultură, ecologie și participare civică, folosind arta ca instrument de dialog social și dezvoltare locală.
Stațiunea dintre ghiol și mare are un istoric diferit de vecinele ei și o identitate specială. Eforie Sud este un orășel cu mai bine de o sută de ani de istorie, locuit pe întreaga durată a anului, casă pentru o comunitate care rămâne, probabil, invizibilă pentru toți cei care doresc doar valuri și fotografii instagramabile. Viziunile contemporane privind responsabilitatea socială a organizațiilor culturale au fost punct de pornire pentru o propunere alternativă pe litoral: Eforie Colorat - Grădina Cinemascop și-a consolidat rolul de hub interdisciplinar care valorifică patrimoniul cultural și natural al orașului Eforie, promovând regenerarea urbană și dezvoltarea sustenabilă, prin artă, educație și implicare comunitară. Nu este vorba de o rebranduire turistică, ci de un efort sustenabil de a crea spații alternative de creștere. Inițiativa este frecvent menționată în medii profesionale ca un model de bune practici pentru regenerarea comunitară și pentru transformarea unei destinații sezoniere într-un pol cultural, activ pe tot parcursul anului.
După câțiva ani în care a capitalizat experiență, în perioada 2025-2026, proiectul a fost selectat în cadrul Raiffeisen comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank România, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare.
“Eforie Colorat a devenit, în timp, un proiect relevant și eram pregătiți pentru o nouă etapă, așa că am valorificat din plin acest program, care funcționează atât ca incubator, cât și ca accelerator de inițiative locale sustenabile. Ne-am bucurat să ne numărăm printre proiectele finanțate, mai ales că era vorba de unele dintre cele mai eficiente inițiative ale unor ONG-uri, dezvoltate fie independent, fie în diverse arhitecturi de parteneriate locale. Toate aceste programe au obiective similare, respectiv schimbări reale în comunități. Hub-ul de la Eforie Sud avea deja multă experiență în mai toate direcțiile asociate priorităților acestui program, de la educație și servicii sociale, până la ecologie urbană și dezvoltare locală. În plus, noi mizăm pe cultură, într-o viziune integrată și aliniată Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Pentru noi, grantul primit nu a fost doar un sprijin concret, ci și o oportunitate de învățare. În mod special important pentru noi a fost faptul că programul nu oferă doar susținere financiară, ci creează un cadru de lucru în care organizațiile să poată primi mentorat, consultanță și instruire practică într-o serie de domenii care nu au fost până acum considerate tocmai specifice sectorului nonprofit. Mă refer la management financiar, fundraising, marketing, comunicare și evaluarea impactului. Profesionalizarea sectorului cultural și nonprofit este esențială pentru consolidarea capacității organizaționale și pentru ca proiectele să devină viabile pe termen lung”, spune Alexandra Dumitrescu, vicepreședinta Asociației Forumul Artelor Vizuale.
ONG-urile contemporane, între ideologie managerială și eficiență operațională
Probabil că cele mai multe dintre inițiativele din sectorul privat au început prin idealismul cuiva, fără o planificare foarte clară și, mai ales, fără speranță prea lungă de viață. Dacă iese, ne bucurăm, dar ce șanse ar fi? Este și cazul Hub-ului Eforie, lansat din pur entuziasm, în urmă cu nouă ani, ca un festival de film și artă contemporană, la inițiativa Centrului Ceh. Un prim pas a fost recuperarea spațiilor simbolice ale orașului, a căror vitalitate ar fi putut asigura coeziunea comunității locale. Cinemascopul, de ani buni năpădit de bălării, a fost, fără îndoială, un mare simbol local. După mai bine de zece ani în care locul a fost abandonat, Grădina de Vară din Eforie Sud a fost curățată cu voluntari, iar luminile s-au reaprins în 2018, pentru “Festivalul Cinemascop”, organizat alături de Centrul Ceh.
Deși entuziasmul și bună-credință rămân un excelent motor de creștere, profesionalizarea este cea care previne stagnarea sau declinul. În cercetările referitoare la sectorul nonprofit, apare constant ideea că presiunea finanțatorilor și a statului transformă ONG-urile în organizații cu funcționare similară firmelor: cu management, indicatori și accountability. Sigur că această rigurozitate pare mai degrabă un antonim al muncii bazate pe idealuri comunitare specifică acestui sector, totuși, multe dintre organizațiile contemporane deja demonstrează eficiență, legitimitate și impact, adică o serie de condiții absolut necesare pentru a putea gestiona finanțări.
“Eforie Sud este, pentru mulți, un simplu loc de vacanță, dar, dacă luăm în considerare faptul că este un oraș locuit și dincolo de sezonul estival, vom înțelege că, atunci când se sting luminile industriei de entertainment, începe să fie mai vizibilă adevărata sa identitate: o comunitate cu acces foarte limitat la cultură, care rămâne tăcută trei sferturi din an. Eforie Colorat a fost gândit ca un punct de întâlnire pentru trei comunități: artistică, turistică și comunitatea locală. În ultimii ani, ne-am dorit să dezvoltăm mai coerent și mai consistent ofertele destinate comunității locale. Din această perspectivă, programul Reiffeisen Comunități a fost cu adevărat o școală. Într-un astfel de exercițiu, accentul se mută de la intervenții punctuale, către procese de transformare comunitară. Organizațiile selectate pentru un astfel de program intră într-un parcurs de învățare aplicată, unde își definesc o serie de concepte, de la teoria schimbării, la designul participativ și mecanismele de măsurare a impactului înainte de finanțare. Ideea acestui grant este perfect aliniată conceptului fundamental al muncii noastre la Eforie, respectiv parteneriate locale durabile și soluții co-create împreună cu locuitorii orașului. Sunt programe care urmăresc transferul real de putere către comunitate. În esență, Raiffeisen Comunități este mai degrabă o infrastructură de dezvoltare civică decât o simplă sponsorizare: finanțarea este doar instrumentul, iar scopul este construirea unor comunități mai autonome, mai implicate și mai reziliente social”, spune Emil Cristian Ghiță, președinte al Asociației Forumul Artelor Vizuale.

























